Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei a oficiat luni Sfânta Liturghie împreună cu PS Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Eparhiei, în Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid.
În cuvântul său, Arhiereul vicar a explicat motivele pentru care săptămâna care urmează Învierii Domnului se numește „Săptămâna Luminată”.
„Săptămâna aceasta se numește Luminată, pentru că în fiecare zi Îl prăznuim pe Hristos Cel Înviat, Lumina lumii”, a subliniat ierarhul.
Totodată, această denumire are și un înțeles istoric.
„Se mai numește Luminată și pentru faptul că, în vechime, cei botezați în Sâmbăta Mare petreceau toată săptămâna în biserică, îmbrăcați în cămașa albă pe care o primiseră la botez. Trăiau botezul ca pe propria lor înviere din morți”, a mai precizat PS Teofil de Iberia.
De asemenea, această încărcătură istorică trebuie transpusă și în viața noastră, explică PS Teofil de Iberia, întrucât, „prin pocăința din Postul Mare trebuie să albim cămașa botezului, întinată prin mulțimea fărădelegilor noastre”.
„Prin participarea la sfintele slujbe trebuie să sporim în dreapta credință și să ne întărim credința în Domnul și Dumnezeul și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a subliniat, în încheiere, ierarhul.
Foto credit: Episcopia Spaniei şi Portugaliei
Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 257
Id: 76768
Data: Apr 26, 2022
Imagine:
În a doua zi de Sfintele Paști, Episcopul Hușilor a oficiat slujba de binecuvântare a Așezământului social „Sfinții Adrian și Natalia” din .....
Data: Apr 26, 2022
În a doua zi a Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a oficiat Sfânta Liturghie de hramul Mănăstirii buzoiene Poiana Mărului, al cărei ctitor și .....
Data: Apr 26, 2022
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit în a treia zi de Paști la Catedrala Patriarhală din Capitală.
Pornind de la textul biblic al sărbătorii (Luca 24:12‑35), care prezintă întâlnirea Mântuitorului Hristos cel înviat cu ucenicii Luca și Cleopa .....
Data: Apr 26, 2022
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale și mai mulți magistrați de la Tribunalul București au organizat în Vinerea Mare o acțiune de ajutorare a familiilor cu posibilități materiale reduse din cinci localități prahovene.
Acțiunea social filantropică a fost .....
Data: Apr 26, 2022
Episcopul Ignatie al Hușilor a oficiat Sfânta Liturghie în a doua zi de Paști la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Vaslui.
La predică, ierarhul a vorbit despre credința fundamentată pe experiența proprie.
„În aceste zile, până la .....
Data: Apr 26, 2022
Locuitorii municipiului Tecuci și-au serbat ocrotitorul spiritual în a doua zi de Sfintele Paști.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, a fost ales patron spiritual al orașului în anul 1995, la propunerea Consiliului Local Galați și cu binecuvântarea .....
Data: Apr 26, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).