La Editura Basilica a Patriarhiei Române a aparut recent volumul Constantin Voda Brâncoveanu: viata, domnia, epoca.

„Pe buna dreptate, putem afirma ca puternica persona­litate a Sfântului Constantin Brâncoveanu, domnitorul Ţarii Românesti (1688-J.714), domina istoria politica, sociala si culturala a românilor de la sfârsitul secolului al XVII-lea si primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Bun diplomat în raporturile cu marile puteri vecine, care nu odata au amenintat securitatea si integritatea statului pe care l-a condus, Constan­tin Brâncoveanu a reusit sa ofere Ţarii Românesti o stabilita­te neasteptata. Atent si întelept chivernisitor al celor materi­ale, a întarit stabilitatea geopolitica a tarii, atât de fragila, într-o epoca de puternice prefaceri si convulsii la nivel extern. Totodata, a deschis tara influentelor culturale ale Occidentu­lui care, alaturate celor greco-orientale si aplicate substratului autohton, au generat o sinteza culturala si artistica remarcabila. în Epoca Brâncoveneasca, sub toate aspectele ei, cultura cunoaste o dezvoltare fara precedent, iar realizarile artistice, fie ca avem în vedere arhitectura, sculptura, arta metalelor, pictura religioasa, broderia, gravura, tiparul etc., sunt rezulta­tul politicii interne foarte coerente si constiente a domnitorului în ceea ce priveste importanta Şcolii ca institutie de învatamânt si formare de elite intelectuale. Fiecare dintre aceste aspecte surprind imagini particulare, care asamblate într-un tablou general compun portretul unui geniu incontestabil.

Dar, nu ne putem opri doar la acestea!

Dimensiunea religioasa a personalitatii marelui voievod aco­pera si copleseste toate celelalte aspecte ale vietii sale lumesti. Fara îndoiala, Constantin Brâncoveanu este unul dintre cele mai evidente exemple ale manifestarii Proniei Divine în istorie.

Când seimenii rasculati l-au ucis pe tatal sau, Papa Brâncoveanu, chiar în poarta bunicului sau, postelnicul Preda Brâncoveanu, Dumnezeu a dat „gând bun“ uneia dintre slujitoarele casei care, ascunzându-l pe pruncul de numai un an, Constantin, a predat un alt copii ca fiind cel mai tânar vlastar al familiei Brâncovenilor. Mânia rasculatilor, care doreau sa stârpeasca urmasii acestei familii, s-a napustit asupra acelui copil nevinovat si, probabil, jertfa aceasta l-a determinat pe viitorul domnitor sa priveasca cu alti ochi menirea lui în viata pamânteasca.

Astfel, dupa o perioada de asidua pregatire intelectuala în tinerete, Dumnezeu, Care-1 protejase prin mâna slujnicii, l-a chemat sa urce pas cu pas treptele slujirilor administrative ale tarii, pâna când, pe negândite, a fost proclamat Domn al Ţarii Românesti. Recunoscator alegerii divine, el marcheaza începu­tul domniei prin punerea în circulatie, pe cheltuiala proprie, a Bibliei de la Bucuresti (1688), cel mai mare monument de limba româna de pâna atunci.

Înalta demnitate politica la care a ajuns nu l-a îndepartat de slujirea si marturisirea lui Dumnezeu prin fapte, ci i-a facut mai pregnanta constiinta lucrarii Proniei Divine în chemarea lui spre aceasta slujire. Este impropriu sa spunem ca a sprijinit arta tipa­rului, pentru ca afirmatia are caracter foarte limitativ. În realita­te, privite din perspectiva duhovniceasca, tipografiile domnesti si eparhiale din tara, sau cele donate în Tiflisul georgian sau Alepul sirian, prin cartile teologice si de cult, publicate în româ­na, greaca, georgiana sau araba, de multe ori pe cheltuiala aceluiasi Costandin Basarab Brâncoveanu Voievod, au luminat minti­le si au ajutat în rugaciune, nu doar pe crestinii din tara sa, ci si pe cei din întregul Orient ortodox. La fel, putem supune analizei si celelalte elemente constitutive ale Epocii Brâncovenesti. Daca palatele de la Mogosoaia sau Potlogi ne argumenteaza faptul ca domnitorul a sustinut arhitectura, în realitate, aceasta stiinta a fost desavârsita prin sfintirea ei prin rugaciune, în ansamblu­rile manastiresti de la Hurezi, Polovragi, Arnota, Mamu, Sâmbata, Sinaia etc. La rândul lor broderia, orfevreria, sculptura si pictura erau chemate sa împodobeasca în special locasurile de ruga­ciune si mai putin persoanele sau casele particulare, iar analiza poate continua...

Observând personalitatea domnitorului Constantin Brân­coveanu din aceasta perspectiva, ajungem la o concluzie foarte relevanta: Printul aurului pamântesc, asa cum era supranumit în epoca, îi supune lui Dumnezeu bogatia materiala, transformând-o în locasuri de rugaciune, decoratii sau obiecte care împodobesc si împlinesc aceste spatii. Cu siguranta, vorbim aici despre unul dintre cei mai mari ctitori ai Ortodoxiei pe care l-a dat neamul românesc, dar „mecenatul” sau nu trebuie privit neaparat din per­spectiva zidurilor ridicate, cât, mai ales, din cea a sufletelor zidite duhovniceste în si cu daniile si ctitoriile sale.

Pronia Divina este si mai evidenta în mostenirea pe care voievodul Constantin Brâncoveanu a lasat-o neamului care l-a zamislit si Ortodoxiei pe care a sprijinit-o. Mazilit, deposedat de averea trecatoare, încarcerat, schingiuit si, într-un final, executat, el a dobândit cununa cea nevestejita a muceniciei. Printul auru­lui pamântesc s-a lepadat de cele lumesti pentru a îmbraca haina de lumina a Aurului Ceresc, sau aura sfintilor, alaturi de fiii sai Constantin, Ştefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache Vacarescu, în ziua Adormirii Maicii Domnului în anul 1714. Foarte adesea se afirma ca ziua de 15 august a acelui an a fost una fatidica în care s-a consumat întreaga drama a familiei Brâncovenilor, dar enuntul este mai mult decât relativ. Chiar daca, prin executarea lor în aceasta sfânta zi pentru crestini, intentia initiala a calailor a fost aceea de a-si arata dispretul si a umbri importanta sarba­torii, chiar daca în inimile apropiatilor era jale, plângând despar­tirea vremelnica, Pronia Divina a transfigurat ziua de 15 august a anului 1714 în zi de bucurie duhovniceasca: în bisericile ctitorite de el clerici si popor înaltau rugaciuni pentru binefacatorul lor, iar în ceruri îngerii pregateau vesmintele nestricacioase ale sfin­teniei, trecându-i numele în Cartea Vietii Vesnice. Cel care toata viata marturisise prin fapta buna a fost chemat si la marturia sângelui... Şi a facut-o pe deplin, preferând sa moara si sa ramâna în constiinta neamului sau ca „Domn Crestin”, decât sa traiasca „turcit”. Prin aceasta, Martirul Constantin Brâncoveanu devine un exemplu nemuritor de statornicie a marturisirii credintei în Hristos prin fapta. Nu I-a închinat lui Dumnezeu doar simple laca­suri de cult, asa cum, zugravit în tablourile votive ale bisericilor ctitorite de el, pare la prima vedere unui ochi mai putin avizat, ci a rânduit sufletelor credinciosilor, contemporani si urmasi, loc de rugaciune; loc de închinare, loc de întoarcere duhovniceasca la Parintele Ceresc.De aceea, prin reeditarea lucrarii de fata, referitoare la domnitorul Constantin Voda Brâncoveanu, cititorul este che­mat, înca odata, sa-i cunoasca Viata, sa-i pretuiasca Domnia, sa evalueze Epoca, pentru ca sa poata întelege corect dimensiunea duhovniceasca pe care o lasa posteritatii Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.Nadajduind ca volumul prezent va contribui la îmbogati­rea cunostintelor noastre în ceea ce priveste amploarea perso­nalitatii Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, ne rugam Bunului Dumnezeu sa binecuvânteze pe autori si sa ajute pe cititori sa se îmbogateasca cu întelegerea duhovniceasca a exemplului faptelor lui”. (Cuvânt înainte al Preafericitului Parinte Patriarh Daniel)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 566

Id: 43278

Data: Aug 18, 2014

Imagine: