]]>La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut locmarți, 2 iunie 2015, conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române conferințele pastoral-misionare se desfășoară de două ori pe an, tematica acestor conferințe fiind unitară în întreaga Patriarhie, a precizat Arhid. Adrian Onica. Conferința s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu și a fost susținută de către Părintele Florin Botofan de la Parohia Peceiu, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Tema tratată de către Preacucernicia Sa a fost în acord cu „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi”, fiind intitulată: „Parohia, comuniune-comunitate euharistică în Hristos”. După susținerea conferinței au avut loc intervenții ale preoților cu privire la această temă. În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a a prezentat preoților din Eparhie pe Preacucernicii Părinți care au primit distincții bisericești din partea altor Ierarhi al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, Părintele Gheorghe Gherman a primit distincția Crucea Transilvană din partea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului în semn de apreciere pentru eforturile depuse în ridicarea celui mai mare Centru de Servicii Sociale din această parte a țării. De asemenea, Părintele Gabriel Gârdan a primit Crucea Șaguniană din partea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, pentru munca de cercetare depusă în promovarea şi sporirea patrimoniului cultural, spiritual şi material al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Părintelui Dorinel Crecan o „Diplomă de ctitor” pentru susținerea substanțială și constantă a Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului. De asemenea, în semne de apreciere, Preasfinția sa i-a oferit Părintelui Dorinel Crecan o machetă a Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului. Din punct de vedere administrativ, Episcopia Sălajului este are în structura sa trei protopopiate, 207 parohii și opt așezăminte monahale în care slujesc un număr de 239 de preoți și diaconi.
Download: Click for download attached file: Conferinta pastoral-misionara de toamna in Episcopia Salajului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 570
Id: 52352
Data: Jun 2, 2015
Imagine:
]]>Vechi paraclis voievodal ctitorit de familia domnitorului Barbu Ştirbei, Biserica „Sfânta Treime” din Craiova şi-a sărbătorit hramul luni, 1 iunie 2015, de praznicul .....
Data: Jun 2, 2015
]]>De sărbătoarea Rusaliilor în Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, Cetatea Ierusalimului s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare pentru a cinsti primirea Mângâietorului și întemeierea văzută .....
Data: Jun 2, 2015
]]>La sărbătoarea Sfintei Treimi, credincioșii Parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt” din Caransebeș au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, care .....
Data: Jun 2, 2015
]]>În ziua de 1 iunie 2015, Mănăstirea «Sfânta Treime» din Strâmba-Jiu, în prezența a sute de credincioși din localitate și din comunele apropiate, și-a sărbătorit hramul prin oficierea .....
Data: Jun 2, 2015
]]>La Praznicul Preasfintei Treimi, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc tradiţionalul pelerinaj al tinerilor liceeni la mănăstirea Buciumeni, care şi-a serbat hramul, .....
Data: Jun 2, 2015
]]>În Duminica Rusaliilor (31 mai 2015), răspunzând invitației adresate, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a participat alături de .....
Data: Jun 2, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).