Raspunzand invitatiei Inalt Preasfintitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Inalt Preasfintitul Athanasios Papas, Mitropolit de Halkidonos (Calcedon), Grecia, a sustinut marti, 7 februarie 2012, o conferinta la Casa de Cultura din Constanta. Inalt Preasfintia Sa a atras atentia asupra problemelor lumii de azi si a subliniat rolul Bisericii in acest context.In fata unei mari audiente, distinsul invitat a tinut sa reitereze pericolul crizei materiale cu care se confrunta omenirea si care poate deveni o criza spirituala, potrivit Biroului de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Evolutia rapida a tehnologiei poate reprezenta, in viziunea Inalt Preasfintitului Athanasios, un mare pericol pentru omul 'atins de tehnica', deoarece poate determina lipsa nevoii de Dumnezeu.Un alt punct atins de catre invitat a fost cel al relatiei omului cu mediul, o relatie in care natura este distrusa sistematic, iar solutii de stopare a acestui fenomen sunt, din pacate, tot mai greu de gasit. Mitropolitul a vorbit auditoriului si despre posibilitatea popoarelor de a-si pierde identitatile (traditiile, cultura, arta) intr-o lume globalizata.In final, Mitropolitul Athanasios Papas a indemnat Biserica sa se ocupe de problemele arzatoare cu care lumea se confrunta, probleme de ordin moral, spiritual si de bioetica. 'Din pacate, astazi omul nu mai are granite, nimic nu mai are frontiera astazi, iar cel mai rau dintre toate - pierderea identitatii, atat ca natiune, cat si ca Biserica. Se vorbeste astazi in Europa despre un ramas-bun de la Dumnezeu, ramas-bun de la Sfanta Scriptura, se vorbeste despre o Europa fara Biserica, fara preoti, fara citirea Evangheliei, asta si pentru ca propovaduirea a devenit usor saraca, s-a rezumat doar strict la cele bisericesti, nu si-a deschis portile. Ceea ce trebuie sa stim este ca clericii din ziua de astazi au de dus o misiune extrem de grea. De aceea, Biserica nu ar trebui sa se rezume doar la tipicul liturgic sau numai la dialogurile liturgice, ci ar trebui sa se ocupe si de problemele arzatoare ale societatii contemporane. Dragii mei frati, omul este facut din trup si suflet, si asa cum trupul are necesitatile lui, asa si spiritul are nevoie de hrana spirituala', a mai spus Athanasios Papas.Multumindu-i pentru onoarea pe care a facut-o credinciosilor constanteni, Arhiepiscopul Teodosie a tinut sa mentioneze ca oricine poate intra in criza, dar Biserica nu, deoarece ea il are pe Dumnezeu.Evenimentul din 7 februarie a fost completat cu miniconcerte sustinute de Corala 'Sf. Vasile cel Mare' si Corala 'Armonia', informeaza Ziarul Lumina. Comunitatea grecilor din Constanta i-a oferit oaspetelui o distinctie de onoare.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 635
Id: 19862
Data: Feb 9, 2012
Imagine:
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Haralambie“ din Iaşi îşi serbează astăzi hramul. Programul liturgic a început aseară cu slujba Vecerniei unită cu Litia, care a fost urmată de Acatistul Sfântului Haralambie. Credincioşii prezenţi au .....
Data: Feb 10, 2012
La Catedrala arhiepiscopală din Roman a fost oficiat ieri Parastasul pentru arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul, la împlinirea a 62 de ani de la trecerea la cele veşnice. Slujba a fost săvârşită de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei .....
Data: Feb 10, 2012
Crestinii ortodocsi il pomenesc, pe 10 februarie, pe Sfantul Sfintit Mucenic Haralambie, martir de la inceputul veacului al III-lea. Cultul sau a cunoscut o inflorire deosebita intre secolele al XVII-lea si al XIX-lea, in special la sate, Sfantul fiind aparator al oamenilor impotriva ciumei.Cu .....
Data: Feb 10, 2012
Biserica Sfantul Haralambie din municipiul Giurgiu si-a sarbatorit astazi, 10 februarie 2012, hramul. Sfanta Liturghie a fost oficiata de chiriarhul locului, Preasfintitul Parinte Episcop Ambrozie, informeaza TRINITAS TV.Cu aceasta ocazie, Preasfintitul Parinte Ambrozie a spus: 'Sfantul .....
Data: Feb 10, 2012
Biserica Mavrodolu din municipiul Pitesti si-a sarbatorit ocrotitorul. La Sfanta Liturghie oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Calinic, Arhiepiscopul Argesului si Muscelului, au participat peste 500 de credinciosi, informeaza TRINITAS TV.'Sfantul Haralambie a facut aceasta marturisire și .....
Data: Feb 10, 2012
Biserica Sfantul Haralambie din Constanta si-a sarbatorit astazi, 10 februarie 2012, hramul. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Atanasie, Mitropolit de Calcedon, din partea Patriarhiei Ecumenice, si Inaltpreasfintitul Parinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.Mai .....
Data: Feb 10, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).