Epistola emotionanta a imparatului Constantin cel Mare trimisa episcopului Alexandru al Alexandriei si ereticului Arie nu a avut efectul scontat, controversa in care se afla intregul continent african fiind deja mult prea ampla pentru a putea fi solutionata printr-un asemenea demers. Dupa ce o serie de sinoade locale ulterioare tinute la Alexandria, Antiohia si Ancira au dat hotarari asemanatoare, dar nu au putut sa stavileasca expansiunea arianismului, imparatul Constantin a decis convocarea unui sinod apostolic menit sa rezolve cu claritate problema respectiva.In materialul anterior am evidentiat modalitatea in care imparatul Constantin cel Mare a fost informat cu privire la erezia ariana. Consilierii sai pe probleme bisericesti, Eusebiu de Nicomidia si Eusebiu de Cezareea, sustinatori declarati ai arianismului, au incercat sa prezinte lucrurile intr-o perspectiva superficiala. Controversa ariana a devenit, in descrierea lor facuta Sfantului Constantin, o simpla neintelegere la nivel exegetic petrecuta intre un preot si un episcop. In scurt timp insa, revoltele de strada si manifestarile violente nu au mai lasat nici un dubiu asupra gravitatii situatiei. In anul 324, dupa incheierea conflictului cu Licinius, imparatul a decis sa rezolve aceasta controversa prin intermediul unei epistole emotionante, dar care nu avea cum sa aiba o influenta categorica de vreme ce conflictul generat de Arie dura de mai bine de sapte ani de la vremea trimiterii ei. Scrisoarea a fost adusa de episcopul Osius al Cordobei in Alexandria. Urmatorul pas a constat intr-un sinod local in care invatatura ariana a fost condamnata din nou. Cu toate acestea, lucrurile erau departe de fi rezolvate. Dupa ce episcopul Osius s-a convins ca nu este vorba de un simplu conflict exegetic, pe drumul de intoarcere el a prezidat alte doua sinoade locale la Antiohia si Ancira. La Antiohia au fost excomunicati trei episcopi, printre care il regasim si pe Eusebiu de Cezareea, pentru promovarea invataturii ariene. Cu toate acestea, cei trei au primit posibilitatea iertarii, daca urma sa se caiasca de greseala savarsita. Eusebiu de Cezareea a profitat de sansa acordata, cu toate ca nu a devenit ortodox, ci doar semiarian, camuflandu-si foarte bine adevaratele intentii in spatele unui limbaj ambiguu care il putea plasa atat intr-o tabara, cat si in cealalta. In biografia pe care o realizeaza imparatului Constantin cel Mare, el ascunde cu buna-stiinta acest eveniment, care ar fi fost net in defavoarea sa.Decizia Sfantului Constantin cel MareEusebiu de Cezareea descrie decizia Sfantului Constantin cel Mare de a convoca primul Sinod Ecumenic in urmatorii termeni: Auzind acesta ce se petrecea si vazand el ca scrisoarea trimisa la Alexandria ramasese fara ecou, s-a cufundat in meditatie, zicand mai apoi ca nevazutul vrajmas care rascolise in asemenea masura viata Bisericii se cerea razboit in cu totul alt chip. Şi atunci - ca pentru a-l infrunta intr-o batalie hotaratoare - s-a decis imparatul sa adune intreaga oaste a lui Dumnezeu intr-un sinod ecumenic, poftind prin scrisori pline de curtenie pe episcopii de pretutindeni sa vina cat mai degraba spre a lua parte la el. N-a fost o porunca oarecare, fiindca la indeplinirea ei si-a spus cuvantul stradania personala a imparatului, fie in alegerea curierilor oficiali, fie spre inlesnirea procurarii nenumaratelor animale de povara de care avea sa fie nevoie. A fost desemnat si orasul potrivit sinodului, un oras purtand numele biruintei: anume Niceea, din provincia Bitiniei ( Viata lui Constantin cel Mare, trad. de Radu Alexandrescu, in: PSB, vol. 14, EIBMBOR, Bucuresti, 1991, p. 127). Trebuie sa luam acum aceasta declamatie plina de patos a lui Eusebiu de Cezareea si sa observam si partea argumentativa care a stat la baza deciziei luate de imparatul Constantin cel Mare. Astfel, de vreme ce conflictul generat de erezia ariana s-a intins in mai multe regiuni, iar sinoadele locale convocate nu au reusit sa isi impuna in mod adecvat hotararile in cadrul comunitatilor crestine, era necesara o adunare la un loc a tuturor reprezentantilor importanti din acestea. De asemenea, era utila si atragerea acordului episcopilor din Occident, pentru ca un focar de conflict putea izbucni oricand si in regiunile apusene ale imperiului. Totodata, acestia aveau nevoie sa ramana informati cu privire la desfasurarea situatiei dificile din Orient de la vremea respectiva. Era clar ca se impunea convocarea unui sinod in sesiune extraordinara, cu multi participanti, majoritatea de seama, care sa ajunga la un acord deplin. Ideea imparatului Constantin cel Mare, inspirata fara indoiala de Dumnezeu, a atras si o serie de impedimente majore, de la transport pana la alegerea persoanelor potrivite pentru a reprezenta comunitatile crestine din diferite provincii ale imperiului. De aceea, pregatirea acestuia a durat aproape un an.O fapta iesita din comunDesigur, multi cercetatori au protestat in decursul secolelor fata de convocarea trimisa de imparat pentru intrunirea acestui Sinod Ecumenic, afirmand ca aceasta trebuia sa fie facuta de autoritatea bisericeasca. In acest mod, considera ei, s-a produs o implicare periculoasa a autoritatii imperiale in cadrul Bisericii, fapt care a condus la o prima manifestare a cezaro-papismului. Acest concept desemneaza pretentia conducerii seculare de a conduce in egala masura si treburile bisericesti. Cu toate acestea, in Imperiul Bizantin, manifestarile de acest gen au fost rare si, de regula, conducatorii respectivi au fost ei insisi acuzati de actiuni nepotrivite, fie ca vorbim de Leon al V-lea Armeanul sau Constantin al V-lea Copronimul. Sfantul Constantin cel Mare nu poate fi acuzat de introducerea imperialismului in Biserica, nici de pretentii exagerate cu privire la implicarea sa in deciziile acesteia. De vreme ce el nu a impus nici o hotarare eparhiilor bisericesti, ci a facut simple propuneri dintre care unele au fost acceptate, iar altele refuzate, nu vedem in ce mod poate fi acuzat de cezaro-papism si implicare neavenita. Asa cum afirma Eusebiu de Cezareea: Asemenea cununa - prinsa cu legatura pacii - din veac numai imparatul Constantin I-a putut-o inchina lui Hristos, Mantuitorul sau, ca un dar cu adevarat vrednic sa fie primit de Dumnezeu pentru biruinta sa asupra vrajmasilor si potrivnicilor sai: chiar in zilele noastre, imaginea unui sobor apostolic (ibidem, p. 128). De vreme ce vorbim aici de o persoana care a facut tot posibilul sa obtina acordul tuturor episcopilor importanti pentru ca Biserica sa poata trai din nou vremuri de pace, cum putem sa il invinuim de cezaro-papism? Ce decizie a impus Sfantul Constantin cu forta Bisericii? Din punctul nostru de vedere, aceasta privire retrospectiva a cercetatorilor occidentali este una lipsita de obiectivitate. In materialul urmator vom observa contributia imparatului Constantin cel Mare la desfasurarea Sinodului Ecumenic de la Niceea, urmand ca apoi sa ne concentram asupra implementarii deciziilor acestui eveniment de mare importanta in istoria Bisericii.(Articol publicat in Ziarul Lumina din 12 septembrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 822

Id: 33729

Data: Sep 12, 2013

Imagine: