Cuvantul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel catre pelerinii Sfintei Parascheva si ai Sfantului Vasile cel Mare, prezenti la Catedrala mitropolitana din Iasi

INTÂMPINAŢI DE SFÂNTA MOLDOVEI ŞI SFÂNTUL CAPADOCIEIIntrucat cele 17 biserici parohiale si o manastire din Bucuresti care au ca ocrotitoare pe Sfanta Cuvioasa Parascheva ne cer sa fim prezent in Capitala de sarbatoarea Sfintei Parascheva, dupa ce, pe cand eram Mitropolit la Iasi, timp de 18 ani la rand am fost prezent la acest hram al Catedralei mitropolitane din Iasi, Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, ne-a solicitat sa adresam un mesaj credinciosilor pelerini care sunt prezenti anul acesta in Iasi pentru a se inchina la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva si ale Sfantului Vasile cel Mare.Prin urmare, cu multa bucurie si aleasa pretuire pentru ierarhii, autoritatile de stat, clericii, monahii si credinciosii prezenti la sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, adresam un cuvant pastoral privind lumina si sfintenia acestui mare eveniment.Pelerinajul este un eveniment spiritual pentru toti cei ce participa la el cu credinta si evlavie, cu dragoste de Dumnezeu si de Sfintii Lui. In acest inteles pelerinajul poate fi un moment sau un prilej de innoire si de imbogatire sufleteasca pentru toti pelerinii sau inchinatorii.Intr-un loc de pelerinaj gasim nu numai ceea ce ofera locul: sfanta biserica, sfintele moaste si sfintele slujbe, ci si ceea ce aduc cu ei pelerinii, fiecare in parte si toti laolalta, adica evlavia lor, pacea lor, rabdarea lor, cumintenia lor, bunatatea lor, deci felul lor de a fi si de a se intalni cu Dumnezeu si cu oamenii in Biserica lui Hristos si a Sfintilor Lui. Asadar, hramul si pelerinajul de hram pot fi un eveniment de intarire a credintei, improspatare a evlaviei, implinire a rugaciunilor si cunoastere a altor credinciosi decat cei pe care ii intalnim zilnic in parohie, in manastire sau in localitatea de unde venim fiecare dintre noi.Pelerinajul este in acelasi timp calatorie fizica si spirituala. Calatoria fizica este o deplasare, uneori obositoare si costisitoare, dintr-o localitate in alta, adica de acasa la locul de cinstire a sarbatorii si a sfintilor. Iar calatoria spirituala din pelerinaj este o mutare interioara de la o stare spirituala a sufletului la o alta stare spirituala a lui. Daca aceasta mutare sau calatorie spirituala este un urcus duhovnicesc sau o crestere duhovniceasca, atunci pelerinajul schimba oboseala fizica in odihna spirituala, in pace si bucurie sufleteasca. Astfel, pelerinajul preface o cheltuiala materiala intr-un castig spiritual si o initiativa particulara intr-o bucurie comunitara.In acest inteles, depinde mult de pelerini si de cei ce ii primesc daca oboseala si cheltuiala lor devine sarbatoare de suflet si imbogatire spirituala. Prin hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, anul 2009 a devenit Anul comemorativ-omagial al Sfantului Vasile cel Mare si al Sfintilor Capadocieni , deoarece acum se implinesc 1630 de ani de la trecerea Sfantului Vasile la cele vesnice. De aceea, pelerinii care sunt prezenti anul acesta la Catedrala mitropolitana din Iasi pentru a se inchina la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea inchina tot acolo si la moastele Sfantului Vasile cel Mare, aduse de la Manastirea Sfintii Trei Ierarhi din Iasi. Personal ne amintim cu bucurie ca in ianuarie 2001, pe cand eram Mitropolit la Iasi, am readus de la Bucuresti la Iasi o parte din moastele Sfantului Vasile cel Mare, cu binecuvantarea vrednicului de pomenire Parintelui nostru Patriarh Teoctist, care le-a recuperat de la Muzeul National de Arta din Bucuresti, intrucat ele au fost luate abuziv de regimul comunist, in anul 1975, de la Manastirea Sfintii Trei Ierarhi din Iasi, unde se aflau inca din anul 1650, cand au fost daruite Domnitorului Vasile Lupu de Patriarhul Macarie al Antiohiei. Astfel, in ziua de 30 ianuarie 2001, de sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi, am reasezat aceste moaste ale Sfantului Vasile cel Mare spre inchinare in frumoasa nisa dedicata raclei Sfintei Cuvioase Parascheva din biserica Sfintii Trei Ierarhi, aratand prin aceasta legatura spirituala care exista intre sfintii lui Dumnezeu, dar si faptul ca trebuie sa cinstim memoria si dorinta evlavioasa a ctitorilor de biserici si manastiri, exprimata prin odoarele si moastele sfinte pe care le-au daruit bisericilor ctitorite sau pretuite de ei.In aceste zile de pelerinaj la Iasi, cand pelerinii cinstesc cu deosebita evlavie si bucurie moastele Sfintei Cuvioase Parascheva si ale Sfantului Vasile cel Mare, cerem ajutorul acestor sfinti ca sa ne intarim in credinta si sa sporim in fapte bune. Sa-i rugam sa mijloceasca pentru noi ca Dumnezeu sa ne daruiasca sanatate si ajutor in viata si sa reverse in sufletele noastre harul, pacea si bucuria Sfantului Duh, pentru a transmite cu multa evlavie sfintenia acestei sarbatori, in familiile noastre, in parohii, in manastiri, in orase si sate, in tara si strainatate, pretutindeni unde vietuim si lucram.Preamilostivul Dumnezeu, pentru rugaciunile Sfintei Cuvioase Parascheva si ale Sfantului Vasile cel Mare, sa va binecuvinteze pe toti, iubiti pelerini, si sa va rasplateasca osteneala si darnicia, evlavia si dorinta de innoire si sfintire a vietii, pentru a va bucura impreuna cu toti sfintii in Biserica lui Hristos de pe pamant si din ceruri!Cu multa pretuire si parinteasca binecuvantare,† DANIEL,Arhiepiscopul Bucurestilor,Mitropolitul Munteniei si Dobrogei,Loctiitor al Tronului Cezareei Capadociei siPatriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 653

Id: 2879

Data: Oct 12, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).