]]>În pragul sărbătorilor de iarnă, Protopopiatul Ortodox Gherla, împreună cu mai mulți oameni generoşi, a reuşit să readucă zâmbetul pe chipul a peste 200 de persoane nevoiaşe, potrivit Radio Renaşterea. În urma proiectului filantropic „Sărbători binecuvântate pentru 90 de copii şi persoane vârstnice”, care a fost lansat la începutul Postului Crăciunului, foarte mulţi oameni cu sufletul mare de pe raza Protopopiatului Gherla şi nu numai, au răspuns apelului de a-i ajuta pe cei săraci. Astfel, în perioada 15 noiembrie-15 decembrie au fost colectate la sediul Protopopiatului Gherla produse alimentare și agricole, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălţăminte și jucării. Zeci de daruri pentru cei nevoiași au fost primite și din partea doctorului Rareş Stoicescu din Odorheiul Secuiesc care nu a rămas indiferent la nevoile celor sărmani. În plus din fondurile adunate au fost ajutate mai multe familii să-şi achiziţioneze lemne pentru foc. Darurile au fost împărţite în perioada 10-24 decembrie, la domiciliul fiecărei familii, de asistentul social al Protopopiatului, Elena Gheberta, împreună cu voluntari ai Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi Gherla. O parte din produsele agricole şi alimentare au fost distribuite și cantinei sociale „Sfânta Muceniţă Filofteia” din Bistriţa, care asigură hrana zilnică pentru 60 de persoane sărace. S-au bucurat de daruri frumoase şi 25 de copii, beneficiari ai centrului de zi „Micul Prinţ” din Gherla. S-au implicat în această misiune de a le face Crăciunul mai frumos persoanelor sărmane și copiilor nevoiași din Gherla și o echipă de voluntari formată din studenţi ai Facultăţii de Medicină Dentară din Cluj Napoca. Ei au reuşit să ajute 15 familii, aflate în evidenţa Biroului de Asistenţă Socială al Protopopiatului, oferindu-le mici daruri, având convingerea că doar dăruind poţi dobândi.
Download: Click for download attached file: Daruri pentru persoane nevoiase, de Craciun
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 648
Id: 47000
Data: Dec 31, 2014
Imagine:
]]>La sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu a târnosit Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” din Făgăraş-Galaţi, un vechi locaş de cult ridicat la 1841 .....
Data: Dec 31, 2014
]]>Pe data de 27 decembrie 2014, în ziua prăznuirii Sfântului Arhidiacon Ştefan, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Putna, .....
Data: Dec 31, 2014
]]>În a treia zi de Crăciun, pe data de 27 decembrie, IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a aflat în mijlocul obştii Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi. Înaltpreasfinţia .....
Data: Dec 31, 2014
]]>La 29 dec. 2014 a avut loc întâlnirea lunară cu tinerii din Parohia Eroilor Martiri din Decembrie 1989, având ca temă “Problemele tinerilor de astăzi”.Întâlnirile au ca scop .....
Data: Dec 31, 2014
]]>La 29 dec. 2014 a avut loc întâlnirea lunară cu tinerii din Parohia Eroilor Martiri din Decembrie 1989, având ca temă “Problemele tinerilor de astăzi”.Întâlnirile au ca scop .....
Data: Dec 31, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).