]]>În cadrul Protoieriei Costești s-a desfășurat miercuri, 11 noiembrie 2015, o nouă etapă a Proiectului Campionii Bucuriei. Astfel, în cadrul acestei acţiuni parohiile din Cercul nr. 3 pastoral au împărțit alimente și cărți de rugăciuni familiilor defavorizate. Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat Campionii Bucuriei coordonat de Pr. Protosinghel Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții Bisericești din Eparhia Argeșului și Muscelului. Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar. În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani.
Download: Click for download attached file: Daruri pentru persoane defavorizate, in Protoieria Costesti
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 529
Id: 58071
Data: Nov 12, 2015
Imagine:
]]>Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba au organizat, joi, 12 noiembrie 2015, conferinţa de închidere a proiectului Parteneriat pentru .....
Data: Nov 12, 2015
]]>Comunitatea românilor ortodocşi din Coslada, Spania, şi-a sărbătorit ocrotitorul luni, 09 noiembrie 2015, pe Sfântul Ierarh Nectarie. Cu acest prilej, în mijlocul credincioşilor .....
Data: Nov 12, 2015
]]>Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nod i-a vizitat în perioada 11-12 noiembrie 2015 pe preoții și credincioșii români din sud-estul Suediei, după cum .....
Data: Nov 12, 2015
]]>Miercuri, 11 noiembrie 2015 a fost a VII-a zi de campanie de informare și prevenire Antidrog, Provita în Arhiepiscopia Aradului. Întâlnirea a avut loc în Sala Festivă .....
Data: Nov 12, 2015
]]>Cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la înfiinţarea Academiei lui Petru Movilă de la Kiev, Biserica Ortodoxă din Ucraina s-a îmbrăcat în haină de sărbătoare, prăznuind realizările .....
Data: Nov 12, 2015
]]>Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I din Bucureşti a găzduit miercuri, 11 noiembrie 2015, începând cu ora 18:00, lansarea .....
Data: Nov 12, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciunea copiilor mici catre ingerul pazitor
Psalmul 50 (al lui David)
Rugaciune la intristari, spaima, ganduri si vise urate
Rugaciunea parintilor pentru copii
Rugaciune catre Sfantul Ioan Botezatorul la praznicul Taierii Capului
Rugaciunea de pocainta a Sfantului Efrem Sirul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).