La Resedinta Arhiepiscopala din Ramnicu Valcea a avut loc astazi, 18 mai, sub presedintia Inaltpreasfintitului Parinte Gherasim, chiriarhul locului, sedinta de constituire a noii Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Ramnicului, pentru mandatul 2010 – 2014, informeaza TRINITAS TV. Inaltpreasfintia Sa a urat bun venit noilor membrii ai Adunarii si s-a aratat bucuros datorita faptului ca se va incepe o lucrare noua in Eparhia Ramnicului. Preasfintitul Emilian Lovisteanul a subliniat faptul ca membrii Adunarii Eparhiale care isi intra in functie incepand de astazi, atat clericii cat si mirenii, se implica in toate activitatile bisericesti. De asemenea Preasfintitul Parinte s-a aratat increzator ca mandatul acesta de patru ani va fi benefic pentru Eparhia Ramnicului. Dupa validarea mandatele membrilor celor zece circumscriptii electorale ale Arhiepiscopiei Ramnicului, au fost alesi prin vot reprezentantii in Adunarea Nationala Bisericeasca a Bisericii Ortodoxe Romane, membrii Consiliului eparhial, Consistoriului eparhial si monahal, precum si cei ai Consistoriului Mitropolitan.Domnul Vasile Bleotu, delegat al Adunarii National Bisericesti a numit aceasta functie primita drept o misiune nobila, o misiune de o profunzime spirituala deosebita: sper sa reusesc prin aptitudinile mele profesionale si umane sa ma ridic la inaltimea pretentiei functiei pe care am primit-o astazi . Intrunirea a fost precedata de Sfanta Liturghie si de slujba de Te Deum oficiate in Catedrala Arhiepiscopala Sfantul Ierarh Nicolae din Ramnicu Valcea de Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 721
Id: 6524
Data: May 18, 2010
Imagine:
La Centrul Eparhial din Tulcea a avut loc astazi, 18 mai, sedinta de constituire a Adunarii Eparhiale pentru legislatura 2010-2014. In Catedrala Episcopala Sfantul Nicolae din municipiu s-a oficiat, cu acest prilej, o slujba de Te Deum de Preasfintitul Episcop Visarion, dupa care s-au .....
Data: May 18, 2010
La Sibiu a fost dezvelit astazi, 18 mai, monumentul comemorativ al generalului maior doctor Nicolae Gheorghe Uscoi. Evenimentul a avut loc in incinta Academiei Fortelor Terestre Nicolae Balcescu in prezenta Mitropolitului Ardealului, Inaltpreasfintitul Laurentiu si a Ministrului Apararii, .....
Data: May 18, 2010
Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a prezidat astazi, 18 mai, conferinta semestriala a preotilor din protopopiatul Saveni. Conferinta a avut loc la parohia Draguseni si a avut ca tema Preotul si enoriasii parohiei traitori si marturisitori ai credintei ortodoxe . .....
Data: May 18, 2010
In Arhiepiscopia Sibiului au inceput conferintele preotesti de primavara. Aula Ioan Metianu a Facultatii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu a gazduit astazi, 18 mai, intrunirea preotilor din Protopopiatele Sibiu, Saliste, Avrig si Agnita, prezidata de Inaltpreasfintitul Parinte Laurentiu, .....
Data: May 18, 2010
Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei are programata maine, 19 mai, o intalnire cu elevii din Arhiepiscopia Iasilor, care au obtinut rezultate deosebite la olimpiadele de Religie din acest an. Intrevederea va avea loc la centrul Eparhial Iasi, la ea fiind asteptati 32 .....
Data: May 18, 2010
La Manastirea Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir din Sighisoara, sub presedintia Inaltpreasfintitul Andrei al Alba Iuliei, va avea loc joi, 20 mai, de la ora 11.00, sedinta de constituire a Adunarii eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia pentru perioada 2010-2014. Potrivit .....
Data: May 18, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Dumitru Staniloae - La inceput a fost Iubirea
Parintele Dumitru Staniloae - Trebuie sa ne rugam si pentru ceilalti
Parintele Dumitru Staniloae si Ioan Alexandru - Cerul dintre noi
Parintele Dumitru Staniloae - Despre sfarsitul timpurilor p1 5
Parintele Dumitru Staniloae - Despre sfarsitul timpurilor p2 5
Parintele Dumitru Staniloae - Esenta Crestinismului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).