]]>În Parohia Rotunda - Liteni Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, va avea loc duminică, 9 august 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Concursul „Răsună toaca-n cer“, ediţia a V-a, potrivit mmb.ro. Evenimentul se va desfăşura în curtea bisercii parohiale şi va fi precedat de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia Grupul "Balada" din Fălticeni, coordonat de prof. Maria Tănase, va oferi răspunsurile liturgice. După cum a relatat pr. paroh Mihai Ursuleasa, la concurs sunt aşteptaţi să participe copii şi tineri din toată Moldova şi nu numai. Ei vor concura la cele trei grupe, pe parcursul competiţiei Grupul "Balada" urmând să ofere publicului repertorii de pricesne. "Aşteptăm cu bucurie concurenţii din parohii, ce vin la competiţie alături de preoţii parohi. Invitata de onoare va fi cântăreaţa de muzică populară Maria Tănase din Fălticeni, care va oferi răspunsurile la strană alături de copiii ce formează Grupul «Balada» din Fălticeni. Concursul se va organiza pentru a-i atrage mai mult pe copii de biserică, mai ales că ne aflăm în perioada vacanţei de vară. Este important ca participanţii să se întâlnească şi să lege prietenii. Aceasta deoarece, concurenţii participă şi la alte concursuri de acest gen din alte judeţe", a menţionat pr. paroh Mihai Ursuleasa. Concursul de toacă va fi susţinut de stavrofora Marina Ţurcanu, stareţa Mănăstirii Probota, de Primăria Liteni şi de Parohia Rotunda. Preoţii parohi care vor dori să-i înscrie pe copii pot apela numărul de telefon 0744. 778.371 (pr. Mihai Ursuleasa).
Download: Click for download attached file: Concurs de toaca in localitatea Liteni din judetul Suceava
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 583
Id: 54576
Data: Aug 7, 2015
Imagine:
]]>La Praznicul „Schimbării la Faţă” a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul obști monahale și a credincioșilor .....
Data: Aug 7, 2015
]]>Miercuri, 5 august, a avut loc lansarea proiectului „Sprijinirea studenților în tranziția spre viață activă prin stagii de practică specializate, orientare în carieră și consiliere .....
Data: Aug 7, 2015
]]>An de an, în ziua prăznuirii Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, Mănăstirea Poşaga, Protopopiatul Câmpeni, îşi serbează hramul. Cu această ocazie, .....
Data: Aug 7, 2015
]]>Marţi, 11 august 2015, în prezenţa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi MitropolitNifon, va avea loc, la Târgovişte, sărbătorireaSf. Ierarh Nifon, Patriarhul .....
Data: Aug 7, 2015
]]>Joi, 6 august 2015, de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, biserica Parohiei „Sf. Ierarh Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului“ din municipiul Buzău şi-a sărbătorit cel .....
Data: Aug 7, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).