]]>La Tulcea a avut loc astăzi conferinţă administrativă preoţească lunară cu preoţii din acest protopopiat. Aceasta s-a desfăşurat în biserica Buna Vestire – paraclis episcopal din Tulcea, după cum ne-a declarat Alexandru Chituţă. Cuvântul de deschidere al Conferinţei a fost rostit de către Preasfinţitul Părinte Visarion iar apoi a urmat susţinerea referatului „Pregătirea credincioşilor pentru primirea Sfintelor Taine şi a Ierurgiilor” susţinută de preotul Nicu Partebună, slujitor la capela Penitenciarului Tulcea. Au fost apoi discutate probleme administrative, economice, educaţionale şi culturale din cadrul protopopiatului. S-a pus accent pe implicarea mai activă a preoţilor în viaţa parohială şi în colaborarea cu instituţiile de învăţământ din raza parohiei în favoarea păstrării orei de religie. S-a arătat şi stadiul lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti şi continuarea colectei la nivelul parohiilor. Totodată în cadrul „Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi”a fost prezentat preoţilor noul album editat de Episcopia Tulcii „Bisericile tulcene şi slujitorii lor astăzi”.
Download: Click for download attached file: Conferinta preoteasca a preotilor din Protopopiatul Tulcea
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 598
Id: 48834
Data: Feb 17, 2015
Imagine:
]]>Miercuri, 18 februarie 2015, de la ora 9.30, la biserica Iancu Vechi Mătăsari, va avea loc Cercul pedagogic al profesorilor de Religie din sectorul 2 al .....
Data: Feb 17, 2015
]]>Preoții din Protopopiatul Dej au participat luni, 16 februarie 2015, la ședința lunară de lucru, ce a avut loc la sediul noului protopopiat, situat pe str. Gutinului. Aceasta a .....
Data: Feb 17, 2015
]]>În săptămâna a doua a Triodului, tradiţionalele seri duhovniceşti s-au desfăşurat şi în Parohia Goleţ din Protopopiatul Caransebeş. Cu acest prilej în Biserica .....
Data: Feb 17, 2015
]]>Preoții de pe raza protopopiatului Beclean au fost informați luni, 16 februarie 2015, cum pot accesa foduri europene în vederea derulării unor proiecte sociale.Informațiile au fost .....
Data: Feb 17, 2015
]]>La Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ a Parohiei Militari III, Protopopiatul Sector 6 Capitală, a avut loc ieri, 17 februarie, un cerc pastoral al preoţilor din .....
Data: Feb 17, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).