Prezenți la Sfânta Liturghie închinată Sfântului Ștefan, membrii grupului au bucurat sufletele credincioşilor din parohia „Sfinţii Voievozi“ - Săvineşti, Protopopiatul Roznov, județul Neamț, prin glasurile lor, la invitația părintelui paroh Petru Munteanu. Părintele paroh Petru Munteanu a mulţumit membrilor Corului "Byzantion" atât pentru cântarea liturgică, cât şi pentru frumoasele colinde intonate. ”Astăzi, Corul "Byzantion" ne-a încântat nu numai cu frumoase colinde, ci şi cu respiraţiile inimilor lor altoite pe o iubire faţă de Mântuitorul Iisus Hristos pe care au reușit să ne-o transmită", a spus părintele paroh Petru Munteanu. La sfârșitul slujbei, membrii corului ”Byzantion” au interpretat câteva colinde. Mai mult, ei s-au alăturat acțiunilor inițiate de parohia ”Sfinții Voievozi” -Săvinești și au mers să colinde persoanele din cadrul Centrului pentru persoane vârstnice Roznov și de la Centrul de bătrâni ”Pietricica” Piatra Neamț. Corul ”Bzyantion” s-a format în anul 1997, pe vremea când membrii corului erau elevi seminarişti ai Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Vasile cel Mare din Iaşi. ”Pe când aveam 16-17 ani, ne-am format un grup care a început să cânte această muzică, pe care noi o numim "muzică psaltică" sau "muzică bizantină" şi care este muzica Sfinţilor Părinţi şi a Bisericii Ortodoxe în general”, a declarat Adrian Sîrbu, dirijorul Corului ”Byzantion”.
Corul ”Byzantion” are 35 de membri, în mare parte studenţi la Teologie, la Conservator, membri mai vechi, care se adună în diferite ocazii, în special la concertul închinat pelerinilor care vin şi se închină la Cuvioasa Parascheva, la concertele de colinde, dar merg şi în turnee la diverse festivaluri din Europa, iar în luna octombrie 2013 au susținut primul lor concert în Asia.”Este importantă colaborarea între noi şi această parohie. Noi nu o privim ca pe o colaborare contextuală. Trebuie să îndrăznim să privim preoţii din zilele noastre ca pe nişte oameni care se cuvine să iubească muzica”, a mai declarat Adrian Sîrbu. (Brîndușa Dediu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 579
Id: 37005
Data: Dec 28, 2013
Imagine:
Acest proiect se derulează între firma CRIBERNET din Piatra Neamt, Şcoala Gimnazială Numărul 6 din Piatra - Neamţ, Grădinița ”Floare de Colț” din Piatra Neamț și Parohia Costișa II, Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ. Prima etapă a .....
Data: Dec 28, 2013
Maratonul colindelor a început pe 20 decembrie, atunci când grupul de copii a susținut miniconcerte de colinde la câteva instituții din municipiul Iași. De asemenea, în prima zi de Crăciun, copiii și tinerii conduși de .....
Data: Dec 28, 2013
Lucrarea misionar-pastorală pe parcursul anului 2013 la Capela ,,Sfântul Arhanghel Mihail“-Baden-Baden (Germania) s-a centrat pe rolul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în viaţa Bisericii şi reflexia şi importanţa lor .....
Data: Dec 28, 2013
Astfel, sâmbătă, 21 decembrie 2013, în Sala "Auditorium" a aşezământului a avut loc primul vernisaj de pictură în acuarelă. Acest eveniment a fost coordonat, de pictorul Vasile Popescu din Mediaş, care cu multă .....
Data: Dec 28, 2013

Data: Dec 29, 2013

Data: Dec 29, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).