Urmare a situaţiei medicale excepţionale declanşate de virusul Covid-19, Episcopia Tulcii a luat marţi un set de măsuri spirituale și sociale.
Acestea vizează clerii şi credincioşii din cuprinsul Eparhiei.
- Preoții sunt îndemnați să vină în întâmpinarea nevoilor spirituale și materiale ale credincioșilor prin oferirea de asistență religioasă în condițiile noilor reglementări ale autorităților de stat.
- Preoții împreună cu voluntarii din parohii și în colaborare cu autoritățile locale vor acorda sprijin material (hrană și produse de igienă personală) la domiciliul persoanelor aflate în imposibilitatea de a-și procura strictul necesar.
- Cantinele parohiale în consultare și cooperare cu autoritățile locale vor pregăti pachete sociale pe care le vor distribui persoanelor vârstnice, singure sau în imposibilități personale.
- La parohii se vor organiza colecte de alimente neperisabile și articole de igienă care vor fi distribuite persoanelor aflate în risc social.
- În același timp preoții și credincioșii sunt îndemnați să înmulțească rugăciunea și să o împletească cu fapte bune și cu maximă responsabilitate, în noile condiții în care ne aflăm.
Sursă foto: Cronica Română
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 271
Id: 69528
Data: Mar 18, 2020
Imagine:
„Multe sunt tendințele din zilele acestea, multe sunt mesajele care circulă cu fel de fel de conținuturi, cu fel de fel de îndemnuri, însă bine ar fi să căutăm mai mult către cele cerești, către cele dumnezeiești”, a spus Episcopul Siluan al Italiei la Radio Trinitas.
.....Data: Mar 18, 2020
Preafericitul Părinte Sava a oficiat luni o slujbă de pomenire pentru Mitropolitul Dionisie Waledyńsk, în timpul căruia Biserica Poloniei a primit tomosul de autocefalie din partea Patriarhiei Ecumenice.
Mitropolitul Dionisie a condus Biserica Poloniei între anii .....
Data: Mar 18, 2020
În condițiile în care starea de urgență nu le mai permite credincioșilor să participe la slujbele religioase, Arhiepiscopia Antiohiană le-a pus la dispoziție textele acestora online și le-a dat binecuvântarea de a le citi de acasă.
Departamentul de Liturgică
Data: Mar 18, 2020
„Hrăniți speranța cu fapte bune”. Aşa sună unul dintre îndemnurile Mitropolitului Bartolomeu Anania de la a cărui naştere s-au împlinit miercuri 99 de ani.
Mitropolitul, teologul, prozatorul, poetul și dramaturgul Anania Bartolomeu (din botez Valeriu) s-a născut în .....
Data: Mar 18, 2020
Pe site-ul Festivalului „George Enescu” a început un maraton online de muzică clasică. Sunt programate înregistrări din edițiile 2018 și 2019 ale .....
Data: Mar 18, 2020
În contextul epidemiei cu noul Coronavirus (COVID-19), Cancelaria Sfântului Sinod a transmis miercuri, 18 martie 2020, îndrumări actualizate pentru parohii și mănăstiri:
Respectarea măsurilor dispuse de autoritățile publice și cooperarea cu acestea, .....
Data: Mar 18, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).