]]>La Arad a avut loc, vineri seara, 27.03.2015, în Aula Magna „Iuliu Maniu”, conferinţa „Copilul nenăscut, între minune dumnezeiască şi sarcină nedorită”, susţinută de Dr. Cioată Ionel Trifon, medic primar obstretică-ginecologie, din Timişoara, după cum ne-a precizat Arhim. vicar-administrativ Teofan Mada, coordonator proiect. Tematica sindromului post-avort – adică tulburarea psihică gravă experimentată frecvent de femeile care au recurs la avortul voluntar – revelează glasul de nesuprimat al conştiinţei morale, şi rana foarte gravă pe care ea o îndură ori de câte ori acţiunea umană trădează vocaţia înnăscută la binele fiinţei umane, pe care ea o mărturiseşte. În această reflecţie ar fi util să ne îndreptăm atenţia asupra conştiinţei, adesea ofuscată, a taţilor copiilor, care adesea le lasă singure pe femeile însărcinate. Celor care ar vrea să nege existenţa conştiinţei morale în om, reducând glasul ei la rezultatul condiţionărilor externe sau la un fenomen pur emotiv, este important să reafirmăm, spune Dr. Ionel Cioată, „că nu este o valoare extrinsecă sau opţională calitatea morală a acţiunii umane şi nici nu este o prerogativă a creştinilor sau a celor care cred, ci uneşte orice fiinţă umană. În conştiinţa morală Dumnezeu vorbeşte fiecăruia şi invită la apărarea vieţii umane în orice moment. În această legătură personală cu Creatorul se află demnitatea profundă a conştiinţei morale şi motivaţia inviolabilităţii sale. În conştiinţă omul în întregime – inteligenţă, emotivitate, voinţă – realizează propria vocaţie la bine, aşa încât alegerea binelui sau a răului în situaţiile concrete ale existenţei ajunge să marcheze profund persoana umană în orice exprimare a fiinţei sale. De fapt, omul întreg este rănit atunci când acţiunea lui se desfăşoară contrar imperativelor conştiinţei sale. Totuşi, şi atunci când omul refuză adevărul şi binele pe care Creatorul i le propune, Dumnezeu nu-l abandonează, ci, tocmai prin glasul conştiinţei, continuă să-l caute şi să-i vorbească, pentru ca să recunoască greşeala şi să se deschidă Iubirii divine, capabilă să vindece orice rană”. Medicii, în mod deosebit, nu pot să renunţe la misiunea gravă de a apăra de înşelăciune conştiinţa multor femei care cred că găsesc în avort soluţia la dificultăţile familiare, economice, sociale, sau la problemele de sănătate ale copilului lor. În special în această ultimă situaţie, femeia este adesea convinsă, uneori chiar de medici, că „avortul reprezintă nu numai o alegere permisă din punct de vedere moral, ci chiar un necesar act „terapeutic” pentru a evita suferinţe copilului şi familiei sale, şi o povară „nedreaptă” societăţii. Pe un fond cultural caracterizat de schimbarea înţelegerii sensului vieţii, în care s-a atenuat mult percepţia comună a gravităţii morale a avortului şi a altor forme de atentate împotriva vieţii umane, se cere de la medici, afirmă Dr. Ionel Cioată „o tărie specială pentru a continua să afirme că avortul nu rezolvă nimic, ci ucide copilul, distruge femeia şi orbeşte conştiinţa tatălui copilului, ruinând, adesea, viaţa familiară”. Totuşi, această misiune nu se referă numai la profesiunea medicală şi la lucrătorii sanitari. Este necesar „ca întreaga societate să fie în apărarea dreptului la viaţă al celui zămislit şi a adevăratului bine al femeii, care niciodată, în nici o circumstanţă, nu va putea găsi realizare în alegerea avortului. La fel va fi necesar de a nu lipsi ajutoarele necesare pentru femeile care, din păcate au recurs deja la avort, acum experimentează toată drama lui morală şi existenţială”.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 542
Id: 50368
Data: Mar 31, 2015
Imagine:
]]>Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, evocată în numeroase icoane ortodoxe, marchează singurul moment din Sfânta Scriptură în care Hristos este aclamat ca împărat de către mulţime. Regele .....
Data: Mar 31, 2015
]]>Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. De origine ierusalimică, menţionată, pentru prima dată, în secolul al .....
Data: Mar 31, 2015
]]>Floriile reprezintă sărbătoarea Intrării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Acest eveniment ne este prezentat de toţi cei patru Sfinţi Evanghelişti de la care .....
Data: Mar 31, 2015
]]>Duminica Floriilor este punct de început al privegherii pentru adâncirea în gândurile prăznuitoare ale evenimentelor care ţin de mântuirea noastră. De fapt, Duminica Floriilor sau Duminica .....
Data: Mar 31, 2015
]]>Ultima sâmbătă dinaintea Săptămânii Patimilor Domnului, este cunoscută în tradiţia creştină ca „Sâmbăta lui Lazăr”. Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi, 4 aprilie 2015, una dintre cele mai .....
Data: Mar 31, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).