]]> Sute de specialişti în arta bisericească din întreaga ţară participă în perioada 4-5 mai 2015 la cea de-a treia ediţie a Conferinţei naţionale „Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească“, organizată la Centrul cultural-social „Iustin Patriarhul“ din Bucureşti de către Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei Române, informează Ziarul Lumina. Prima sesiune a conferinţei a fost deschisă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, preşedintele Comisiei de pictură bisericească, care a rostit cuvântul „Iconografia bizantină - cadru normativ pentru pictura bisericească actuală“. Tema celei de-a treia ediţii a Conferinţei naţionale „Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească“ este dedicată evidenţierii activităţii complexe a meşterilor iconari şi zugravilor „de subţire“, care de multe ori rămân în umbră sau neştiuţi. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat faptul că în prezent Biserica Ortodoxă Română „este singura Biserică Ortodoxă din lume care păstrează arta picturii în frescă“, de aici şi responsabilitatea păstrării cu fidelitate a tradiţiei picturii bizantine, arta „sui generis“ a Bisericii Ortodoxe. Acest eveniment are menirea de a contribui la conştientizarea şi dezvoltarea în ţara noastră a tradiţiei picturii bizantine, care nu este simplă artă religioasă, ci arta proprie a Bisericii. „Punerea semnului egalităţii între iconografie şi artă va duce la diminuarea înţelegerii mesajului spiritual pe care-l transmite spaţiul liturgic. Astfel, acest eveniment se adresează, în primul rând, omului modern, artistului bisericesc contemporan care are nevoie de «pământuri» încărcate cu litera Scripturii şi a Tradiţiei, cu duhovnicie şi spiritualitate“, a precizat dr. Diana Iuliana Barbu, secretar tehnic al Comisiei de pictură bisericească. La cele nouă sesiuni de lucru ale conferinţei naţionale, participanţii asistă la diferite prelegeri ale specialiştilor în arta bisericească, aleşi dintre istoricii de artă, pictorii, restauratorii şi cercetătorii iconografiei bizantine de la noi din ţară. Comunicările acestei conferinţe vor fi publicate ulterior într-un volum care va fi tipărit la Editura BASILICA a Patriarhiei Române. „Deşi, la prima vedere, studiile pot apărea mai puţin unitare, având în faţă o suită de monografii de artişti, aleşi astfel încât fiecare dintre ei să ilustreze o anumită problemă sau un anumit moment din istoria artei sacre şi să reprezinte un punct de interes nodal, adică un moment de vârf sau de cotitură care ilustrează fie o direcţie, fie o concepţie nouă sau chiar o anumită estetică, cei 20 de meşteri iconari, miniaturişti, sau zugravi de «subţire», cum vor fi numiţi încă din secolul al XVIII-lea, care sunt protagoniştii acestui eveniment, înscriu adevărate linii de forţă cu care se poate construi o adevărată istorie a artei creştine pe pământ românesc. Cercetarea depăşeşte ca-drul formal de analiză şi se va interesa în primul rând de conţinut, punând accentul pe valorile spirituale şi morale ale artei religioase. Inedit este şi faptul că volumul va cuprinde primul istoric al Comisiei de pictură bisericească ce va continua, într-o formă mai simplă, lucrarea marelui preot Ştefan Meteş despre zugravii de biserici, enumerând în ordine alfabetică peste 1.000 de pictori, restauratori sau specialişti în arta religioasă, autorizaţi de Patriarhia Română în peste cei 50 de ani de funcţionare. Dorim participanţilor şi celor care vor avea curiozitatea să răsfoiască volumul conferinţei să se facă părtaşi în timp la bucuria pe care au trăit-o aceşti meşteri ştiuţi şi neştiuţi când finalizau de zugrăvit în culoare un fragment de Scriptură“, a mai explicat secretarul tehnic al Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române. Lucrările conferinţei continuă şi astăzi.
Download: Click for download attached file: Conferinta nationala a specialistilor in arta bisericeasca
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 586
Id: 51366
Data: May 5, 2015
Imagine:
]]>Membrilor Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă instituțiile Uniunii Europene s-au întâlnit zilele acestea în Grecia, la Mănăstirea Pendeli, în cadrul reuniunii .....
Data: May 5, 2015
]]>Timp de două zile, specialiști în artă eclesială din întreaga țară se reunesc la București. În cadrul sesiunilor de lucru sunt prezentate diverse referate legate de activitatea .....
Data: May 5, 2015
]]>În zilele de 1-2 mai 2015 au avut loc, la Nürnberg, conferința preoțească și Adunarea eparhială anuală a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, prezidate .....
Data: May 5, 2015
]]>Pentru comunitatea ortodoxă sârbă din oraşul Pecs (Peci), din Ungaria, Duminica a IV-a după Paşti (3 mai 2015) a fost o zi de mare bucurie şi sărbătoare, prin vizita şi slujirea .....
Data: May 5, 2015
]]>Urmare a hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu numărul 10.717, luată în şedinţa de lucru din 29 octombrie 2013, la nivelul Patriarhiei Române anul 2015 a .....
Data: May 5, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).