]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopia Dunării de Jos în cooperare cu Centrul de Studii Interdisciplinare „Sf. Ioan Damaschin” şi filiala Galaţi a Societăţii Naţionale a Femeilor Ortodoxe din România, a organizat, la Universitatea ”Dunărea de Jos”, conferinţa cu tema „Obiceiuri creştine şi tradiţii populare pregătitoare sărbătorii Crăciunului”, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media al Arhiepiscopiei. Oaspete de seamă şi moderator al acestei dezbateri a fost acad. Sabina Cornelia Ispas, Director al Institutului de Etnografie şi Folclor „C. Brăiloiu” al Academiei Române. Conferinţa s-a bucurat de un public numeros format din preoţi, profesori de religie, elevi seminarişti, studenţi teologi sau de la alte specializări. La eveniment a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian Crăciun, care a prezentat câteva date biografice ale acad. Sabina Cornelia Ispas și a invitat pe toți tinerii prezenți la o dezbatere interactivă pentru o mai bună înțelegere a profunzimilor creștinismului în tradițiile și obiceiurile poporului român. ”În plină lună noiembrie, închinată aici, la Galați, Sfântului Apostol Andrei, doamna academician Sabina Cornelia Ispas ne-a ajutat, prin apostolatul tradițiilor sănătoase și din memoria vie a obiceiurilor creștine, să descoperim Nașterea Mântuitorului ca fapt istoric și teofanie deodată, sau, altfel spus, prezența lui Dumnezeu în sufletul, în inima, în casa și la masa creștinului. Ne-a invitat să reevaluăm creștinește dar și științific, printr-o mai bună cooperare între teologi și oameni de cultură, bogăția și tezaurul culturii noastre tradiționale care este vie și prezentă - și așa va rămâne mereu! - în viața și spiritualitatea poporului nostru!”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa. Cu acest prilej, au fost prezentate și două apariţii editoriale sub semnătura Constantin Brăiloiu şi Sabina Ispas: „Sub aripa cerului” şi „Colindatul Tradiţional Românesc – sens şi simbol”. În încheiere, dna academician Sabina Cornelia Ispas și-a mărturisit bucuria de a fi prezentă la Galați, în fața unui auditoriu extrem de receptiv: ”A fost o deosebită bucurie și onoare pentru mine să fiu prezentă în acest context și să pot exprima câteva din ideile care m-au călăuzit în cercetările mele o perioadă destul de lungă de timp. Restituirea unui segment important al culturii românești, și anume componenta creștină, așa cum se exprimă ea în tradițiile și obiceiurile din comunitatea românească creștin ortodoxă!”. Evenimentul se înscrie în calendarul manifestărilor misionar-culturale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în luna dedicată Sfântului Apostol Andrei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 596
Id: 58213
Data: Nov 15, 2015
Imagine:
]]>În prima zi a Postului Nașterii Domnului, duminică, 15 noiembrie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul .....
Data: Nov 15, 2015
]]>În ziua cinstirii Sfântului Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie în capela care-l are ca .....
Data: Nov 15, 2015
]]>În Biserica Ortodoxă începe duminică, 15 noiembrie 2015, Postul Crăciunului, care ține până în ziua de Ajun a Crăciunului, 24 decembrie 2015 inclusiv, cu mențiunea că .....
Data: Nov 15, 2015
]]>Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Exarh patriarhal, participă la Geneva, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la reuniunea Comitetului .....
Data: Nov 15, 2015
]]>Sâmbăta aceasta a fost prilej de aleasă bucurie pentru credincioșii Parohiei prahovene Cireșanu. După ample lucrări de restaurare, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, .....
Data: Nov 15, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).