]]>În ultimele trei săptămâni, la Biserica Sfântul Antonie din Viena, păstorită de Pr. dr. Ioan Moga, s-au strâns peste 170 de cadouri pentru copii proveniti din familii defavorizate din România. Iniţiativa face parte din proiectul de voluntariat shoebox, desfăşurat în toată ţara şi peste hotare. Primele 90 de cadouri pregătite cu multă dragoste de către enoriaşii Bisericii Sfântul Antonie din Viena au ajuns la Arad în data de 08 decembrie 2015, unde au fost împărţite copiilor de către Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Aradului. Alte 120 de cadouri, din care 40 provin de la Parohia Klagenfurt pastorită de pr. Visarion Ipati, vor fi transportate în aceste zile la centre sociale pentru copii, majoritatea darurilor fiind dedicate aşezământului de la Valea Plopului aflat sub îngrijirea Părintelui Nicolae Tănase. Mărinimia tuturor celor care au pregătit aceste cadouri împărţite pe categorii de vârstă, dar şi efortul organizatoric al celor care au sortat, împachetat şi transportat toate darurile (prezb. Patricia Moga, Mădălina Cibu, Claudia Badiu, Viorel Rotarciuc şi Mihail Suta) arată încă o dată dragostea românilor de peste hotare pentru copiii din ţară.
Download: Click for download attached file: Daruri de la romanii din Viena pentru copiii din Romania
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 528
Id: 59472
Data: Dec 16, 2015
Imagine:
]]>Parohia Sfinții Apostoli din Protoieria V Capitală organizează în ziua de duminică, 20 octombrie 2015, de la ora 12.00, un concert de colinde susținut de Grupul .....
Data: Dec 16, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc, duminică 13 decembrie 2015, spectacolul caritabil Bucuria Crăciunului, după cum ne-a .....
Data: Dec 16, 2015
]]>Ca în fiecare an, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei organizează o serie de concerte .....
Data: Dec 16, 2015
]]>Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate din Craiova a fost luni, 14 decembrie 2015, gazda Grupului de colindători de la Seminarul Teologic Sfântul Grigorie Teologul, după .....
Data: Dec 16, 2015
]]>La Cinematograful Balada din Focşani a avut loc, luni seară, 14 decembrie 2015, prima ediţie a festivalului de colinde Din Raiul cel luminos. Evenimentul a .....
Data: Dec 16, 2015
]]>În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, 13 decembrie 2015, credincioşii Parohiei buzoiene Valea lui Lalu au primit binecuvântare arhierească. Aceştia au participat .....
Data: Dec 16, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).