„Corul nostru s-a situat la final pe un merituos loc III, în condiţiile în care membrii coralei noastre sunt amatori,nebeneficiind de contribuţia unor profesionişti (cum poate a fost cazul altor coruri), şi au reuşit să ajungă la acest nivel prin multă dăruire şi cu aportul deosebit al dirijorului,doamna profesor Maria Simion. Interpretarea celor trei piese:Troparul Rusaliilor,,,Îngerul a strigat",de I. Mureşianu, armonizat pentru cor mixt de prof. Maria Simion, şi ,,Doamne auzi glasul meu" ,de N.Lungu, a lăsat, după mărturiile celor prezenţi, o impresie deosebită, mărturisită şi de către Î.P.S. Laurenţiu,mitropolitul Ardealului, care ne-a felicitat pentru prestaţie.
Credem că am reprezentat cu cinste la acest concurs Episcopia Devei şi Hunedoarei şi Îi mulţumim lui Dumnezeu pe care L-am slăvit prin cântul nostru”, a afirmat pr. paroh Alexandru Letea de la Parohia Brad I.
(Sursa: episcopiadevei.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 585
Id: 34465
Data: Oct 9, 2013
Imagine:
Au fost prezente oficialități locale și județene precum și membri ai Fundației H.A.R. din Olanda. Camera de stimulare senzorială a fost realizată în beneficiul copiilor cu afecțiuni senzoriale și neurologice severe, .....
Data: Oct 9, 2013
La Cercul Militar din Cluj-Napoca a avut loc pe 5 octombrie 2013, întâlnirea preoteselor din județul Cluj, în prezența IPS Părinte Mitropolit Andrei. Evenimentul a debutat cu o slujbă de Te Deum oficiată de la ora 10 în .....
Data: Oct 9, 2013
Data: Oct 9, 2013
Liceul Teologic "Nicolae Steinhardt" din Satu Mare găzduiește zilele acestea, în cadrul Proiectului Comenius „Lasă-mă să te cunosc: Unitate în diversitate", o serie de activități religioase, culturale și recreative. .....
Data: Oct 9, 2013
În parohia Zimbor există două biserici. Prima biserică, cea de lemn, datează din anul 1643, după cum se deduce din inscripția de pe unul din stâlpii de la intrarea în cimitir. Pictura bisericii a fost realizată în .....
Data: Oct 9, 2013
Arhiepiscopia Craiovei scoate la concurs două posturi vacante de preot paroh la Parohiile Dioşti I (categoria III, 180 de familii) şi Padea (categoria II, cu 300 de familii), ambele în Protoieria Craiova Sud. Candidaţii care îndelinisc .....
Data: Oct 9, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Ioanichie Balan - Inaltarea Sfintei Cruci 1997
Pr Ioanichie Balan - Intampinarea Domnului 1997
Pr Ioanichie Balan - Sfintii Imparati Constantin si Elena 1997
Pr Ioanichie Balan - Pogorarea Sfantului Duh 1999
Pr Ioanichie Balan - Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci 1997
Pr Ioanichie Balan - Intrarea Domnului in Ierusalim 1997
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).