Cu Nepsis la colindat Irlanda. Cum a fost pelerinajul de Craciun al tinerilor prin parohiile romanești (VIDEO)

Finalul de an i-a prins, ca de obicei, pe drumuri pe colindătorii Nepsis Ireland. Tinerii au derulat a cincea ediție a concertului-pelerinaj intitulat „Bun ești, Doamne, Bun!” și au ajuns în aproape toate parohiile românești din insulă.

Din 21 noiembrie și până de Crăciun, corul format din aproximativ 50 de tineri și dirijat de Cristian Pasere, preşedintele Nepsis Ireland, a vizitat pe rând: Belfast, Cork, Galway, Shannonbridge, Blanchardstown, Western Way, Leeson Park, Long Mile Road.

„Toate concertele desfăşurate, alături de vestea cea bună a întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos, au adus multă bucurie în sufletele ambelor cete: a colindătorilor şi a celor colindaţi. Momentul concertului a fost precedat de participarea tuturor la Sfânta Liturghie, iar bucuria întălnirii s-a făcut simţită în cadrul agapelor oferite cu multă dăruire de credincioşii din parohii”, a relatat pentru Basilica.ro Preotul Cristian Nistor, coordonator Nepsis Ireland.

„Ca şi în anii precedenţi, tonul de început a fost dat duminică, 21 noiembrie, de praznicul Intrării Maicii Domnului în Templu, hramul parohiei din Belfast. Părintele Toma Puiu ne-a primit alături de credincioşi cu braţele deschise, ca pe nişte colindători cu adevărat veniţi de departe”.


Concertele s-au ținut duminica, după Liturghie, iar costurile deplasării cu autocarul au fost acoperite de parohiile colindate.

„A doua duminică, 28 noiembrie, a fost prilej de vizită în sudul Irlandei, în parohia ‹Sfântul Patrick şi Sfântul Calinic de la Cernica› din Cork, unde ne-am reîntâlnit cu Pr. Viorel Hurjui şi comunitatea credincioşilor de acolo, de care eram aşteptaţi cu nerăbdare”.

„În a 3-a duminică din postul Crăciunului, ne-am deplasat pe coasta de vest, în Galway, la parohia ‹Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfânta Brighita de Kildare› unde i-am putut colinda pe Pr. Tudor Ghiţă împreună cu obştea credincioşilor, printre care se numară şi ortodocşi de alte naţionalităţi: sârbi, bulgari şi irlandezi”.

„La întoarcerea în Dublin, nu am putut ocoli mica obşte monahală de la Mănăstirea ‹Izvorul Tămăduirii şi Sfântul Ciaran de Clonmacnoise› din Shannonbridge. Maicile Iosifia şi Nimfodora au primit colindătorii cu multă bucurie, răsplătind tinerii cu daruri de Sfântul Nicolae”, a evocat Pr. Cristian.


Perioada rămasă până la praznicul Naşterii Domnului a fost dedicată parohiilor din zona Dublin.

„Astfel, prima dintre comunităţile româneşti colindate a fost cea din zona Blanchardstown reprezentată de parohia ‹Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Columba› unde slujesc Pr. Gheorghe Raul Simion împreună şi Pr. Dragoş Mihai Blanaru. Cu acest prilej, ne-am readus aminte de momentele de început ale activităţii Nepsis de a colinda, atunci cand Pr. Gheorghe-Raul era printre primii dintre preoţii îndrumători ai Nepsis Ireland, iar Pr. Dragoş-Mihai primul dirijor al grupului de colindători”.

Alături de repetiții, în toată perioada postului Crăciunului, tinerii au organizat, de două ori pe săptămână, atelierele de creaţie „Nepsis Christmas Workshop”. Ei au creat felicitări şi ornamente croşetate, obiecte care au fost expuse spre vânzare la fiecare concert de colinde. Fondurile adunate vor fi utilizate pentru activităţile viitoare ale Nepsis Ireland.

„În duminica dinaintea Naşterii Domnului colindul a fost primit cu bucurie şi căldură sufletească de credincioşii din parohia ‹Bunavestire şi Duminica Sfinţilor Români› păstorită de Pr. Ioan Irineu Crăciun şi Pr. Petru Vlaic”.

„Ajunsi în prag de sărbătoare ultimele concerte s-au desfăşurat în cele două locaţii de slujire ale parohiei ‹Înălţarea Sfintei Cruci› păstorită de Pr. Protopop Călin Florea alături de ceilalţi preoţi slujitori: Pr. Constantin Uncu, Pr. Dorel Motoc, Pr. Bogdan Cârdu şi Pr. Ioan Pituşcan”.

„Sâmbată în prima zi de Crăciun am fost primiţi la biserica Christ Church din Leeson Park de credincioşii veniţi cu mic cu mare la slujba Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. Iar duminică a doua zi de Craciun, corul de colindădori s-a bucurat să colinde la Centrul Misionar – Cultural ‹Sfântul Ioan Botezătorul› unde tinerii se simt ca acasă, deoarece aşezământul găzduieşte din 2014 şi sediul Nepsis Ireland”, a spus Părintele Cristian Nistor, coordonator Nepsis Ireland.

Foto credit: Nepsis Ireland

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 74

Id: 75878

Data: Jan 11, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).