]]>Luni, 17 noiembrie, a avut loc conferinţa pastoral-misionară de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Moldova Nouă. Conferinţa a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Moldova Nouă, de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtăşit toţi preoţii din cadrul Protopopiatului Moldova Nouă. În cea de-a doua parte a zilei, în sala de şedinţe a Protopopiatului Moldova Nouă, s-a desfăşurat conferinţa preoţească de toamnă. Lucrările conferinței au debutat cu susținerea unui referat de către părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc al Episcopiei Caransebeșului, având ca temă „300 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni”. Pe marginea referatului prezentat au fost luări de cuvânt din partea preoților prezenți, punându-se întrebări și dezbătându-se modelul de viață creștină autentică a Sfinților Martiri Brâncoveni. „În fiecare an suntem bucuroși să fim în mijlocul preoților din cele patru protopopiate, să slujim Sfânta Liturghie și împreună să avem această comuniune a dialogului și a schimbului de opinii. La finalul conferinţei, i-am îndemnat pe părinţii slujitori în cadrul acestui protopopiat să aibă în vedere că și anul 2015 este unul special în Patriarhia Română, fiind declarat «Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi». Așadar preoții se vor gândi începând încă de acum cum să intensifice pastorația și misiunea în parohiile pe care le păstoresc”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian. În cadrul întrunirii au fost discutate, analizate şi dezbătute şi diferite aspecte de ordin administrativ şi gospodăresc cu care se confruntă preoţii de pe raza Protopopiatului Moldova Nouă. În zilele următoare conferința preoțească va avea loc și cu preoții din celelalte protopopiate ale Episcopiei Caransebeșului. (Articol realizat de Diac. Pavel Canea, Darius Herea)
Download: Click for download attached file: Conferinta preoteasca in Protopopiatul Moldova Noua
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 599
Id: 45582
Data: Nov 19, 2014
Imagine:
]]>În preajma sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Radio TRINITAS vă oferă un nou CD cu imne și cântări închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. CD-ul ”Bucură-te, .....
Data: Nov 19, 2014
]]>Domnul restaurator Nicolae-Marian Catrina a fost numit, începând cu data de 1 noiembrie 2014, în funcţia de consilier patriarhal în cadrul Sectorului .....
Data: Nov 19, 2014
]]>Creștinii ortodocși prăznuiesc, vinerea aceasta, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Sărbătoarea este numită în popor şi Vovidenia sau Ovidenia, adică "ceea ce se .....
Data: Nov 19, 2014
]]>Mâine încep Serile Filocalice ”Dumitru Stăniloae”, manifestări organizate anual, în Postul Nașterii Domnului, de ASCOR Bucureşti. Prima conferință va fi susținută de Preasfințitul .....
Data: Nov 19, 2014
]]>Între 17 și 21 noiembrie, în școlile din întreaga ţară se desfăşoară Proiectul „Săptămâna Educaţiei Globale“. În cadrul acestuia, elevii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară .....
Data: Nov 19, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).