Elevii de la mai multe şcoli din judeţul Iaşi au participat, în urmă cu două zile, la cea de-a patra ediţie a concursului judeţean „Sărbătoarea Paştelui la români“. Manifestarea, inclusă în calendarul activităţilor educative, a fost organizată de Şcoala „Elena Cuza“ din Iaşi, reprezentată de prof. Paraschiva Mîrza-Leşan, directoarea acestei instituţii, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Iaşi, cu Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova şi cu parohia „Sfânta Treime“ din Iaşi. În deschiderea evenimentului, prof. Fulvia Horobeţ a amintit că cea de-a patra ediţie a concursului se derulează în contextul sărbătorii Floriilor şi Sfintelor Paşti. În continuare au susţinut alocuţiuni etnograful Marcel Lutic, preşedintele Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova, şi pr. Mihai Ciocan de la parohia „Sfânta Treime“ din Iaşi. Ansamblul folcloric „Opincuţa“, al Şcolii „Elena Cuza“, coordonat de coregraful Petre Şuşu, prof. Violeta Popa şi prof. Luminiţa Murariu, a susţinut un program de cântece şi dansuri populare. Au urmat demonstraţiile meşterilor populari. Meşterul Constantin Vasiliu le-a arătat copiilor tehnica prelucrării pielii tăbăcite, iar Emilia Mititelu, absolventă a Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, le-a explicat şcolarilor cum se pictează icoane pe sticlă. A urmat concursul „Sărbătoarea Paştelui la români“, care a avut două secţiuni: interpretare artistică (muzicală sau literară din repertoriul religios sau folcloric) şi artă plastică (realizarea unei icoane după un model dat). Au participat elevi de la Şcoala numărul 3 „Alexandru Vlahuţă“ din Iaşi, Şcoala numărul 15 „Ştefan Bârsănescu“ din Iaşi, Şcoala Generală Podu Iloaiei, Şcoala numărul 17 „Ion Creangă“ din Iaşi, Şcoala numărul 26 „George Coşbuc“ din Iaşi, Şcoala Generală Dancu, Şcoala Generală Holboca şi Şcoala Generală Tomeşti. „Ne bucurăm pentru că şi în acest an am reuşit să fim alături de prietenii noştri din judeţul Iaşi la acest concurs“, a spus prof. Fulvia Horobeţ. (Constantin Ciofu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 593
Id: 21120
Data: Apr 6, 2012
Imagine:
Biserica Vovidenia din Iaşi a fost, joi seară, gazda unei întâlniri a membrilor Asociaţiei Tineretului Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi cu protos. Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de misiune, .....
Data: Apr 6, 2012
La Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost oficiată miercuri, 4 aprilie, Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, care a adresat .....
Data: Apr 6, 2012
În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica „Duminica Mare“ din Botoşani, iar IPS Pimen, .....
Data: Apr 6, 2012
Grădiniţa numărul 10 din Iaşi a început activităţile din cadrul programului „Şcoala altfel“ cu o vizită la Biserica ,,Sfinţii 40 de Mucenici“ din Iaşi. Pelerinajul a avut loc luni, 2 aprilie, şi a avut ca scop familiarizarea copiilor cu lăcaşul de .....
Data: Apr 6, 2012
La Biserica „Sfântul Lazăr“ din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, a avut loc ieri întâlnirea catehetică „Sfintele Taine şi importanţa lor pentru viaţa noastră“. Pr. dr. Nicolae Nicolescu, slujitor la Biserica .....
Data: Apr 6, 2012
Duminica, 01 aprilie 2012, a avut loc vernisarea primei expozitii personale a elevei Batariga Ana Beatrice, membru al Cercului de pictura Sfantul Apostol Luca. Evenimentul s-a desfasurat incepand cu ora 11:30, in incinta Colegiului National Grigore Moisil din Municipiul Urziceni.Stradania .....
Data: Apr 7, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).