Copii fericiti, in tabere si in parohiile clujene

Activitatile de tineret din cadrul Departamentului misionar-social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului se dezvolta continuu. Pe langa taberele organizate de studenti si in trecut, acum se formeaza noi grupuri parohiale, cu activitati saptamanale, iar timpul este folosit intr-un mod util si placut, informeaza "Ziarul Lumina". Pornind de la tabara pentru copii organizata de ASCOR, filiala Cluj, in urma cu cativa ani, in prezent, din initiativa unor tineri inimosi, se dezvolta numeroase activitati saptamanale cu copiii si cu tinerii, coordonate de Departamentul misionar-social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului. Inainte am fost vice-presedinte la ASCOR Cluj si am facut tabere pentru copii si pentru adolescenti incepand 2006. Apoi, Preasfintitul Vasile Somesanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului si Clujului, a dorit sa se continue aceasta activitate, a spus Radu Copil, cel care se ocupa in prezent de coordonarea activitatilor cu tinerii din eparhie. Dupa cum povesteste tanarul, el a preluat organizarea taberelor pentru copii initiate in 2005 de Sorin Calea, presedintele de atunci al ASCOR Cluj. Din 2006 le-am organizat eu, iar acum sunt patru tabere organizate de noi, la Marisel, o zona de munte, la 40 de kilometri de Cluj-Napoca. Anul acesta avem o mare cerere si organizam si a patra tabara din aceasta vara. Avem tabere si iarna, primavara… Sunt foarte multe solicitari. Taberele au fost punctul de start. Apoi, activitatile cu copiii si cu tinerii au venit de la sine. Dupa ce am facut aceste tabere, parintii ne spuneau ca sunt foarte multumiti, ca vad rezultate, ca dupa sapte zile de tabara copiii se schimba, vin cu obiceiuri bune, se apropie de Biserica. Numai ca, pana la urmatoarea tabara, o parte din aceste obiceiuri se pierd si atunci, ce frumos ar fi sa se faca activitatile din tabere si in timpul anului scolar, povesteste Radu Copil. Programul Şapte pasiDin 2008, de cand a fost angajat de catre Arhiepiscopie, acesta a initiat un program saptamanal pentru perioada anului scolar, din octombrie pana in iunie, care sa adune copiii si tinerii. Astfel, la Colegiul George Cosbuc din Cluj-Napoca a fost organizat un program recreativ si educativ pentru copiii de 8-13 ani, care are continuitate din 2008. Anul acesta, pentru ca au crescut copiii si sunt mai multi adolescenti, am facut programul 7 pasi, pe langa activitatile pe care le faceam de obicei cu copiii. Sunt incluse jocuri de grup, cantece la chitara, discutii motivante despre oameni simpli care au facut lucruri mari. Pe langa agapa si joaca recreativa, am avut si o componenta de implicare in societate, de munca voluntara, am dorit strangem bani si sa renovam un foisor din Gradina Botanica. Ne dorim sa ii invatam pe tineri ca trebuie sa faca ceva si pentru societate, pentru comunitatea din care facem parte, a spus Radu Copil. Majoritatea celor care participa la aceste activitati din timpul anului scolar sunt dintre cei care au fost in tabere, dar programul este public, poate fi gasit pe internet si se poate inscrie orice copil, dar se pare ca vorba purtata din om in om functioneaza foarte bine pentru ca, de obicei, copiii isi aduc prietenii. Un sprijin este oferit si de scoala care asigura spatiul in mod gratuit pentru activitati. Programul cu adolescentii si cu copiii este desfasurat cu sprijinul studentilor de la ASCOR, care fac voluntariat. Acest program se face, de curand, si in colaborare cu unele parohii. La inceput s-a facut la Parohia Pogorarea Sfantului Duh din cartierul clujean Zorilor. Initial era un program continuu, cu intalniri in fiecare saptamana, dar, pentru ca unii copii mai lipseau, s-a organizat programul Şapte pasi, iar copiii inteleg ca exista o finalitate si se straduiesc sa participe la fiecare intalnire. Solutia a fost un program pe o perioada determinata cu sapte intalniri, ei stiu de la inceput ce se face, iar la sfarsit cei care participa in mod constant la activitati merg intr-o excursie, sponsorizata de preotii slujitori. Programul Şapte pasi, cu intalniri care imbina joaca, cantecele la chitara, discutiile pe teme religioase si agapa, pentru copii de la 8 la 13 ani, a avut succes. Rezultatele au fost bune. Dupa cel de-al treilea an de program, in 2013, am avut media de participare de peste 30 de copii, pe grup. Copiii sunt foarte incantati, iar evolutia lor o vedem in momentul in care aplicam chestionare. Intotdeauna, la sfarsit de programe, la sfarsitul taberelor, aplicam chestionare de evaluare prin care ei pot sa spuna ce le-a placut sau nu le-a placut, ce ar dori sa faca, daca s-au apropiat de Biserica si de Dumnezeu si, intotdeauna rezultatele au fost bune, a mai spus Radu Copil. In acest mod, copiii isi petrec timpul liber in mod folositor, participand la programe educative si un alt rezultat este acela ca ei se implica mai mult in activitatile de la Biserica dupa ce isi fac prieteni in cadrul programului Şapte pasi. Ei se cunosc aici, au experiente comune si apoi vin la biserica si pentru a se revedea, se creeaza o comuniune intre toti copiii. Ei ajung la biserica, povestesc si au motive in plus pentru a participa si la programul liturgic, a spus Radu Copil.De la scoala, la bisericaIn randul actiunilor organizate de Arhiepiscopie este si pelerinajul tinerilor, pe jos, de la Iclod la Manastirea Nicula. Anul acesta a fost o editie speciala pentru ca a participat Preasfintitul Vasile Somesanul si alti preoti, precum pr. Ciprian Negreanu, duhovnicul ASCOR-ului. De asemenea, mai este organizat un program bilunar pentru minorii care se afla temporar la Penitenciar, adusi pentru instanta. Aici stam cate doua ore, timp in care incercam sa facem cateva activitati educative cu ei, cateheza si agapa. Nu e usor, dar mergem, si chiar daca nu putem spune ca vedem roade asa cum vedem la activitatile cu copiii din parohii sau tabere, acolo mergem pentru ca asa a spus Hristos, Inchis am fost si m-ati cercetat, a spus Radu Copil. De asemenea, in fiecare an, de 1 iunie, au loc diverse activitati dedicate copiilor, intre acestea si cele de la Biserica studentilor din Campusul Bogdan Petriceicu Hasdeu. Aici, intre altele, sunt organizate activitati in scop caritabil. Vin gospodinele cu prajituri si torturi gatite in casa, iar banii ce se strang din vanzarea lor sunt folositi pentru copii. Acesti bani sunt rodul efortului conjugat al comunitatii. Noi organizam cadrul necesar, gospodinele pregatesc acasa tort, prajituri, iar altii il cumpara si se bucura de Ziua Copilului, dar si de faptul ca banii sunt folositi in scop caritabil. Depinde foarte mult si de scopul pentru care se strang banii. Cand s-a facut colecta pentru copiii de la Valea Plopului s-au strans si multe donatii, a spus Radu Copil. De asemenea, grupul studentilor voluntari din ASCOR coordonati de Radu Copil, a participat la orele de religie, la invitatia profesorilor, sau la activitatile initiate de profesori de alte specialitatI, pentru a organiza impreuna programe pentru activitatile extrascolare sau extracurriculare. Am avut si anul acesta program zilnic in scoli, in special cu cei mici dar si cu adolescentii, facem activitati educative-recreative, jocuri, cantece la chitara. Solicitari vin si din partea parohiilor. De multe ori parohiile au intentia sa faca activitati cu tinerii dar nu stiu cum sa le ocupe timpul liber dupa ce acestia vin la biserica si asculta un cuvant de invatatura. Pentru preotul care vede ca nu sunt multi copiii care vin la biserica, o solutie este sa iasa el in intampinarea lor, sa ii caute el. Asta inseamna sa aiba parteneriate cu scolile de pe raza parohiei, sa initieze actiuni, in parteneriat cu scoala. Daca nu vin ei la noi, mergem noi la ei, a spus Radu Copil, care a adaugat ca, in timp, se formeaza o relatie intre parohie si scoala, iar activitatile se pot dezvolta ulterior si in parohie. Un astfel de exemplu este cel de la Parohia Adormirea Maicii Domnului din cartierul Manastur, unde parintele Dan Hognogi, in ultimii doi-trei ani, a initiat un parteneriat de colaborare cu Liceul Teoretic Eugen Pora si cu o gradinita speciala de pe raza parohiei. La inceput preotul a fost prezent cu mai multe activitati in scoala, apoi copiii au inceput sa vina la biserica. Mai intai ii vizitam noi, apoi asteptam si nadajduim ca vor veni si ei. Sunt actiuni, pelerinaje, intotdeauna de 1 iunie parintele a organizat un concurs tematic de desene pe astfalt, expozitii de pictura pe sticla, program de joaca, cantece, pachete, concursuri de cunostinte religioase etc. In aceste activitati s-au implicat si profesorii, povesteste Radu Copil. In aceasta parohie s-a format si un grup de tineret, precum si un grup de copii. In fiecare sambata, copiii vin la biserica si fac exercitii interactive de limba engleza, au un program recreativ cu jocuri, cantece, discutie religioasa si o mica agapa la sfarsit. Acesta este un exemplu in care nu veneau multi copii la biserica, dar acum se face un grup de lucru cu copiii, saptamanal. Asta inseamna un efort sustinut si din partea parohiei, a comunitatii. Grupul este organizat de o doamna profesoara de limba engleza, care preda lectiile interactive, precum si de tinerii de la grupul de tineret din parohie care, dupa ce s-au apropiat de biserica, sunt acum dispusi, la randul lor, sa ii ajute pe copii. Programul de la grupul parohial de tineret de la Parohia Adormirea Maicii Domnului cuprinde cateheza, ateliere practice, vizionare de film si discutii, prezentari de carte, mereu cate ceva nou. Cu tinerii din acest grup parohial s-au facut tabere, pelerinaje, activitati la casele de copii. Sprijin pentru organizarea grupurilor parohiale vin, mai nou, si de la asociatiile de tineri ortodocsi. Dorim sa facem intalniri in care sa impartasim modele de buna practica, sa invatam unii de la altii. Am facut mai intai tabere, dupa aceea am facut programul saptamanal, apoi de la scoala ne-am dus in parohie. Daca am organizat activitati pentru tineri, acestia ne-au ajutat, apoi, sa facem actiuni pentru copii, a spus Radu Copil.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 889

Id: 31370

Data: Jun 1, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).