Conferinta de primavara a preotilor din Episcopia Devei si Hunedoarei

Cu binecuvântarea Preasfintitului Parinte Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, a avut loc joi, 10 aprilie 2014, conferinta de primavara a preotilor din cuprinsul eparhiei hunedorene. La conferinta s-au reunit preotii din toate cele cinci Protopopiate hunedorene bucurându-se de venirea în mijlocul lor a Parintelui Arhidiacon Ioan Ica jr., Profesor Universitar la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, a precizat Pr. Sergiu Nicolae Succurro.În deschidere, Parintele Consilier Vasile Vlad a facut o scurta prezentare a Parintelui Arhidiacon Ioan Ica jr., în care, citându-l pe Teodor Baconschi, a spus despre acesta ca e „cel mai competent teolog român contemporan”. A amintit apoi despre importanta scrierilor profesorului sibian, exemplificând cu câteva titluri din opera acestuia.Parintele Profesor Ioan Ica jr. a vorbit celor prezenti despre importanta scrierilor Sfintilor Parinti, a celor care ne-au renascut duhovniceste prin predania transmisa pâna în zilele noastre, continuând a spune ca cel mai important si minunat este faptul ca noi, ortodocsii, nu doar citim din operele acestora, ci avem si privilegiul de a ne ruga cu cuvintele lor, aceasta reprezentând un dar extraordinar dar si o raspundere pe masura. Ţinând cont de propunerea Patriarhiei Române care a declarat anul 2014 ca fiind anul omagial al Sfintei Euharistii si a Sfintei Spovedanii, a continuat sa explice importanta Sfintei Euharistii în viata Bisericii si a Sfintelor Taine.Conferinta a continuat cu întrebari din partea celor prezenti la care Parintele Profesor Ioan Ica jr. a raspuns fara ezitare.La final, Preasfintitul Parinte Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, a multumit Parintelui Profesor Ioan Ica jr. pentru osteneala depusa în a veni în mijlocul preotilor hunedoreni.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 532

Id: 39707

Data: Apr 11, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).