„Dacă facem rugăciunile în grabă și îngrămădite ca și cantitate, turuind ca o mașină, neatenți, fără nicio grijă și alte năbădăi trecându-ne prin minte și inimă, viața noastră creștină nu mai este un fapt viu, ci o filosofie flecară”, atrage atenţia Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului într-un articol publicat pe site-ul eparhial.
Ierarhul vorbeşte despre rugăciune şi spune că „nu numai azi, ci în toate timpurile, această practică este cam uitată”. El îndeamnă „să ne facem o viață curată și cu temelia tare a rugăciunii”.
Lipsa dialogului cu Dumnezeu are consecinţe negative în viaţa creştină, spune Înaltpreasfinţia Sa.
„Suntem, uneori, din prea multă părere de sine, niște făuritori de discursuri meșteșugite, niște flașnetari ale căror cuvinte nu mai primesc de la Dumnezeu niciun imbold haric și astfel ne trezim sărăciți de Duhul Sfânt, că una predicăm, alta scriem, iar viața noastră este o dărăpănătură jalnică, ascunsă de către oameni, dar văzută de Dumnezeu, în toată goliciunea ei, trăind astfel o viață duplicitară și plină de capcane”.
Arhiepiscopul Argeşului şi al Muscelului oferă ca exemple oameni din trecut care au practicat rugăciunea cu râvnă şi spune că „se răresc mereu”.
„Îmi aduc aminte de călugări, stareți și starețe, care n-au lipsit niciodată de la slujbele bisericii, precum și arhierei. N-am să uit de stareța de la Ghighiu, Maica Pelaghia Tudor, pe care am văzut-o mereu pășind spre biserică la rugăciune, când clopotul își făcea auzită chemarea de Taină a Rugăciunii”.
El vorbeşte şi despre singurul mijloc de „a rămâne creştin autentic”:
„Să facem din gândirea noastră, un Altar pe care să ardă tămâia unei rugăciuni făcută cu toată simplitatea și direct, cu curaj de fiu și cetățean al Împărăției lui Dumnezeu, adăugând sinceritatea noastră, departe de ochii lumii”.
Înaltpreasfinţia Sa recomandă să ne începem ziua vorbind cu Dumnezeu.
„Când revenim la viață din somn, care poate fi ultimul, să dăm binețe lui Dumnezeu, Să-i mulțumim și Să-I zâmbim cu recunoștință. Și aceasta este o rugăciune neîncetată și o bucurie, la fel de mare!”
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic păstoreşte Eparhia Argeşului şi Muscelului din anul 1990.
Foto credit: Arhivă Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 312
Id: 74427
Data: Aug 11, 2021
Imagine:
Aşezământul social de la Techirghiol destinat copiilor abandonați sau din familii dezavantajate și a mamelor care trec prin diferite dificultăţi îşi aşteaptă primii beneficiari.
Centrul a fost inaugurat în 6 august, iar slujba de sfinţire a fost
Data: Aug 11, 2021
Catedrala „Sfinţii Împăraţi” și alte cinci biserici din Bălți au fost construite în timpul primului episcop de Hotin, Mitropolitul Visarion Puiu. În semn de recunoștință pentru activitatea sa misionară, Episcopul Antonie de Bălți l-a comemorat pe marele ierarh român cu ocazia .....
Data: Aug 11, 2021
„În a noua săptămână de şantier am terminat săpăturile pentru fundaţie, am terminat legarea fierului şi am turnat talpa fundaţiei pe toată suprafaţa centrului de recuperare”, transmite Mihai Neşu într-un clip publicat YouTube.
Complexul pe care Fundaţia Mihai Neşu îl .....
Data: Aug 11, 2021
În ziua Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Necula din judeţul Cluj îşi serbează hramul.
În ajun, va fi .....
Data: Aug 12, 2021
Patriarhul Daniel îi numeşte adesea pe tineri „darul lui Dumnezeu” pentru familie, Biserică, societate şi îi sfătuieşte părinteşte să-L aşeze pe Hristos în centrul vieții lor.
Ziua Internațională a Tineretului are ca temă anul acesta „Transformarea Sistemelor Alimentare: Tineri Inovatori pentru Sănătatea Oamenilor și Planetei”.
Ziua este marcată prin .....
Data: Aug 12, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).