Cronicarul epocii constantiniene

Eusebiu de Cezareea este, alaturi de Lactantiu, cel mai important scriitor bisericesc din perioada domniei lui Constantin cel Mare. Formarea sa ca istoric, filolog si exeget al Sfintei Scripturi a fost dublata de interesul sporit pentru evenimentele principale din primele trei secole crestine pe care le-a relatat in monumentala sa lucrare Istoria bisericeasca. Amanuntele legate de viata Sfantului Constantin cel Mare au fost imbogatite cu un panegiric amplu dedicat principalelor evenimente ale existentei acestuia. Istoric. Exeget. Semiarian. Filolog. Origenist. Toti acesti termeni pot descrie o parte din viata si activitatea lui Eusebiu de Cezareea. Bogatia cunostintelor de care da dovada in operele sale ni-l infatiseaza drept un om cult, cu un simt profund al detaliilor, dar si ca un manipulator abil in anumite momente, pregatit sa intoarca lucrurile in favoarea opiniei pe care o adopta. Il putem lauda pentru munca sarguincioasa de care a dat dovada oferind crestinilor o istorie ampla a primelor trei veacuri ale invataturii de credinta, cu toate elementele bune si rele care s-au petrecut in acestea. Il putem lauda pentru modul in care a ales sa se dedice studiului Scripturii si alcatuirii unei liste canonice extinse, dar si pentru insistenta erudita asupra detaliilor care apar pe parcursul cartilor din Vechiul si Noul Testament. In aceeasi masura il putem si critica pentru origenismul sau lipsit de masura in anumite momente, pentru o certa atitudine iconoclasta, care nu a scapat mai tarziu cercetatorilor, sau pentru sprijinirea fatisa a unei pozitii semiariene. A-l lauda sau a-l critica excesiv ar reprezenta insa dovada unei abordari extreme, pe care nu o vom adopta in cadrul materialului de astazi. In definitiv, calea de mijloc nu reprezinta un compromis oferit din slabiciune, ci unghiul potrivit pentru o privire de ansamblu care sa indice in cele din urma, cu obiectivitate, o opinie cat mai apropiata de adevar. Asadar, ne intoarcem la principalele puncte ale vietii lui Eusebiu de Cezareea. S-a nascut in jurul anului 265 si a trecut la cele vesnice in anul 340. Prin urmare, a fost martorul a trei evenimente esentiale: persecutiile din vremea tetrarhiei, ascensiunea fulminanta a Sfantului Constantin cel Mare si Sinodul de la Niceea. Formarea sa ca exeget al Sfintei Scripturi si ca specialist in filologie o datoreaza lui Pamfil, fost ucenic al lui Ştefan Pieriu, un cunoscut catehet al scolii din Alexandria. De aici provine aplecarea sa catre studiul lucrarilor lui Origen, dar si sursa erorilor sale in ceea ce ce priveste dogma Sfintei Treimi. Cercetatorul italian Lorenzo Perrone ne spune urmatoarele: In ansamblu, trebuie sa recunoastem ca amprenta traditiei alexandrine marcheaza toata productia literara a lui Eusebiu, facand din aceasta versiunea crestina cea mai apropiata si completa a operei invatatului elenist, gratie unei eruditii care cuprinde filologia, istoria, geografia, retorica si filozofia (Lorenzo Perrone, Eusebiu de Cezareea: filologie, istorie si apologetica pentru un crestinism triumfator, in: C. Moreschinni, E. Norelli, Istoria literaturii crestine vechi: grecesti si latine, vol. I, trad. Hanibal Stanciulescu si Gabriela Sauciuc, Editura Polirom, Iasi, 2001, p. 445). Dupa ce Pamfil este inchis si apoi executat, Eusebiu se retrage in regiuni indepartate din Egipt pentru a nu suferi aceeasi soarta. In jurul anului 310 este hirotonit episcop al Cezareei, unde va petrece ultimele trei decenii din viata. Vocatia sa istorica, capacitatea de lucru iesita din comun, dar si eleganta limbajului l-au adus in preajma curtii imperiale, unde va detine un rol important, fiind implicat atat in misiunea sociala a Sfantului Constantin cel Mare, cat si in cea privitoare la diversele controverse interne care au afectat Biserica in primele decenii ale secolului al IV-lea. Munca asidua dublata de rezultate pe masuraCu toate ca stilul sau a fost criticat de Sfantul Fotie cel Mare, care s-a plans de constructiile oarecum greoaie intalnite in lucrarile elaborate de Eusebiu, de fapt problema principala consta in repetitivitatea de care acesta da dovada. Patrologul Perrone considera ca, din dorinta de a publica un numar mare de lucrari, Eusebiu a preluat pasaje masive din propriile scrieri pe care le-a transplantat si integrat in texte noi. In zilele noastre, aceasta actiune poarta numele de self-plagiarism, desemnand astfel un plagiat dupa propriile lucrari, fara a cita sursa. In pofida acestei manevre nu tocmai corecte si nici foarte eficiente, de vreme ce, astfel, se crestea numarul de lucrari, dar calitatea acestora era tot mai scazuta, rezultatele finale nu au fost tocmai sub asteptari. Eusebiu s-a vazut nevoit sa improvizeze constant pe baza unor date asemanatoare, dar, fara aceasta decizie, probabil ca am fi beneficiat astazi numai de Istoria bisericeasca, nu si de panegiricul inchinat vietii lui Constantin cel Mare, unde multe evenimente sunt efectiv redate identic. De asemenea, plagierea propriilor lucrari nu a avut o amploare absoluta. Spre exemplu, Eusebiu da dovada de un profesionalism de neegalat in adunarea materialelor, confruntarea surselor si sintetizarea acestora in Istoria bisericeasca. Lucrarea in cauza respecta toate regulile istoriografiei antice, pornind de la Herodot, continuand cu Tucidide si incheind cu alti istorici de seama precum Polibius. Mostenirea istorica oferita de Eusebiu de Cezareea este nepretuita si ramane pentru cateva veacuri un punct de referinta care nu a mai fost atins de urmasii sai in domeniu. Pentru cercetatorii de astazi constituie izvorul principal pentru perioada primelor trei veacuri si cel mai extins dintre toate.Epoca constantinianaEusebiu de Cezareea a incercat sa creeze in operele sale si cadrul de lucru comun intre imperiu si Biserica, fiind unul dintre primii autori crestini care au dat dovada de tact si echilibru in aceasta privinta. Cu toate acestea, cercetatorii apuseni s-au grabit sa il considere drept intemeietorul cezaro-papismului alaturi de Sfantul Constantin cel Mare. In pofida acestei pareri, care este criticata tot mai mult si in Occident, Eusebiu nu a facut nimic altceva decat sa incerce sa armonizeze doua elemente care pareau contrare. Vom dedica alt material sintezei sale interesante si valoroase in acest domeniu. Din punct de vedere istoric, lucrarea lui Eusebiu de Cezareea dedicata Sfantului Constantin cel Mare, in fapt o biografie encomiastica a acestuia, nu reprezinta nimic altceva decat documentul de baza al epocii constantiniene. Fiind si un confident apropiat al imparatului Constantin, Eusebiu ne ofera o serie de date importante, dar care, de asemenea, pot fi cu greu verificate. Indoiala cercetatorilor cu privire la veridicitatea spuselor sale nu trebuie criticata din start, deoarece insusi Eusebiu se face vinovat de un stil in care abunda referirile laudative. De asemenea, el trece sub tacere o serie de evenimente importante si critica fara nici o retinere figuri politice si sociale ale vremii doar pentru ca acestea au fost potrivnice Sfantului Constantin cel Mare. Lipsa sa de obiectivitate nu trebuie sa ne faca insa sa respingem lucrarea din start ca fiind una falsa. Valoarea sa istorica este indiscutabila. In concluzie, recomandam oricarei persoane interesate de perioada primelor trei secole, precum si de prima jumatate a secolului al IV-lea, sa lectureze cu atentie cele doua scrieri principale ale lui Eusebiu de Cezareea: Istoria bisericeasca si Viata lui Constantin cel Mare. Dupa ce le vom lectura, vom ajunge din nou la opinia exprimata de dictonul latin: Historia magistra vitae.(Articol publicat in Ziarul Lumina din 22 august 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 365

Id: 33289

Data: Aug 22, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei