]]>Aula Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a găzduit joi, 5 martie 2015, cu binecuvântarea IPS Părinte Pimen, Arhiepisopul Sucevei şi Rădăuţilor, conferinţa cu titlul Tânărul între reuşită şi eşec. Invitatul acestui eveniment cultural a fost protosinghelul Nicodim Petre, inspector eparhial şi coordonator al Departamentului de misiune pentru tineret din Arhiepiscopia Iaşilor. „În cadrul amintit, ASCOR-Suceava a organizat o întâlnire-dezbatere, între publicul sucevean şi invitatul de onoare al serii, protosinghel Nicodim Petre, inspector eparhial şi coordonator al Departamentului de misiune pentru tineret din Arhiepiscopia Iaşilor. Alături de pr. Nicodim Petre s-a aflat şi studentul Lazăr Florin, preşedintele ASCOR –Suceava. Conferinţa Tânărul între reuşită şi eşec a suscitat un viu interes nu numai în rândul ascoristilor şi studenţilor suceveni, ci şi pentru publicul larg. Aula s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul impresionant de spectatori. Expunerea concisă şi argumentată, posibilităţile de evaluare corectă a unor aspecte concrete din cotidian, cu accente speciale în viaţă tinerilor, au fost doar câteva invitaţii la întrebări şi dezbatere dinamică, în care a fost antrenată majoritatea publicului prezent”, după cum ne-a transmis Doina Ciobanu, corespondent TRINITAS TV. Filiala Suceava a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.)a luat fiinţa, cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor la data de 11 martie 1993.
Download: Click for download attached file: Conferinta ASCOR la Suceava
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 567
Id: 49444
Data: Mar 6, 2015
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, în ziua de joi, 5 martie 2015, preoții din protopopiatul Triveneto II s-au .....
Data: Mar 6, 2015
]]>În perioada 10-13 martie 2015, Parohia „Sf. Nicolae“ - Mălăieşti din Protopopiatul Hârlău organizează, în parteneriat cu Şcoala „Carmen Sylva“ din Iaşi, un proiect filantropic-misionar .....
Data: Mar 6, 2015
]]>Şi noi, ca şi dumneavoastră, ne dorim ce este mai bun pentru educaţia copiilor noştri. Şi noi, ca şi dumneavoastră, ştim că educaţia fără componenta spirituală nu poate forma caractere .....
Data: Mar 6, 2015
]]>Copiii noştri, fără să cunoască credinţa, nu doar a lor şi a părinţilor lor, ci a înaintaşilor lor care, în anumite veacuri, şi-au vărsat chiar sângele pentru ea, cum vor deveni ei .....
Data: Mar 6, 2015
]]>Vinerea aceasta s-au împlinit 76 de ani de la trecerea la Domnul a primului patriarh al României, Miron Cristea. Mormântul acestuia se află în Catedrala patriarhală. .....
Data: Mar 6, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).