În perioada 2 - 4 mai 2014, la Bilbao în Spania, s-a desfașurat Congresul Național a Frației Nepsis, congres organizat de Episcopia Spaniei și Portugaliei cu binecuvântarea Preasfintitului Parinte Timotei, Episcopul românilor ortodocși din aceasta țara.Invitatul special al ediției din acest an a fost Înaltpreasfințitul Parinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Salajului care a fost chemat pentru a le adresa un cuvânt de folos tinerilor din Episcopia Spaniei și Portugaliei, dupa cum aflam de la Radio Renașterea.Congresul a fost deschis vineri seara când au avut loc o serie de activitați de cunoaștere. Prima zi a manifestarii s-a încheiat cu participarea celor peste 400 de tineri la rugaciunea de seara. A doua zi, sâmbata, programul a debutat cu rugaciunea de dimineața, dupa care ÎPS Parinte Andrei a susținut conferința intitulata: Oare mai putem iubi frumos? Conferința a continuat cu o sesiune de întrebari, pe care tinerii din diferite zone ale Spaniei, preoții parohi sau simpli credincioși ai parohiei Bilbao le-au adresat Înaltpreasfințitului Andrei pe tema conferinței. În raspunsurile oferite Ierarhul i-a îndemnat atât pe tineri, cât și pe toți cei prezenți la congres sa încerce sa traiasca frumos ca sa fie pe placul lui Dumnezeu.Dupa masa tinerii participanți la congresul Nepsis din Bilbao, Spania au luat parte la diverse ateliere și discuții, precum și la diferite activitați de socializare. A avut loc și un moment artistic susținut de o parte din tinerii de la congres, totul încheindu-se cu programul de rugaciune.Duminica, în ultima zi a congresului, tinerii au participat la Sfânta Liturghie Arhiereasca ce a fost oficiata în biserica parohiei ortodoxe „Tuturor Sfinților” din Bilbao. Slujba a fost savârșita de Înaltpreasfințitul Parinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Salajului și de Preasfințitul Episcop Timotei al Spaniei și Portugaliei, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 706
Id: 40384
Data: May 6, 2014
Imagine:

Data: May 6, 2014

Data: May 6, 2014
“Copiii au fost pregătiţi de doamnele profesoare Mariana Maur şi Maria Cătoiu de la Şcoala Generală din localitate. În prima parte a serbării, copiii au pregătit o scenetă, iar în a doua parte au recitat poezii dedicate mamei şi au .....
Data: May 6, 2014
Partenerii Simpozionului Internaţional de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia sunt: Secretariatul de Stat pentru Culte; Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia; Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia; Şcoala .....
Data: May 6, 2014
Reuniunea a debutat la ora 8:00 la catedrala Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Orăştie, unde Preasfinţitul Părinte Gurie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie, rugându-se pentru toţi .....
Data: May 6, 2014
După resfinţirea bisericii a fost săvârşită Sfânta Liturghie pe o scenă amenajată în vecinătatea locaşului de cult. Pentru întreaga activitate, la finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a hirotesit pe .....
Data: May 6, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).