Credincioşii din parohia ieşeană „Sfântul Iulian din Tars“, preoţi, studenţi, dar şi enoriaşi ai altor parohii din Iaşi au participat sâmbătă, 16 iunie, la concertul „Miracol pentru suflet“ al Corului „Laudate Dominum“. Concertul a fost organizat în contextul manifestărilor dedicate hramului Bisericii „Sfântul Iulian din Tars“, care va fi serbat pe 21 iunie. În debutul evenimentului, tinerii au intonat la lumina lumânărilor cântarea „Pre Tine te lăudăm“, de Dobri Christov. Apoi, pr. Florin Chirilă, inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, a amintit câteva date despre Corul „Laudate Dominum“, dirijat de Ion Ioan. „Pasiunea pentru muzică i-a făcut pe aceşti tineri să îmbine în mod armonios studiul cu arta. Scopul lor este înnobilat de dorinţa de a promova arta muzicală şi de a cultiva gustul pentru frumos în mijlocul acestei lumi tumultuoase. Aceşti tineri vin cu un frumos repertoriu de cântece religioase şi populare româneşti care se adresează sufletului şi sensibilităţii noastre interioare“, a afirmat pr. Florin Chirilă.
În continuare au urmat celelalte nouă piese religioase ale primei părţi. Membrii corului au întonat cântarea „Priveghere“, de Nicolae Lungu, precedată de sunetul de toacă. În cea de-a doua parte a evenimentului au fost interpretate cântece folclorice, unele dintre ele fiind însoţite de instrumente muzicale. S-au remarcat Alexandru Cuşnir, student la Academia de Muzică din Chişinău (nai), Radu Vieru (caval şi clarinet), Marian Toşu (ţambal) şi Alexandru Darie (contrabas).
Îndemn pentru întoarcerea în trecutul tradiţiei
Părintele prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, a apreciat în mod deosebit faptul că tinerii au cules piese din folclor pentru a le interpreta în faţa publicului ieşean. „Folclorul nostru pune în valoare muzică, sentimente şi elemente vitale pentru neam şi pentru Biserică. Cei care au cântat în această seară au pus în valoare vocile şi conţinutul. Consider că acest concert trebuie să fie un îndemn de a ne întoarce în trecutul nostru atât de bogat. În trecutul nu foarte îndepărtat, înaintaşii noştri se adunau la horă, fiind îmbrăcaţi în frumoasele costume tradiţionale. Ei se întâlneau la şezători, aveau timp şi pentru biserică, aveau vreme să muncească pământul, încât duceau o viaţă foarte frumoasă. Biserica încearcă să ducă mai departe tradiţiile frumoase şi de fond. Muzica populară, ca şi aceste piese pe care tinerii le-au interpretat în seara aceasta, are ceva valoros, ceva netrecător. Folclorul însuşi are inspiraţie biblică. De aceea, de cele mai multe ori nu se cunosc autorii unor piese rostite sau cântate. Apreciez că aceşti tineri şi-au găsit timp pentru o asemenea preocupare. Cele două ore pe care le-au cântat în faţa noastră înseamnă multe ore de muncă timp de săptămâni la rând. Consider că au făcut un lucru deosebit, atât în prima parte a concertului, cât şi în cea de-a doua, la care m-am referit mai mult“, a subliniat pr. prof. dr. Ion Vicovan.
Corul „Laudate Dominum“, de şase luni în Iaşi
Dirijorul Corului „Laudate Dominum“, Ion Ioan, student la Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru din Iaşi, specializarea Dirijat academic, a mărturisit că prin concertul care a avut loc în urmă cu două zile s-a dorit aducerea în sufletul auditoriului a „dorului de plaiul românesc“. „Cântările din prima parte a concertului sunt cântate în timpul Sfintei Liturghii, la Chinonicul din cadrul acestei slujbe şi la Priveghere. În cea de-a doua parte au fost interpretate piese mai puţin cunoscute. Mă refer aici la «Mioriţa», de Mircea Neagu, «Eu doinesc», de Nicu Moldovan, şi la o suită de melodii populare, compusă de Alexandru Cuşnir de la Academia de Muzică din Chişinău“, a spus dirijorul Ion Ioan.
Cei 21 de membri ai corului sunt studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, de la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, de la Facultatea de Drept a Universităţii ,,Al. I. Cuza“ din Iaşi şi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi. „În această seară (n.r. sâmbătă) am avut bucuria să fim acompaniaţi de Alexandru Cuşnir, cel mai bun naist al Acadamiei de Muzică din Chişinău. Repetiţiile au început în luna ianuarie a acestui an şi au avut loc de câteva ori pe săptămână. Tot atunci a fost înfiinţat Corul «Laudate Dominum». Numele acestui cor a fost ales astfel încât să putem interpreta atât muzică religioasă, cât şi folclorică sau simfonică. Avem câteva invitaţii anul acesta de a concerta în Cluj-Napoca, Baia Mare, Timişoara şi la Viena“, a adăugat dirijorul Ion Ioan.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 711
Id: 22707
Data: Jun 18, 2012
Imagine:
Duminica, 17 iunie 2012, in Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Parohia Cernele, aflata in cadrul Protoieriei Horezu, a avut loc intalnirea preotilor din Cercul pastoral-misionar nr.1 Otasau, dupa cum informeaza arhiram.ro.Intrunirea a inceput cu savarsirea, de catre un sobor de .....
Data: Jun 18, 2012
In data de 17 iunie 2012, Duminica a 2-a dupa Rusalii (a Sfintilor Romani), Preasfintitul Petroniu Florea, Episcopul Salajului, a poposit in biserica din parohia Galgau, protopopiatul Jibou. Preasfintia Sa a savarsit Sfanta Liturghie inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, prezent fiind .....
Data: Jun 18, 2012
Duminica, 17 iunie 2012, in biserica Adormirea Maicii Domnului din Brad a avut loc premierea elevilor castigatori ai concursului Alege Şcoala , etapa pe protopopiate, dupa cum ne informeaza episcopiadevei.ro.Evenimentul a fost precedat de savarșirea slujbei Vecerniei, la finalul careia P. .....
Data: Jun 18, 2012
Pe 17 iunie 2012 Biserica Ortodoxa s-a aflat in Duminica a II-a dupa Rusalii (a Sfintilor Romani), ocazie cu care Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi a savarsit Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie in biserica Parohiei Bolintin Deal I, .....
Data: Jun 18, 2012
Credinciosii din Gura-Humorului au sarbatorit, in Duminica Sfintilor Romani, hramul Catedralei. In aceasta zi de praznic, Sfanta Liturghie a fost oficiata de catre Inaltpreasfintitul Parinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, dupa cum informeaza TRINITAS TV. Lucrarile complexe de .....
Data: Jun 18, 2012
In Duminica Sfintilor Romani, credinciosii Parohiei Ţacau, Protopopiatul Insuratei, judetul Braila, au participat la sfintirea bisericii parohiale din localitate, cu hramurile Sf. Ioan Botezatorul si Nasterea Maicii Domnului , de catre Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii .....
Data: Jun 18, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).