Preoţi, psihologi şi asistenţi sociali din Târgu Mureş, Constanţa, Zalău şi Bacău participă, în perioada 30 august-2 septembrie, la cursurile de formare profesională susţinute de specialiştii Centrului „Sfântul Dumitru“ din Cluj-Napoca la Mănăstirea Tisa Silvestri. Deschiderea oficială a fost făcută de PS Episcop Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care i-a binecuvântat pe participanţi şi a rostit un cuvânt în care a reliefat importanţa unei bune pregătiri pentru combaterea unor vicii şi patimi ce afectează persoana umană în întregul ei. „Cursurile, organizate de Fundaţia «Episcop Melchisedec» - filiala Bacău, sunt destinate preoţilor, psihologilor şi asistenţilor sociali care vor activa în centrele de prevenire, informare şi consiliere a persoanelor dependente de alcool şi alte substanţe care pot provoca dependenţe, aflate în cuprinsul diferitor eparhii din ţară. Specialiştii vor detalia mecanismele psihologice şi biologice ale adicţiei de alcool, precum şi metodele cele mai eficiente de vindecare a celor afectaţi“, a explicat preotul Marius Iacobeanu, reprezentant al Fundaţiei „Episcop Melchisedec“.
Imobilul a fost inaugurat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, care a rostit o rugăciune şi a adresat câteva cuvinte, arătând importanţa unei bune administraţii.
„Îl rugăm pe .....
Data: Sep 1, 2011
Programul este iniţiat de Direcţia Judeţeană de Cultură din Râmnicu Vâlcea. Printre monumentele istorice mai puţin cunoscute se mai află: Cetatea dacică Buridava din Ocniţa, Biserica şi podul Proieni, conacele Otetelişanu din satul Beneşti, comuna Bălceşti şi .....
Data: Sep 1, 2011
Conferinţa a avut drept scop lansarea campaniei "Descoperă omul potrivit la locul potrivit", care are în vedere promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi. Campania se desfăşoară în municipiul .....
Data: Sep 1, 2011
Activitatea face parte din proiectul 'Întreprinderi Sociale pentru Incluziune Socială', cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007- 2013.
sursa: .....
Data: Sep 1, 2011
Biserica Parohiei Sfantul Ioan Casian si Sfantul Gherman din Galati a fost astazi, 1 septembrie 2011, tarnosita. Slujba de sfintire si Sfanta Liturghie au fost oficiate de Inaltpreasfintitul Parinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Roman al Europei Occidentale si Meridionale, Inaltpreasfintitul .....
Data: Sep 2, 2011
Inceputul noului an bisericesc a fost marcat si la Sibiu. In Catedrala mitropolitana din municipiu, dupa Sfanta Liturghie, Mitropolitul Ardealului, Inaltpreasfintitul Parinte Laurentiu, si Preasfintitul Parinte Andrei Fagarasanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, au oficiat o slujba .....
Data: Sep 2, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).