La 19 mai 1959, parintele Dumitru Staniloae intra pe poarta temutei inchisori a Aiudului. Primise o condamnare de cinci ani pentru uneltire contra ordinii sociale prin participarea in grupul isihast al Rugului Aprins. Toti memorialistii perioadei comuniste care l-au intalnit pe parintele Staniloae il descriu ca profesorul de teologie de anvergura, ca slujitorul profund si ca omul dedicat lui Dumnezeu. O marturie in acest sens ne este oferita de tanarul Liviu Branzas, aspirant la teologie: Numele parintelui Staniloae mi-a izbit timpanul cu rezonanta unui tunet. Acum cativa ani, cand a sosit vestea ca parintele Staniloae a fost arestat si condamnat si ca se afla la Aiud, a fost o mare emotie in toata inchisoarea. Marele teolog roman in lanturi! Patimeste impreuna cu cei mai hotarati crestini care se impotrivisera fiarei apocaliptice! Prin 1960, cand eram in celula cu Daniel Roman si Mircea Dumitrescu, am aflat ca parintele profesor este intr-o celula la parter, cu niste tarani. Atunci le-am spus celor doi prieteni cat de mult doream sa ajung in aceeasi celula cu parintele Staniloae. Acum, dorinta mea s-a implinit. Ce bucurie pentru mine! Inima imi bate cu putere. Este neindoielnic ca Dumnezeu a auzit dorinta mea fierbinte si a randuit implinirea ei in chiar ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.[...] Marea mea bucurie este ca parintele Staniloae este repartizat la scelulat 322, unde sunt si eu. [...] Eu ma indrept spre parintele Staniloae, care ramane ultimul si ii spun:- Sarut dreapta, Preacucernice Parinte, sunt Liviu Branzas, fost elev la Liceul «Samuil Vulcan», din Beius, si ma bucur foarte mult ca am ajuns cu dumneavoastra, caci vreau sa urmez Teologia.Parintele imi intinde mana, zambind cu bunatate. Se reflecta pe chipul lui bucuria prilejuita de faptul ca un tanar din fundul temnitei viseaza sa urmeze Teologia. Ma priveste cu incredere si zice:- Neamul romanesc a trecut prin multe momente grele in istoria sa, dar a razbit si a biruit intotdeauna prin credinta in Dumnezeu si prin speranta in triumful final al binelui. Asa se va intampla acum. Sa rabdam cu tarie si smerenie suferinta ce ni s-a dat.Aceasta marturisire a parintelui suna ca un testament.Acelasi patimitor al temnitelor comuniste descrie momentele in care parintele Staniloae tinea in celula adevarate prelegeri de teologie: Trebuie sa beneficiez la maximum de prezenta parintelui Staniloae. Parintele se ofera sa-mi tina in fiecare seara un curs de teologie. Participa si ceilalti tineri, indeosebi Gil Ioanid. In jurul patului parintelui Staniloae, celula ia aspectul unui amfiteatru. Toti ne asezam, unii sus, altii jos, si ascultam cu atentie. Parintele Staniloae nu procedeaza ca parintele Ion Ageu, care mi-a predat teologia in cel mai pur stil didactic, ci ne prezinta diversi teologi, de la Sfintii Parinti clasici la teologii rusi. Desi acum retin mai putine amanunte, in schimb, imi maresc viziunea teologica. Sigur ca nu lipsesc momentele filocalice. Traducatorul Filocaliei in limba romana este, desigur, cel mai competent in acest domeniu al nevointei spre desavarsire. Acum am inteles ceea ce pana acum am intuit doar, faptul ca gandirea si simtirea Sfintilor Parinti sunt forme autentice ale crestinismului.Cine vrea sa cunoasca despre Hristos, trebuie sa citeasca Sfanta Evanghelie. Cine vrea sa-L urmeze pe Hristos, trebuie neaparat sa citeasca scrierile Sfintilor Parinti. Ei te invata din propria experienta cum se obtine mantuirea.Asadar, dupa o evaluare preliminara a memorialisticii fostilor detinuti politici, am putea spune ca parintele Dumitru Staniloae a ramas in constiinta colegilor de suferinta din temnita Aiudului ca slujitorul si profesorul, indrumatorul spiritual si modelul omului in circumstantele persecutiei comuniste si asprului regim impus de gardieni. (Articol publicat in "Ziarul Lumina" din data de 27 septembrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 643

Id: 34114

Data: Sep 27, 2013

Imagine: