Mitropolitul Olteniei a elogiat luni, de hramul Catedralei din Craiova, credinţa puternică a Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. „Credința sfântului este mai puternică decât răutatea umană, pentru că nu este o credință într-un om, ci este o încredere în Dumnezeu, care revarsă asupra puterilor noastre slabe o tărie cu totul deosebită, mai presus de orice poruncă și de orice chinuire omenească”, a spus ierarhul.
Răbdarea în toate încercările şi chinurile care au precedat mucenicia sfântului Dimitrie s-a datorat rugăciunii şi a încrederii în Dumnezeu. Trebuie să ne fie model, a spus ierarhul.
„Cu toții suntem creștini, dar dacă nu avem o practică a rugăciunii nu putem să stăruim în viața noastră și să biruim ispitele care vin de la cel rău. Credința este baza pe care noi o avem prin darul lui Dumnezeu, iar rugăciunea este ridicarea noastră spre Dumnezeu, ca El să vină și să sfințească sufletele noastre. Prin credință, noi îl primim pe Mântuitorul Iisus Hristos în sufletul nostru, Îl așezăm în viața noastră, iar cu rugăciunea noi stăm de vorbă cu El”.
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a semnalat şi uşurinţa cu care tânărul demnitar din armata romană, Sfântul Dimitrie, a renunţat la toate titlurile militare fără nicio remuşcare.
„Trebuie să vedem la Sf. Dimitrie puterea de lepădare față de toate cele pământești, dintre care în vremea sa rangurile militare erau cele mai importante. Cu toate că le obținuse pe merit, după mărturisirea publică a credinței creștine, Sf. Dimitrie a fost deposedat de aceste ranguri. El a alergat după cununile cerești, fiind mărit de Mântuitorul Hristos ca mare purtător de biruință și izvorâtor de mir”.
Catedrala din Craiova
Biserica „Sfântul Dimitru Izvorâtorul de mir” este cea mai veche biserică din Craiova.
Deşi nu există atestări precise cu referire la începuturile sale, Biserica Domnească sau „Băneasa”, aşa cum era cunoscută în vechime, pare să se confunde cu existenţa istorică a oraşului Craiova. Săpăturile arheologice executate în 1888 au scos la lumină dovezi care demonstrează că: „biserica veche «Sfântul Dumitru» din oraşul Craiova aparţine secolelor VIII-IX”.
Din 25 martie 1939, atunci când Arhiepiscopia Craiovei capătă şi rangul de Mitropolie a Olteniei, biserica devine Catedrala mitropolitană, în timpul arhipăstoririi mitropolitului Firmilian.
Foto credit: Arhivă Basilica.ro/Robert Nicolae
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 267
Id: 71720
Data: Oct 28, 2020
Imagine:
Muzeul Unirii din Alba Iulia pregătește o expoziție dedicată imaginii Țărilor Române în ilustrația de carte veche. Aceasta va fi vernisată în data de 12 noiembrie și va include trei cărți vechi din Biblioteca Sfântului Sinod.
Expoziția își propune să aducă în fața .....
Data: Oct 28, 2020
Buna organizare și actele de binefacere organizate de Mitropolia Basarabiei în perioada pandemiei au fost apreciate de Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) la Chişinău.
Felicitările au fost transmise de Robert Keane, Consilier pentru Drepturile Omului – .....
Data: Oct 28, 2020
Parohia „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou” din cartierul Gheorgheni – Cluj Napoca, singura biserică clujeană ocrotită de acest sfânt, şi-a serbat hramul.
.....Data: Oct 28, 2020
De hramul parohiei „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Sibiu, Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului a inaugurat un monument dedicat poetului naţional Mihai Eminescu.
Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie oficiată de ierarh luni, 16 octombrie, în lăcaşul .....
Data: Oct 28, 2020
Părintele Mitropolit Teofan l-a botezat duminică, la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, pe Iosif .....
Data: Oct 28, 2020
Sfântul Dimitrie cel Nou a fost sărbătorit marți pe continentul american, la Mănăstirea din Middletown, New York, al cărei ocrotitor spiritual este.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, .....
Data: Oct 28, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).