De la ora 10 a fost oficiată o slujbă de Te-Deum în Biserica Parohiei Dej I, după care a început conferința propriu-zisă în noul sediu al protopopiatului Dej, cu tema ''Activități catehetice cu tinerii și Asistența socială''. A luat cuvântul protopopul Dejului, părintele Teofil Herineanu care a îndemnat la acțiuni filantropice. Pe urma a vorbit Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul care a evidențiat valoarea preoției și vocația acesteia, necesitatea intensificării trăirii creștine asemeni creștinilor din primele veacuri, importanța formării tineretului, dar și grija deosebită pentru cei defavorizati, ''suferința fiind cea care trebuie să creeze o stare de simpatie, milă și solidaritate între creștini'.' A urmat susținerea conferinței cu tema anunțată de către pr. Gabriel Moldovan de la Parohia Bogata de Sus. Conferința preoțească de la Dej s-a încheiat cu discuții pe tema abordată din experiențele personale și parohiale ale părinților prezenți la ședință.
(Sursa: basilica.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 582
Id: 34748
Data: Oct 18, 2013
Imagine:
Acţiunea culturală a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii Arhiereşti şi a unei slujbe de Te Deum, la Catedrala Episcopală.
De la ora 10:00, preoţii, cântăreţii bisericeşti, preotesele, angajaţii protoieriilor, personalul .....
Data: Oct 18, 2013
Alături de Părintele Episcop va sluji un sobor de preoţi şi diaconi, după slujba de sfinţire urmând a se oficia Sfânta Liturghie Arhierească.
Ierarhul mehedințean va săvârși o rânduială deosebită legată de sfințirea .....
Data: Oct 18, 2013
Răspunsurile de la strană au fost date de seminariştii şi teologii din parohie. Credincioşii adunaţi în număr foarte mare, la care s-au alăturat şi cei din satele învecinate, au avut bucuria de a-l auzi pe pr. Voicu Ivănuţ din Parohia .....
Data: Oct 18, 2013

Data: Oct 19, 2013
Despre biserica parohiei Vălişoara şi despre prezenţa ierarhului în mijlocul credincioşilor a vorbit părintele paroh Mihai Ciurtin:
„Biserica din Vălişoara, Protopopiatul Aiud are ocazia să găzduiască un eveniment istoric pentru .....
Data: Oct 19, 2013
Motivul pentru care a fost ales a fi Sfântul Evanghelist Luca drept octotitor al paraclisului Centrului Eparhial se datorează faptului că în data de 18 octombrie 2007, ziua prăznuirii sfântului, Adunarea Eparhială a Episcopiei .....
Data: Oct 19, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).