In 2013, Patriarhia Romana omagiaza doua dintre cele mai importante personalitați ale istoriei Creștinismului: pe Sfantul Imparat Constantin cel Mare și pe mama sa, Elena. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a randuit sa aniverseze, la nivelul intregii Patriarhii, implinirea a 1.700 de ani de la Edictul de toleranta religioasa de la Milano.Unul dintre evenimentele culturale organizate in acest context este Congresul International de Teologie Sfinții Imparați Constantin și Elena - promotori ai libertații religioase și susținatori ai Bisericii. Evenimentul a inceput astazi la Palatul Patriarhiei și reunește teologi, istorici, bizantinologi, profesori universitari din tara și strainatate. Moderatorul evenimentului a fost Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop Vicar Patriarhal si Secretarul Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Deschiderea lucrarilor a fost facuta de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, care a adresat un cuvant de binecuvantare participantilor: Viata si sfintenia Sfintilor Imparati trebuie privite dintr-o perspectiva liturgica, aghiografica si spiritual. Faptul ca Sfintii Imparati Constantin si Elena au fost cinstiti inca din veacul al IV-lea ca sfinti este o realitate marturisita de mai multe izvoare istorice. Sfintii Imparati Constantin si Elena se bucura astazi de o popularitate si o evlavie deosebita datorita calitatilor lor sufletesti, a credintei in Dumnezeu si a dragostei fata de Biserica, a milosteniei si a jertfelniciei care caracterizau viata lor liturgica. Ca aparatori ai libertatii crestine si ctitori de locasuri sfinte importanta Sfintilor Imparati Constantin si Elena este covarsitoare devenind modele de slujire a Bisericii si de marturisire a credintei crestine in societate si in familie prin imbinarea armonioasa dintre intelepciune si evlavie, credinta si darnicie sau generozitate. Felicitam pe toti organizatorii si participantii la acest congres international dedicat Sfintilor Imparati Constantin si Elena. Sa ne rugam Domnului Iisus Hristos cel inviat din morti sa binecuvinteze lucrarile acestei intruniri academice , a spus Preafericirea Sa.In continuare, au urmat mesajele din partea: Ministerului Educatiei Nationale, transmis de domnul ministru Remus Pricopie; Ministerului Educatiei Nationale, transmis de domnul Mihnea Cosmin Costoiu, ministru delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare Ştiintifica si Dezvoltare Tehnologica; Secretariatului de Stat pentru Culte, citit de secretarul de stat Victor Opaschi; Academiei Romane, prezentat de catre Acad. Ionel Haiduc, presedintele institutiei; Universitatii din Bucuresti, citit de catre Prof. Dr. Mircea Dumitru, rectorul acestei institutii de invatamant.In partea a II-a a lucrarilor au prezentat Prof. dr. Adolf Martin Ritter, Facultatea de Teologie, Universitatea din Heidelberg, Germania cu expunerea Imparatul Constantin si crestinii in lumina ultimelor cercetari si Acad. Prof. Dr. Emilian Popescu, Academia Romana cu prezentarea Crestinismul pe teritoriul Romaniei in vremea lui Constantin cel Mare la populatia autohtona si barbara.Lucrarile congresului se vor desfașura in perioada 21-24 mai atat la Palatul Patriarhiei, cat și in Aula Academiei Romane. FOTO: ZIARUL LUMINA
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 584
Id: 31031
Data: May 21, 2013
Imagine:

Data: May 21, 2013
Data: May 21, 2013

Data: May 21, 2013

Data: May 21, 2013
Data: May 21, 2013
Data: May 21, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Nicolae Tanase - Sotul ideal si sotia perfecta
Pr Nicolae Tanase - Casatoria de proba - Craiova 2004
Pr Nicolae Tanase - Noaptea Nuntii (2)
Pr Nicolae Tanase - casatoria de proba
Pr Nicolae Tanase - Pastoratia, preotii, spovedanie
Pr Nicolae Tanase - Ce mostenire lasam copiilor nostri (partea II)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).