Un sobor impresionant de preoţi şi diaconi au slujit în biserica parohiei Secu-Taşca Vecernia şi Litia în ajunul prăznuirii sărbătorii Schimbării la Față, la care au luat parte numeroși credincioși. Părintele Valentin Tofan, protopopul Protoieriei Piatra Neamț a vorbit la finalul slujbelor despre lumina taborică şi despre transformarea umană la care suntem chemaţi: „Liniştea pe care o căutăm necontenit ne aşează în linie dreaptă cu lucrarea Mântuitorului Hristos. Sfinţenia care se revarsă din slava dumnezeiască este necesară efortului nostru de a obţine împărăţia lui Dumnezeu. Din slava pe care au simţit-o ucenicii Mântuitorului pregustăm, simţim şi trăim ori de câte ori ne apropiem de Sfânta Biserică şi de Tainele pe care ni le-a dăruit Dumnezeu. Anul euharistic este un prilej deosebit de cuprindere, cu puţina noastră înţelegere, a mijloacelor pe care Dumnezeu ni le pune la dispoziţie- Spovedania şi Împărtăşania. Din acest motiv ne rânduim viaţa conform orarului liturgic pentru a ne schimba firea, pentru a ne împlini omeneşte înaintea lui Dumnezeu şi pentru a ne sfinţi vieţile prin mila lui Dumnezeu revărsată fluent şi necontenit.”
Praznicul Schimbării la Față a adunat sute de oameni la biserica din Secu, care au luat parte miercuri, 6 august 2014, la slujba Utreniei şi la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia un număr mare de credincioşi au fost împărtăşiți cu Sfintele Taine. Din soborul slujitor la hram au făcut parte părintele consilier administrativ bisericesc Marian Timofte, părintele inspector eparhial bisericesc Florin Chirilă, părintele Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi , părintele Dumitru Păduraru, realizator de emisiuni la Radio Trinitas, cât şi preoţi din parohiile Protopopiatului Piatra-Neamţ.Răspunsurile la strană au fost oferite de corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, condusă de arhidiaconul Iulian Dumitru, medaliată recent cu medalia de aur și Marele Premiu la secțiunea Cor bărbătesc și Medalia de aur la secțiunea Muzică sacră la „World Choir Games”, ce s-a desfășurat la Riga, în Letonia, în luna iulie a acestui an, şi multiplă campioană europeană şi mondială la concursurile corale din ultimii ani.
„În Biserică suntem prin excelenţă cu Dumnezeu”
Părintele Marian Timofte, paroh al parohiei „Sfântul Spiridon” Iaşi şi consilier eparhial, a rostit cuvântul de învăţătură al slubei hramului, subliniind importanţa sărbătorii şi îndemnându-i pe credincioși să păstreze vie credinţa în Dumnezeu: „Fie ca lumina puternică care ţâşneşte din slava lui Dumnezeu să pătrundă şi în sufletele noastre ca să simţim şi noi acea bucurie pe care a trăit-o Sfinţii Apostoli Petru, Iacov şi Ioan, să avem şi noi certitudinea de a fi tot timpul în prezenţa lui Dumnezeu şi de a-L aduce în vieţile noastre, toate în măsura în care noi ne raportăm la voia Lui, la învăţătura predată de Mântuitorul Hristos prin sfintele evanghelii şi prin propovăduirea Bisericii. Să avem puterea să transmitem copiilor noştri şi apropiaţilor şi tuturor celor din jur dragostea, bucuria, pacea şi toate darurile dumnezeieşti pentru că prin şi în Biserică suntem prin excelenţă cu Dumnezeu”.
Au fost luări de cuvânt şi din partea celorlalţi invitaţi la finalul Sfintei Liturghii, care au subliniat modelul de lucrare administrativă şi misionară din parohia Secu-Taşca, susţinut atât de credincioşi, cât şi de autorităţile locale. În zilele următoare vor începe lucrările de pictură la biserica „Schimbarea la Faţă” şi va fi finalizată capela din curtea complexului bisericesc parohial. Părintele paroh Dan Caia a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea hramului, cât şi celor prezenţi la sărbătoarea comunităţii din Taşca. cu nădejdea că toate propunerile şi ostenelile depuse vor avea rezultate înălţătoare cât mai curând şi că ele vor fi mărturie a iubirii jertfelnice de Dumnezeu peste veacuri.(Pr. Ştefan Zaharia)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 677
Id: 43063
Data: Aug 8, 2014
Imagine:
În cadrul acestei tabere sunt realizate icoane pe lemn şi sticlă, iar cei pasionaţi pot învăţa meşteşugul olăritului. „Tabăra se bucură de un real succes, întrucât anul acesta s-au înscris în jur de 120 de .....
Data: Aug 8, 2014
În Duminica a 9-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sluji în Parohia Vâlcica - Tătăruşi, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul .....
Data: Aug 8, 2014
Acest proiect este implementat cu sprijinul municipiului Suceava şi al Consiliului Local Suceava, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Numărul 10 din Suceava şi Liceul cu Program Sportiv din Suceava. Părintele paroh Gheorghe Husarciuc a menţionat .....
Data: Aug 8, 2014
Curtea Mănăstirii „Schimbarea la Faţă“ din Berzunţi s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor care a participat miercuri, 6 august 2014, la sărbătoarea hramului acestui aşezământ monahal. Înainte de .....
Data: Aug 8, 2014

Data: Aug 9, 2014
Data: Aug 9, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea I) (18 martie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Bunei Vestiri (25 martie 2013)
Priveghere la praznicul Bunei Vestiri (24 martie 2013)
Sfanta Liturghie in Duminica Samarinencei (a V-a dupa Pasti) (2 iunie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Intampinarii Domnului (2 februarie 2013)
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea a IV-a) (21 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).