Preotii din protopopiatele Buzau I, Buzau II, Patârlagele si Râmnicu Sarat au participat, joi, 25 septembrie 2014, la conferinta pastoral-misionara de toamna cu tema „Sfintii Martiri Brâncoveni – modele de jertfelnica marturisire a lui Hristos“. Întrunirea a avut loc la Catedrala arhiepiscopala „Înaltarea Domnului“ din Buzau si a fost prezidata de Înaltpreasfintitul Parinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, a precizat Dragos Olteanu.„Cei rânduiti, la nivelul protopopiatelor, pentru redactarea referatelor au abordat tema din perspectiva modelului de jertfelnicie pe care îl constituie Martirii Brâncoveni pentru întreg neamul românesc, începând cu conducatorii acestuia si continuând cu ierarhii, preotii si dreptcredinciosii crestini. Ne-am bucurat ca cei care au luat cuvântul au venit si cu lucruri inedite, ceea ce înseamna ca preotii nostri au preocupari culturale si sunt interesati de subiectele acestea rânduite de Sfântul Sinod la conferintele din primavara si din toamna. Nadajduim ca, pe de o parte, manifestarile religioase si, pe de alta parte, conferintele preotesti au întregit nu numai informatiile, ci si motivatiile pentru care noi trebuie sa-i cinstim asa cum se cuvine pe Martirii Brâncoveni“, a marturisit Înaltpreasfintia Sa.În cadrul întâlnirii, Pr. Marius Bajenaru de la Parohia Lipia I a prezentat un referat cu privire la viata si activitatea Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu. De asemenea, s-au dezbatut mai multe probleme de ordin administrativ-bisericesc.Vineri, 26 septembrie, si preotii din Protopopiatele Focsani I, Focsani II si Panciu s-au reunit, cu prilejul conferintei semestriale de toamna, la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia“ din Focsani, sub presedintia Înaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Ciprian.Referatul cu tema supusa dezbaterii a fost întocmit si sustinut de Pr. Andrei Ionut Stanila de la Parohia Voetin, care a vorbit despre domnia si martiriul Sfintilor Brâncoveni.În continuare, au fost abordate si diverse probleme de ordin pastoral, liturgic, cultural, misionar si social.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 629
Id: 44337
Data: Sep 27, 2014
Imagine:

Data: Sep 27, 2014

Data: Sep 27, 2014

Data: Sep 27, 2014

Data: Sep 27, 2014

Data: Sep 27, 2014

Data: Sep 27, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).