]]>La Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei Şaguna din Sibiu au început miercuri, 16 septembrie 2015, Cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie, după cum informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului. La aceste cursuri sunt înscrişi preoţi din toate eparhiile Mitropoliei Ardealului. Te Deum în deschiderea lucrărilor Deschiderea cursurilor a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată de Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului în capela instituţiei. La slujba religioasă a fost prezent Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Din soborul slujitor au făcut parte decanul facultăţii, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, şi vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ilarie Benchea. După serviciul religios, Mitropolitul Ardealului le-a urat bun-venit preoţilor şi a subliniat importanţa unor astfel de cursuri pentru clerici şi misiunea lor. Cursurile de la Sibiu sunt organizate de Centrul Mitropolitan, prin Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei Şaguna. Mai mulţi profesori de la instituţia de învăţământ teologic vor susţine cursurile din cele două săptămâni, conform programei aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 569
Id: 56032
Data: Sep 17, 2015
Imagine:
]]>Începutul anului şcolar 2015 – 2016 a fost prilej de bucurie pentru şcolarii şi preşcolarii din cadrul Parohiei Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul - Poiana Brăeşti, care au primit .....
Data: Sep 17, 2015
]]>Peste 50 de elevi de la Școala Gimnazială nr. 1 din Costești au primit daruri la început de an școlar, din partea Protoieriei Costeşti, după cum informează site-ul oficial al .....
Data: Sep 17, 2015
]]> „Aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L‑ai trimis” (Ioan 17, 3). Acest text scripturistic este foarte des .....
Data: Sep 17, 2015
]]>În fiecare an, la data de 17 septembrie, Biserica Ortodoxă săvârşeşte pomenirea Sfintei Sofia şi a celor trei fiice ale sale: muceniţele Pistis, Elpis şi Agapis, care au suferit .....
Data: Sep 17, 2015
]]>La început de an școlar, Parohia Sfântul Ierarh Nicolae din satul Târgșoru Vechi, Protoieria Ploiești Sud, județul Prahova, a oferit luni, 14 septembrie, ghiozdane şi alte lucruri .....
Data: Sep 17, 2015
]]>Monahul Nicolae Steinhardt l‑a cunoscut pe părintele arhimandrit Benedict Ghiuș încă din perioada „Rugului Aprins” de la Mănăstirea Antim, vizitându‑l adesea atât la Catedrala .....
Data: Sep 17, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Dialogurile Trinitas - 2014-10-27 - Pr Mihai Hau - Sfintii modele de urmat si Sfantul Dimitrie cel Nou
Dialogurile Trinitas - 2015-05-05 - Roxana Sorescu si Liliana Ursu - Vasile Voiculescu p1
Dialogurile Trinitas - 2014-02-17 - Pr Mosoiu - Sfanta Treime si relatia omului cu D-zeu in Treime slavit
Dialogurile Trinitas - 2014-11-20 - Pr Alexandru Motoc - Intrarea Maicii Domnului in biserica
Dialogurile Trinitas - 2014-09-03 - Pr Alexandru Motoc - Despre inceputul anului bisericesc
Dialogurile Trinitas - 2016-03-01 - Pr Alexandru Mihail Nita - Intamplator vs providential p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).