]]>Preoţii din protopopiatele Buzău I, Buzău II, Pătârlagele şi Râmnicu Sărat au participat, marţi, 9 iunie 2015, la prima conferinţă semestrială din acest an, cu tema „Misiunea pastoral-sacramentală şi cultural-catehetică a parohiei ortodoxe în societatea contemporană“. Întrunirea a avut loc la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău şi a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, după cum ne-a transmis Dragoş Olteanu. Cu acest prilej, ierarhul a arătat necesitatea intensificării activităţii pastoral-misionare, culturale, educaţionale şi sociale în parohii. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat iniţiativa Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei de a premia tinerii olimpici din cele două judeţe ale eparhiei. „Interesante au fost aspectul practic şi conştientizarea problemelor cu care se confruntă societatea noastră de astăzi, mai ales Biserica. Ne aflăm în faţa unor provocări la care nu ne-am gândit vreodată, iar preoţii au conştientizat că trebuie să intensifice şi mai mult implicarea lor în viaţa comunităţii, nu numai în interiorul bisericii, prin slujirea liturgică, ci, îndeosebi, prin lucrarea aceasta cultural-educaţională, catehetică şi social-filantropică. În fiecare parohie există multe categorii de oameni, care se confruntă cu probleme şi care au nevoie de asistenţa preotului, de la bătrânii părăsiţi de copii, până la copiii abandonaţi de părinţii lor, plecaţi în străinătate să lucreze, şi care au nevoie de un suport moral“, a declarat Chiriarhul de la Buzău. În cadrul întâlnirii, Pr. Marian Crăciun de la Parohia Moisica a prezentat un referat despre misiunea parohiei în societatea de astăzi. De asemenea, au avut loc discuţii pe marginea temei şi s-au dezbătut diferite probleme de ordin administrativ-bisericesc. Miercuri, 10 iunie, şi preoţii din Protopopiatele Focşani I, Focşani II şi Panciu s-au întrunit în cadrul conferinţei pastoral-misionare, desfăşurată la Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia“din Focşani. Lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian. În cuvântul de început, ierarhul a vorbit despre provocările lumii contemporane cărora Biserica, prin slujitorii ei, este chemată să le ofere răspunsuri. „Se constată că societatea se îmbolnăveşte, din punct de vedere spiritual, pe zi ce trece, tot mai mult, se afundă într-o confuzie, în care omul nu se mai regăseşte, nu-şi mai găseşte pacea sufletească, iar salvarea nu poate veni decât din Biserică. Biserica este ultima citadelă pe care unii sau alţii şi-au propus să o cucerească, să o secularizeze. Noi, slujitorii sfintelor altare, avem datoria să veghem şi să nu permitem secularizarea Bisericii din interiorul ei. Să ne reamintim de îndatoririle pe care ni le-am asumat prin Taina Sfintei Hirotonii şi să ne îndeplinim, cu tot mai mult devotament, cu dragoste, cu spirit de jertfelnicie, misiunea noastră preoţească“, a precizat Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian. Referatul cu tema supusă dezbaterii a fost întocmit şi susţinut de Pr. Dumitru Cătălin Manoliu-Tufaru de la Parohia Pietroasa, după care au fost abordate şi o serie de probleme ce ţin de bunul mers al vieţii bisericeşti.
Download: Click for download attached file: Conferinte preotesti la Buzau si Focsani
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 630
Id: 52690
Data: Jun 12, 2015
Imagine:
]]> Joia aceasta, la Reprezentanţa Patriarhiei Române pe lângă Instituţiile Europene, a avut loc o întâlnire cu tema ,,Familia în societatea europeană de astăzi”. La eveniment au participat .....
Data: Jun 12, 2015
]]>Astăzi, 12 iunie 2015, în Eparhia Argeșului și Muscelului, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, s-a desfășurat la Casa Sindicatelor din .....
Data: Jun 12, 2015
]]>Aula Academiei Române-filiala Timișoara a găzduit vineri, 12 iunie, cel de-al 31-lea eveniment din cadrul Zilelor Academice timișorene intitulat “Presa culturală și literară din Banat”. Cu .....
Data: Jun 12, 2015
]]>Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat astăzi, 12 iunie 2015, o nouă ediție a crosului sportiv Campionii Bucuriei. Competiția s-a desfășurat în orașul Mioveni și a reunit la .....
Data: Jun 12, 2015
]]>Clericii din protopopiatul Cluj I s-au întâlnit joi, 11 iunie 2015, în ședință lunară, desfășurată în sala festivă „Episcop Nicolae Ivan” de la Centrul eparhial, informează Radio .....
Data: Jun 12, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în data de 12 iunie a.c., absolvenţii promoţiei 2015 din cadrul Departamentului Teologic al Facultăţii .....
Data: Jun 12, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Predica la pomenirea Sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan (Pr. Prof. Constantin Coman, 30 ianuarie 2013)
Predica la Duminica a XXXII-a dupa Rusalii (a lui Zaheu) (Pr. Prof. Constantin Coman, 3 februarie 2013)
Predica la Duminica Sfantului Ioan Scararul (IPS Pimen, 14 aprilie 2013)
Predica la praznicul Adormirii Maicii Domnului (IPS Pimen, 15 august 2012)
Predica la praznicul Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul (Arhim. Melchisedec, 29 august 2011)
Predica a Parintelui Cleopa la pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (29 iunie 2012)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).