Consfatuire anuala a profesorilor de religie, la Iasi

Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi a găzduit astăzi, începând cu ora 10:00, consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţ. La întrunire au participat peste 200 de cadre didactice şi mai mulţi invitaţi, printre care arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Cristian Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, pr. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi, pr. Bogdan Racu, referent al Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Petru-Sebastian Tamaş, responsabil cu departamentul catehetic al Întâlnirii Naţionale a Tinerilor Catolici, şi d-l Corneliu Muha, directorul Editurii „Sfântul Mina“.

În cuvântul de deschidere, pr. Cristian Alexandru Barnea a adus clarificări necesare atât în planul educaţional, cât şi în cel formativ, cu specificitate la mai buna cooperare dintre elevi şi profesorul de religie, dintre Biserică şi Şcoală, dintre preoţi şi cadrele didactice. Lucrările consfătuirii au continuat apoi cu retrospectiva făcută asupra anului şcolar trecut şi au fost prezentate aspecte ce ţin de anul şcolar 2012-2013. S-a discutat, totodată, şi despre continuarea proiectelor comune Biserică - Şcoală, la nivel eparhial.

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost reprezentat la eveniment de arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a transmis arhiereştile binecuvântări şi a prezentat principalele coordonate care ar trebui să caracterizeze activitatea unui profesor de religie.

„În vechime, slujirea de catehet al Bisericii se dădea prin hirotesie, prin punerea mâinilor episcopului, fiind o trimitere în lume pentru vestirea Cuvântului lui Dumnezeu. Personal, când pronunţ cuvântul profesor, mă gândesc la duhul de excelenţă ce trebuie să anime pe orice om care doreşte să transmită celorlalţi ceva în care el crede cu adevărat. De aceea, cred că dacă cineva în şcoala românească s-ar putea lăuda cu acest duh de excelenţă, acela ar trebui să fie profesorul de religie, fiindcă excelenţa e ceea ce duce spre înalt, ceea ce duce spre Cer. Un alt duh pe care Dumnezeu l-a dat profesorului de religie prin trimiterea în ogorul şcolii şi al Bisericii este duhul viu şi de viaţă dătător, care nu poate fi primit decât prin rugăciune, în întâlnirea cu Cel care stă alături de cei pe care îi trimite. Nevoia de comuniune şi de pregătire trebuie totodată să-l însoţească pe cadrul didactic în toată activitatea sa, întrucât profesorul de religie reprezintă bucuria Bisericii şi trebuie să devină şi mândria ţării din care face parte“, a spus arhim. Hrisostom Rădăşanu.

În continuare, părintele arhimandrit a propus cadrelor didactice prezente înfiinţarea unei reviste a profesorilor de religie din Arhiepiscopia Iaşilor şi o colaborare mai intensă cu Portalul Doxologia.ro şi cu „Reţeaua de saituri pentru parohii şi mănăstiri din Arhiepiscopia Iaşilor“.

Finalul întâlnirii a fost rezervat diferitelor aspecte practice semnalate de profesorii de religie în activitatea şcolară.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 579

Id: 24466

Data: Sep 12, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).