Credinta si cultura la Moniom, Resita

]]>În perioada 6-9 noiembrie 2015, pentru al treilea an consecutiv, la Moniom – localitate componentă a municipiului Reșița, au avut loc manifestări culturale, educative și cu caracter duhovnicesc, prilejuite de prăznuirea ocrotitorilor bisericii și ai centrului de tineret – Sf. Arh. Mihail și Gavriil, dar și de împlinirea a 110 ani de la sfințirea locașului de cult. Comuniune euharistică în biserica satului Sfintele slujbe oficiate în biserica ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil au fost și anul acesta prilej de reunire a fiilor satului, dar și a numeroși invitați, veniți special să petreacă în rugăciune alături de săteni. Sărbătoarea a debutat, la fel ca și în anii trecuți, în cimitirul satului, unde, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 07 noiembrie 2015, a fost oficiat un parastas pentru toți cei care au slujit biserica de-a lungul timpului. În continuare a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie, iar apoi, credincioșii care s-au pregătit, s-au spovedit. În ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli mulțime multă de credincioși s-au rugat, alături de preotul lor, la slujba Sfintei Liturghii. Răspunsurile au fost date de corul de copii și tineri al centrului de tineret, înveșmântați în port popular. La finalul slujbei, preotul paroh a sfințit o icoană de mari dimensiuni reprezentându-l pe Sf. Ierarh Nectarie care a fost donată bisericii, iar apoi a lecturat din presa vremii momentul în care, cu fix 110 ani în urmă, biserica a fost sfințită. În continuare, corul de copii „Alegretto” al Liceului de Arte „Sabin Păuța” din Reșița, condus de prof. Emanuela Moldovan, a susținut un mini-concert de cântece religioase și din creația compozitorului Sabin Păuța – fiu al satului. A fost un moment unic deoarece maestrul Sabin Păuța s-a aflat, concomitent, în ipostaza de compozitor și dirijor al corului de copii al liceului care îi poartă numele. În aplauzele numeroasei asistențe, atât prof. univ. dr. Sabin Păuța, cât și prof. Emanuela Moldovan, au primit din partea parohiei diplome de mulțumire, iar invitații au fost poftiți la obișnuita agapă frățească. În aceeași zi, la orele serii, biserica s-a umplut din nou de credincioși care au participat la Taina Sf. Maslu săvârșită de un sobor de preoți din Reșița și Bocșa. Sărbătoarea satului a continuat și luni 9 noiembrie – ziua de prăznuire a Sf. Ier. Nectarie Taumaturgul, Sf. Liturghie fiind oficiată în sobor de preotul paroh, alături de pr. Gelu Moldovan de la Oravița și pr. Nicolae Petrișor din Reșița. Centrul de tineret – gazdă a mai multor evenimente culturale și educative Alături de sfintele slujbe oficiate în biserica satului, centrul de tineret din localitate a găzduit o serie de manifestări care au debutat vineri, 6 noiembrie, la orele serii, cu un seminar intitulat „Fără răceli printr-o alimentație sănătoasă”, susținut de dr. nutriționist Maria Varga din Timișoara. Au participat membrii centrului de tineret, părinții lor, precum și invitați din Reșița și Bocșa. Cei prezenți, au avut ocazia, la finalul prezentării să ia parte și la o activitate practică de pregătire a unor preparate din ingrediente naturale. Totodată, a fost prezentată publicului, expoziția cu lucrările de pictură și diverse decorațiuni realizate de copii. A urmat, apoi, sâmbătă, 7 noiembrie, o cateheză interactivă intitulată „Să ne cunoaștem ocrotitorii”, la care au participat toți membrii centrului de tineret. În ultima zi, la orele serii, în cadrul manifestării „Moniomeni de ieri și de azi”, copiii și tinerii, îmbrăcați în port popular, au prezentat un spectacol de cântece folclorice din mai multe zone ale țării, iar la final bâtrânii satului au împărtășit tinerilor obiceiuri și tradiții specifice satului din urmă cu câteva zeci de ani. „Am avut parte de un program complex, pentru toate vârstele și pe toate gusturile, care a avut în centrul său credința, tradițiile și comuniunea, Biserica fiind o punte de legătură și un factor de continuitate între generații”,a arătat părintele paroh Mihai Ciucur. (Articol realizat de Diac. Pavel Canea și Darius Herea)

Download: Click for download attached file: Credinta si cultura la Moniom, Resita

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 647

Id: 58047

Data: Nov 11, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).