]]>La Centrul eparhial din Drobeta Turnu Severin a avut loc marți, 24 februarie, o conferință de presă pe tema orei de Religie. Întâlnirea cu jurnaliștii severineni a fost organizată de sectorul Învățământ și Tineret al Episcopiei Severinului și Strehaiei, în contextul ultimelor hotărâri ale Curții Constituționale care stabilesc cadrul legal în care elevii pot participa la această disciplină. Evenimentul a fost centrat pe ideea necesității informării părinților și copiilor în timp util cu privire la posibilitatea frecventării orei de Religie. La conferință au luat parte reprezentanți ai părinților, ai societății civile și profesori de alte discipline, care și-au arătat susținerea față de acest demers. Cele mai importante discuții au fost legate de completarea cererilor pentru ora de Religie și au fost conduse de către Pr. Ioan Ovidiu Polexă, consilier al sectorului Învățământ și Tineret, și de către prof. Dana Săftoiu, inspector de Religie, din partea Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți. Pr. Ioan Ovidiu Polexă a evidențiat faptul că Biserica Ortodoxă Română a susținut dintotdeauna importanța educației religioase pentru formarea caracterelor morale ale copiilor. Consilierul sectorului Învățământ și Tineret a mai afirmat că parohiile mehedințene au încheiat parteneriate cu școlile în vederea asigurării unei educații religioase de înaltă calitate tinerilor din învățământul preuniversitar. Prof. Dana Săftoiu, inspector de Religie, a arătat că, începând din acest an, elevii pot frecventa ora de Religie numai în baza unei cereri depuse la secretariatele instituțiilor de învățământ până în data de 6 martie. În acest sens, profesorii și reprezentanții părinților trebuie să se mobilizeze și să informeze elevii și pe părinții acestora cu privire la posibilitatea participării la aceste ore ziditoare de suflet. Reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean a precizat că fiecare școală din județul Mehedinți a primit cererea tip și deja a fost înregistrat un număr mare de cereri pentru Religie (Cult ortodox). Prezentă la conferința de presă, Gheorghița Cranta, vicepreședinte al Federației Naționale a Asociației de Părinți la nivel național, a exprimat atât susținerea organizației pe care o reprezintă cât și pe cea personală, arătând că orele de religie formează caractere morale, cultivându-le elevilor o morală activă. Un punct de vedere bine definit a fost expus de Viorica Maria Câlțaru, profesor de Limba Română la Colegiul Național Pedagogic “Ștefan Odobleja” din Drobeta Turnu Severin și scriitoare: “ Dreptul la educație religioasă este definitoriu pentru fiecare dintre noi. Este foarte important să ne implicăm, să ne responsabilizăm, pentru că soarta disciplinei îi privește în mod direct pe copiii noștri. A li se limita elevilor dreptul la educație religioasă este frustrant și păgubitor. Astăzi suntem în măsură să hotărâm dacă copiii noștri vor participa în continuare la ora de Religie. Aceasta este o componentă esențială în definirea noastră identitară. A venit momentul să mărturisim noi, părinții, pentru ceea ce vrem să li se întâmple copiilor noștri, să rămână alături de Dumnezeu prin asumarea valorilor creștine. Nădăjduiesc că vor fi suficienți părinți responsabili care vor înțelege că este nedrept să li se răpească copiilor lor șansa de a se întâlni cu valorile identitare ale ființei umane, în definitiv. Totodată este regretabil că suntem puși în situația să alegem educația copiilor noștri în această manieră presantă și inechitabilă. În calitate de părinte, sunt îngrijorată. Se simte aici o tendință foarte explicit agresivă la adresa unor valori identitare. Până la urmă, însă, câștigăm dreptul de a ne afirma credința. Este un moment de cumpănă în care noi, părinții, ne vom vedea datori de a deveni mai responsabil angajați în educația copiilor noștri. Era necesară, însă, o perioadă de timp mult mai mare pentru depunerea cererilor, nu ca cea de față, aglomerată de foarte multe evenimente școlare.” Părintele Cosmin Necșoiu, inspector al Biroului de Cateheză, a subliniat faptul că Biserica se implică nu numai în educația religioasă a elevilor ci și în alte aspecte. Sunt grăitoare în acest sens proiectele “Hristos împărtășit copiilor” ori “Alege Școala”, care au în vedere tocmai încercarea Bisericii de a menține în școală, în sistemul educațional, copiii cu risc de abandon școlar. Numai în Episcopia Severinului și Strehaiei au fost înființate 4 centre pentru tineret, iar 670 de elevi din 75 de parohii au participat la diverse programe educaționale menite să le insufle dragostea de învățătură. Părintele Viorel Vlăducu, consilier al sectorului Comunicații Media, a mărturisit că în cei 10 ani de la reînființarea Episcopiei Severinului și Strehaiei, la acțiunile și concursurile desfășurate în parteneriat cu Catedra de Religie a Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți au participat sute de elevi care au obținut rezultate deosebite. Părintele consilier a amintit Olimpiada Națională de Religie, competiția județeană ,,Ucenicii credinței”, concursul de fotografie sacră ,,Vârstele luminii” sau festivalul oratoric ,,Sf. Ioan Gură de Aur”. În perioada următoare, sectorul Comunicații Media al Episcopiei Severinului și Strehaiei va pune la dispoziția organelor de presă din județ materiale de arhivă de la diverse evenimente în care au fost implicați elevii mehedințeni, dorind să arate impactul pozitiv al orei de Religie și să motiveze părinții să aleagă pentru copiii lor educația religioasă.
Download: Click for download attached file: Conferinta de presa la Turnu Severin pe tema orei de Religie
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 662
Id: 49105
Data: Feb 24, 2015
Imagine:
]]>La Biserica „Sf. Gheorghe” – Griviţa din Protoieria Sector I Capitală, duminică, 22 februarie 2015, mai mulţi elevi de la Școala Generală nr. 175, liceeni de la Colegiul .....
Data: Feb 24, 2015
]]>În cadrul proiectului „Alege Şcoala! în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest”, derulat de Fundaţia World Vision România, în parteneriat cu Patriarhia Română, .....
Data: Feb 24, 2015
]]> PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE LA DUMINICA ORTODOXIEI DIN ANUL DOMNULUI 2015 Dreapta credinţă şi dreapta făptuire în urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti .....
Data: Feb 24, 2015
]]>25 februarie 1769 - S-a născut în Blăjani, jud. Buzău, viitorul mitropolit Lupu Dionisie. Călugărit în 1785, probabil la Mitropolia din Bucureşti şi rămas în slujba ei; egumen la Dealu (1795-1807) - .....
Data: Feb 25, 2015
]]>Se împlinesc 90 de ani de la promulgarea Legii pentru ridicarea Scaunului Mitropolitan al Ungrovlahiei la rangul de Scaun Patriarhal. Hotărârea fusese luată, mai întâi, de Sfântul .....
Data: Feb 25, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).