Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, in aceste zile se desfasoara la Arad o noua intalnire a echipei manageriale cu coordonatorii judeteni in cadrul proiectului Implicarea preotilor si a membrilor comunitatilor parohiale ortodoxe in dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului si Arhiepiscopiei Alba Iuliei, dupa cum ne informeaza Arhiepiscopia Ortodoxa a Aradului. In cadrul discutiilor vor fi abordate aspecte privind stadiul implementarii proiectului la implinirea a 6 luni de la demararea lui, precum si cele referitoare la planul de activitati pentru semestrul al doilea, detalii privind practicile ce trebuie urmarite de managerii judeteni in perioada imediat urmatoare. Totodata, s-a avut in vedere si faptul ca se apropie de sfarsit cursurile in vederea certificarii ca manager de proiect a celor 460 preoti sau reprezentanti ai parohiilor, motiv pentru care s-a insistat asupra modalitatilor efective de dezvoltare a capacitatii comunitatilor parohiale ortodoxe din judetele Arad, Arad, Caras-Severin, Hunedoara, Mures si Timis, de a genera si implementa proiecte social-economice in scopul dezvoltarii durabile si echilibrate de retele integrate pentru servicii sociale.Proiectul este co-finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritara 6 ,,Promovarea incluziunii sociale , Domeniul major de intervetie 6.2 Imbunatatirea accesului si a participarii grupurilor vulnerabile pe piata muncii , si se desfasoara pe parcursul a 24 luni, ianuarie 2011-decembrie 2012.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 664
Id: 14352
Data: Jun 11, 2011
Imagine:
Credinciosii ortodocsi ii pomenesc astazi, 11 iunie, pe cei adormiti in Domnul. Doua dintre sambetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate insa, in chip special, pomenirii generale a mortilor: Sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne - Mosii de Iarna, si Sambata dinaintea .....
Data: Jun 11, 2011
In Parohia Nasterea Domnului din Cluj-Napoca s-a desfasurat vineri, 10 iunie 2011, cea de-a V-a editie a Concursului de poezii cantece religioase si rugaciuni Micul Onufrie. Activitatea se desfasoara anual in preajma sarbatorii Cuviosului Onufrie cel Mare, cinstit de Biserica .....
Data: Jun 11, 2011
Sala de conferinte a Complexului Spiritual–Cultural Sfantul Antim Ivireanul din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Ramnicului a gazduit vineri, 10 iunie, de la orele 18,30, concertul Suflet in vant , sustinut de copiii participanti la cursurile de muzica instrumentala si vocala, .....
Data: Jun 11, 2011
Inaltpreasfintitul Parinte Calinic, Arhiepiscop al Argesului si Muscelului va oficia in Duminica Rusaliilor slujba de resfintire a bisericii din parohia Marghia, comuna Lunca Corbului, protopopiatul Costesti, dupa cum ne informeaza eparhiaargesului.ro. Lacasul de cult este inchinat Sfantului .....
Data: Jun 11, 2011
In contextul celebrarii Anului Omagial al Sfintelor Taine ale Botezului si Cununiei in tot cuprinsul Patriarhiei Romane, Asociatia crestina NEPSIS Belgia organizeaza, duminica, 12 iunie, doua conferinte asupra acestor teme, informeaza 'Ziarul Lumina'. Cele doua conferinte vor fi .....
Data: Jun 11, 2011
La Resedinta episcopala din Caransebes a avut loc joi, 9 iunie, sedinta ordinara a Consiliului Eparhial din Episcopia Caransebesului, informeaza 'Ziarul Lumina', Editia de Banat. Pe ordinea de zi a sedintei au fost dezbatute diferite aspecte care tin de buna functionare a vietii bisericesti .....
Data: Jun 11, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).