]]> Campusul de vară al Universității „Eftimie Murgu” din Reșița găzduiește în perioada 16-22 august 2015 cea de-a treia ediție a școlii de vară „Credința altfel” derulată de Episcopia Caransebeșului, în parteneriat cu universitatea reșițeană, după cum aflăm de la Diac. Pavel Canea.Proiectul își propune promovarea unei educații pe principii morale, prin metode nonformale și activități artistice, care să valorizeze credința și școala în egală măsură. Participă 25 de copii cu vârste între 12-16 ani din mai multe orașe ale județului, alături de studenți și masteranzi ai Departamentului de Asistență Socială din cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița. Tabăra le este oferită gratuit, atât copiilor din centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului, cât și tinerilor studenți ai universității reșițene, ca și recompensă pentru rezultatele deosebite obținute în plan educativ și duhovnicesc. Activitățile propuse pe parcursul acestei săptămâni includ un atelier de iconografie – coordonat de meșterii iconari Matei și Kornelia Schinteie din Covasna, activități specifice educației nonformale (lucru în echipă, jocuri și concursuri educative), dar și drumeții în natură. De asemenea, în fiecare zi a școlii de vară, în mijlocul tinerilor va sosi câte un invitat, este vorba de specialiști din diverse domeniii de activitate – cultură, educație, medicină, media – oameni care, prin muncă și perseverență, pot să fie adevărate modele pentru generația tânără. „Am gândit aceste întâlniri cu scopul de a aduce modele vii în mijlocul tinerilor, oameni care sunt adevărate repere în domeniul lor de activitate, oameni care s-au împlinit în plan profesional, dar, mai ales, în plan spiritual. Este, în același timp, un bun prilej de a arăta că Biserica și Școala – cele două instituții fundamentale în formarea tinerilor – pot să-și dea mâna și să ofere generației tinere și alte repere morale decât le oferă societatea, în general. Iar parteneriatul între Episcopia noastră și Universitatea Eftime Murgu este un exemplu, în acest sens”,a arătat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul proiectului. Printre invitații care vor ajunge în mijlocul tinerilor, amintim personalități importante din peisajul cultural cărășean, precum maestrul compozitor Sabin Păuța sau coordonatoarea Direcției de cultură și patriomniu a județului Liubița Raichici. Vineri, 21 august, la Coronini va sosi și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de reprezentanți ai universității reșițene.
Download: Click for download attached file: Copii si tineri in tabara la Coronini
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 575
Id: 54961
Data: Aug 18, 2015
Imagine:
]]>În comuna Ungureni, sâmbătă - 15 august 2015, în ziua Praznicului Împărătesc al Adormirii Maicii Domnului, după săvârşirea Sfintei Liturghii, a avut loc sfinţirea noului sediu al .....
Data: Aug 18, 2015
]]>Duminică,16 august,Preasfințitul PărinteIustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a târnosit biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”din Parohia .....
Data: Aug 18, 2015
]]>În după amiaza zilei de duminică, 16 august 2015, IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Adormirea Maicii Domnului - .....
Data: Aug 18, 2015
]]> Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 14-16 august 2015 au fost aduse spre închinare în Biserica Parohiei Adormirea .....
Data: Aug 18, 2015
]]>Românii de pretutindeni, reuniți în cadrul Universității de Vară de la Izvoru Mureșului, au adoptat o rezoluție prin care solicită autorităților din țară sprijinul necesar păstrării .....
Data: Aug 18, 2015
]]>În perioada 10-21 august 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, se desfășoară proiectul “Școala de vară Porolissum”. Acest proiect, inițiat de .....
Data: Aug 18, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Atlas biblic - Psalmul 14 - Pr Petre Semen 21 01 2014
Atlas biblic - Sfanta Treime - Alexandru Flavian Sava - Pr Petre Semen 05-04-2016
Atlas biblic - Psalmul 13 - Pr Petre Semen 07-06-2016
Atlas biblic - Ingerii cazuti - Pr Alexandru Mihaila - 07 04 2014
Atlas biblic - Profetul Amos - Pr Alexandru Moldovan
Atlas biblic - Proorocul Ilie - Pr Remus Onisor 2013-06-28
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).