]]>Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi, mai ales în rândul copiilor. Conform tradiţiei transmise din bătrâni, în seara dinaintea sărbătoririi arhiepiscopului Mirelor Lichiei, copiii cuminţi primesc daruri. Acest obicei a fost dus mai departe şi de protoieriile şi parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, consilierul Sectorului Social-filantropic şi misionar al Eparhiei şi reprezentanţi ai Protoieriei Buzău I au mers, sâmbătă, 05 decembrie 2015, în mijlocul celor 67 de copii de la Complexul de Servicii Comunitare nr. 2 Buzău, pentru a le oferi mai multe daruri, care să le însenineze ziua. De asemenea, reprezentanţii Protoieriei Buzău II i-au vizitat pe cei 24 de copii de la Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă şi Evaluare din municipiu, cărora le-au dăruit fructe şi dulciuri, a precizat Dragoș Oltreanu. Cei mici au primit cu bucurie darurile şi le-au mulţumit oaspeţilor, prin interpretarea unor frumoase colinde. Tot în ajun de Sfântul Nicolae, Parohia Făurei, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, din Protoieria Focşani II, a oferit aproximativ 85 de pachete cu produse alimentare şi iconiţe copiilor nevoiaşi din comunitate şi celor din corul bisericii. În perioada 5-6 decembrie, 50 de copii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea au beneficiat de un pelerinaj gratuit la mai multe mănăstiri şi obiective culturale din zona Moldovei. Acţiunea a fost organizată de Centrul de pelerinaje Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena al Arhiepiscopiei, în colaborare cu Protoieria Focşani I şi cu Centrul de Asistenţă şi Sprijin Focşani. Tinerii pelerini au fost însoţiţi de preotul coslujitor Răzvan Dănilă de la Parohia Sfântul Andrei din Focşani şi au primit, pe lângă asistenţă religioasă, fructe, dulciuri şi iconiţe.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 665
Id: 59207
Data: Dec 9, 2015
Imagine:
]]>În ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Patapie, 08 decembrie 2015, credincioșii parohiei gălățene care-l au ca ocrotitor, alături de Sfinţii Trei Ierarhi și Sfântul Ierarh Luca .....
Data: Dec 9, 2015
]]>Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin serviciile sociale acreditate, a desfășurat, în luna noiembrie a anului 2015, 118 activități sociale, în cadrul cărora au fost oferite .....
Data: Dec 9, 2015
]]>Anual, în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, peste 10.000 de persoane beneficiază de servicii sociale. Astfel, în Eparhie se desfășoară peste 40 de proiecte sociale, .....
Data: Dec 9, 2015
]]>Catedrala Episcopală Sfântul Nicolae din Miercurea Ciuc şi-a serbat ocrotitorul duminică, 06 decembrie 2015, pe sfântul ierarh Sfântului Nicolae. Cu acest prilej, Preasfinţitul .....
Data: Dec 9, 2015
]]>În contextul tradiţiilor legate de sărbătorirea Sfântului Ierarh Nicolae, mai multe parohii din cuprinsul Protoieriilor Panciu şi Focşani II au .....
Data: Dec 9, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).