]]>Sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, la Parohia Jaca (Zsáka) s-a desfășurat, sâmbătă, 10 octombrie 2015, cea de a doua conferință preoțească misionar-pastorală, de toamnă, din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Ca de fiecare dată, conferința a fost precedată de Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită în biserica românească din Jaca, de către Ierarh împreună cu clericii (preoți și diaconi) din Episcopie, la care au luat parte și credincioși, exprimând și pecetluind astfel spiritul de comuniune frățească ortodoxă, care trebuie să însoțească astfel de evenimente. La slujbă au fost pomeniți slujitorii de seamă ai acestei Eparhii, între care la loc de cinste s-au numărat Părinții Teodor Misaroș și Pavel Ardelean, Vicari Eparhiali, dar și ctitorii de locașuri sfinte din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria. Conferința preoțească a fost dedicată „Anului Omagial al misiunii parohiei și mânăstirii azi” și „Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din Eparhii”, s-a desfășurat la castelul Rédhely din Jaca, aflat în proprietatea Primăriei locale și în cadrul ei au fost prezentate două referate: Părintele Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei, a vorbit despre „Unitățile de bază ale activității misionar-pastorale din Biserica Ortodoxă: parohia și mânăstirea: istoric, organizare, dezvoltare. Parohiile românești din diaspora”, iar Părintele Florin Olteanu, Protopopul Giulei, a susținut tema „Tratatul despre preoție al Sfântului Ioan Gură de Aur și lipsa de vocații preoțești în rândul tinerilor contemporani”. Cele două conferințe au fost foarte bine pregătite, au abordat temele sub aspect teologic, liturgic, istoric și duhovnicesc, fiind apreciate de cei prezenți și fiind urmate de luări de cuvânt și de discuții vizând problemele specifice pastorației românilor ortodocși din Ungaria și diasporei românești, în general. Reuniunea s-a încheiat printr-o agapă frățească, oferită participanților din partea Părintelui Cosmin Pop și a Parohiei din Jaca. Conferințele preoțești misionar-pastorale, de primăvară și toamnă, s-au desfășurat pe rând, la câte una dintre Parohiile Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, cea de acum având loc pentru prima dată la Parohia Jaca, aflată în județul Bihorul Unguresc (Hajdu Bihar). Un alt eveniment recent, care se leagă de această Parohie, a fost sfințirea bisericii, săvârșită în data de 23 august a.c., de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și fost Chiriarh al Episcopiei din Ungaria și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul actual al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, în urma încheierii unor ample lucrări de restaurare efectuate la locașul de cult, prin sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte de la București, iar anterior și al celui de la Budapesta, într-un proiect comun de durată, româno-maghiar, de susținere a acestei Parohii.
Download: Click for download attached file: Conferinta preoteasca de toamna la Jaca â Ungaria
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 633
Id: 56917
Data: Oct 11, 2015
Imagine:
]]>Excelenţa Sa, Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti s-a aflat vineri, 09 octombrie 2015, într-o vizită oficială la Galaţi, cu prilejul participării la .....
Data: Oct 11, 2015
]]>Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătorirea a 160 de ani de la înființarea Seminarului Teologic Liceal Ortodox Veniamin Costachi de la .....
Data: Oct 12, 2015
]]>Biserica parohiei clujene Jucu Gară a fost resfințită de Mitropolitul Clujului sâmbătă, 10 octombrie 2015. Evenimentul a avut loc în prezența unui număr mare de preoți și .....
Data: Oct 12, 2015
]]>În Duminica a 21-a după Rusalii, 11 octombrie 2015, Mitropolitul Clujului a binecuvântat noul iconostas al parohiei clujene Nicula. Cu acest .....
Data: Oct 12, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Sectorul Social, Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei, a desfășurat .....
Data: Oct 12, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).