Membrii Sfântului Sinod au sărbătorit prin rugăciune ziua de naștere a Părintelui Patriarh Daniel, care a împlinit 69 de ani. După Sfânta Liturghie, Mitropolitul Clujului a oficiat un Te Deum și a rostit un cuvânt aniversar. La final, Patriarhul României a îndemnat la cultivarea, în familie și școală, a recunoștinței față de Dumnezeu și de părinți.
Recunoștință față de Dumnezeu
„În primul rând, trebuie să arătăm recunoștință lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Sale prin toți slujitorii Bisericii, nu doar prin patriarh”, a spus Preafericitul Părinte Daniel.
Patriarhul a menționat în acest sens mobilizarea exemplară a clericilor și voluntarilor de la parohii în timpul pandemiei, când aceștia „au ajutat spitalele, au ajutat familiile sărace, i-au ajutat în special pe bătrânii singuri și neajutorați”.
„Pentru toate aceste ajutoare care vin prin harul lui Dumnezeu în sufletele și în mâinile credincioșilor noștri, care sunt îndrumați duhovnicește de părinții slujitori ai sfintelor altare, prin toate acestea, noi constatăm că Biserica este Trupul tainic al lui Hristos nu numai din punct de vedere spiritual, ci și din punct de vedere social”, a subliniat Părintele Patriarh.
„Atunci când Duhul lui Hristos locuiește sub forma iubirii smerite și milostive în sufletul oamenilor, ei devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos”, a adăugat Patriarhul României. „Deci Trupul tainic al Domnului nu este doar o metaforă, este o realitate și el se manifestă în măsura în care Hristos locuiește în viața oamenilor, în inima, în sufletul omului și îl îndeamnă la fapta bună, la cuvântul bun și la o viețuire bineplăcută lui Dumnezeu.”
Recunoștință față de părinți
În al doilea rând, la aniversarea zilei de naștere, Părintele Patriarh și-a exprimat recunoștința față de părinții săi după trup și a evocat momente din familie care au contribuit la formarea sa.
„Anul acesta, dedicat pastorației părinților și copiilor, este un an în care trebuie să ne gândim ce daruri am primit de la Dumnezeu prin intermediul părinților și cât de mult noi, ca și copii ai lor, arătăm recunoștință în timpul vieții lor și după trecerea lor la cele veșnice – prin pomenirea lor și prin continuarea faptelor bune pe care le-am văzut la ei”, a spus Patriarhul Daniel.
„De la mama am primit credința vie care se arată prin rugăciune și prin postire, prin ducerea la Biserică și, mai ales, din copilărie ne-a învățat să mergem la mănăstire, la hramuri, să mergem în pelerinaje, deși era o vreme dificilă”, a continuat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
„De mici am fost obișnuiți cu munca, dar aveam și bucuria roadelor”, a spus Părintele Patriarh. Tatăl său muncea la câmp trei-patru ore în zori, apoi, de la 08:00 mergea la școală, fiind învățător în sat.
Patriarhul a evocat și copilăria sa din epoca stalinistă, când munca țăranilor era spoliată, iar religia era oprimată.
„În acea perioadă, a păstra credința și a păstra dragostea față de tradițiile moștenite de la bunici, de la strămoși era un mare dar. De aceea, ne amintim cu multă recunoștință, cu evlavie, de părinți și îndemnăm totdeauna școlile noastre ca să cultive recunoștința față de părinții care ne-au născut, ne-au crescut și ne-au ajutat să ne formăm intelectual și spiritual”, a adăugat el.
„Aceste amintiri din copilărie au fost adesea un motor, un catalizator, o sursă de inspirație pentru lucrările de mai târziu”, a mărturisit patriarhul. Una dintre aceste lucrări a fost declararea Anului omagial al satului românesc în Patriarhia Română.
„Iată cum purtăm de la părinți darurile primite: credința și dragostea față de locurile natale, față de țară, față de tradiții și respectul față de cei care au contribuit la formarea noastră”, a încheiat Patriarhul României.
Biografie
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a născut în 22 iulie 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea.
În perioada 1974-1976 a frecventat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din București, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae.
Și-a continuat studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța) și doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania).
În 15 iunie 1979 a susținut teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité (424 p). Teza a fost pregătită sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi: Gerard Ziegwald și André Benoît și a primit calificativul maxim.
În 1987 a intrat în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria, Jud. Neamț, cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie.
A fost hirotonit ierodiacon în 14 august 1987 și ieromonah în 15 august 1987. În 1988 a fost hirotesit protosinghel și numit Consilier Patriarhal, Director al Sectorului Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic. Tot în anul 1988 a devenit conferențiar la Catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din București.
A fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul de Lugojanul și hirotonit arhiereu în 4 martie 1990.
În 7 iunie 1990 a fost ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Întronizarea a avut loc în iulie 1990. A desfășurat o bogată activitate pastoral-misionară, culturală și social-filantropică în perioada 1990-2007, în demnitatea de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
În 12 septembrie 2007 Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales în funcția de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române și Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei. Întronizarea Preafericitului Patriarh Daniel s-a concretizat duminică, 30 septembrie 2007, la Catedrala Patriarhală din București.
Biografia completă a Patriarhului României poate fi consultată aici.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 283
Id: 70786
Data: Jul 22, 2020
Imagine:
Preasfinţitul Părinte Andrei a slujit luni la Mănăstirea Topliţa, ctitorită de Patriarhul Miron Cristea în satul natal.
Episcopul Covasnei şi Harghitei a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară, în prezenţa a 500 de credincioşi care au venit să-i aducă cinstire .....
Data: Jul 22, 2020
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţă de lucru, a transmis marţi că a luat act de „răspunsurile întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe autocefale adresate Patriarhului României referitoare la modalitatea de împărtășire a credincioșilor în cadrul Sfintei .....
Data: Jul 22, 2020
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Scaune din centrul Capitalei va fi resfințită duminică, în urma unui amplu proces de consolidare și restaurare.
Lucrările au durat 3 ani și au fost realizate cu fonduri europene.
A fost vorba de o finanţare .....
Data: Jul 23, 2020
Românii au reciclat peste 60.000 kg de electronice vechi și baterii uzate în prima lună a campaniei naționale ,,România Reciclează” organizată de Asociația Environ și Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB), în parteneriat cu autoritățile publice .....
Data: Jul 23, 2020
Problemele financiare cauzate de pandemie au făcut ca tot mai mulţi români din Italia să întâmpine dificultăţi materiale puternice. Episcopia Italiei are în evidenţă, la Roma, aproximativ 30 de români care locuiesc pe străzi, pe sub poduri sau în clădiri abandonate, fără nici un .....
Data: Jul 23, 2020
Biserica mare a Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” din Cobadin, Constanța, a fost sfințită, chiar în ziua hramului, de Arhiepiscopul Teodosie.
Despre sfânta cinstită în 22 iulie, Arhiepiscopul Tomisului a spus că este „cea mai curajoasă dintre femeile mironosițe” .....
Data: Jul 23, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).