Personal, subiectiv, pentru fi­ecare crestin, Duminica Cru­cii este un „astazi“ spiritual per­­manent, este un moment su­blim de comuniune cu Hris­tos, de redescoperire prin sa­ru­ta­rea si închinarea la Sfânta Cru­ce a vietii Raiului ca „ferici­rea cea dintâi“, de lepadare de eg­oismul propriu si de patimile prin care diavolul pune sta­pâ­ni­re pe om, întunecându-i ori­zon­­tul de viata si lucrare spre mân­tuire. Este o zi de chemare la purificare si iluminare prin a­ducere aminte de idealul sfin­te­niei, al bucuriei vietii în Hris­tos. Textul liturgic vorbeste de do­bândirea „Harului Crucii“, lem­nul sfânt ce aminteste de po­mul vietii din Raiul primordi­al, fiind si cel ce sfinteste sufle­te­le si trupurile noastre cu pu­te­­rea lui Hristos Cel rastignit pe acesta, totodata pazind pe cres­tini de „vatamarea potriv­ni­cilor“. Crucea este „întarirea Bi­sericii, puterea împaratilor, la­uda monahilor si mântuirea tu­turor“ prin faptul ca lumi­nea­za sufletele si inimile „cu dum­nezeiescul har al Celui ce S-a pironit pe ea, a surpat pute­rea vicleanului si a ridicat bles­te­mul“ (Utrenia, Laude).Ochii atintiti asupra lui Hris­­tos „începatorul si plinito­rul credintei“ (Evrei 12, 2) în­seam­­na a-L vedea spiritual pe Hris­­tos pe crucea însângerata de Sângele Sau dumnezeiesc cu care ne-a spalat de pacate si ne-a izbavit de moarte. De a­­ce­ea, vederea Crucii, cinsti­rea si în­chinarea la aceasta cu sa­­ru­ta­rea smerita si cu gân­di­re sim­titoare la Cel rastignit pe ea a­duc putere spirituala, în­tarire în calea vietii din lu­me, cu a­su­marea profesionala si familiala ine­renta, bucurie, curaj în cre­din­ta marturisi­toa­­re, în spe­ran­ta împlinirii i­dea­lului cres­tin de viata si mântuire.De aceea ne însemnam cu ea pe­ntru ca aduce binecuvân­tare di­vina si viata din Hristos Dom­­nul vietii si Învierea noas­­­tra. Mintea si inima cres­ti­nului, pecetluite cu harul Du­hului Sfânt, sunt chemate sa gân­deas­­ca perpetuu si sa sim­ta iu­bi­­rea lui Hristos în toa­te mo­men­­tele si aspectele vie­tii. Doar prin raportare la Cruce si la Hris­tos rastignit pe ea diver­si­ta­­tea centrifuga a oa­menilor se u­nifica, prin a­cest „nod divin“, lo­gos unifica­to­r si fiecare om are acces la ex­perienta unirii ha­rice prin care se umanizeaza în­dum­ne­ze­indu-se, devenind hristofor.Contemplând, vazând spi­ri­tu­­al acest semn mântuitor - chiar vizualizat prin darul lui Dum­nezeu în momente misio­nare cruciale ale Bisericii celor a­lesi (Sfântul Eustatiu, Sfân­tul Împarat Constantin - sau me­ditând la martiriul sfintilor - Sfân­tul Constantin Brân­co­vea­nu si fiii, împreuna cu sfetnicul Ia­nache, asa cum afirma parin­te­­le Staniloae reflectând la gân­direa Sfântului Maxim Mar­tu­risi­to­­rul pentru care toate trebuie sa treaca prin cruce si Înviere), ne putem elibera de cele doua pa­timi care distrug fiinta omului si a comunitatii, pofta si mânia, exacerbate astazi parca mai mult ca altadata tocmai prin intensa mediatizare audi­ti­­va sau vizuala. Prin însem­na­rea cu Sfânta Cruce ne le­pa­dam de patimi si ne unim cu Hris­tos, primind puterea spi­ri­tu­­ala si harica asupra în­cli­na­ri­lor pacatoase ale firii noastre chiar de la El, prin semnul sfin­ti­tor care este arma împotriva dia­volului, diavol care însoteste por­nirea cea pacatoasa, Crucea es­te pavaza puternica la is­pi­te­le ce vin si de la lume, si de la trup (I Ioan 15-16).Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 680

Id: 39109

Data: Mar 23, 2014

Imagine: