Ceea ce este important este faptul ca Dumnezeu nu ne sileste, ci ne asteapta sa pornim spre El, nu ne lasa sa parcurgem singuri toata calea, ci vine în întâmpinarea noastra. Un pas mic facut de om catre Dumnezeu este completat de Parintele Atotputernic în locurile unde noi mai avem de lucrat. În aceasta calatorie mistica, în care timpul si spatiul parasesc coordonatele obisnuite, credinciosii sunt animati de dorinta de experiere a sacrului si de întâlnire cu umanul transfigurat.Astazi, într-o lume în care omul cauta cu orice pret confortul, pare extrem de greu de crezut ca mai exista persoane (si nu putine) dispuse sa participe la pelerinaje si sa astepte zeci de ore pentru a se închina la sfintele moaste. Chiar daca exista voci care considera pelerinajul o manifestare depasita, care apartine trecutului, fiind chiar un semn al retrogradarii culturale, totusi acest tip de manifestare religioasa nu este deloc învechita, nu este nici noua, ci face parte din faptul religios, ca un raspuns al schimbarilor din societatea noastra. Sfintele moaste confirma prezenta si lucrarea Duhului Sfânt în contemporaneitate, întrucât nu inspira teama sau sila, ci sunt izvor de har.

Nimeni nu ramâne în lipsa când Îl cauta pe Dumnezeu

Dupa Edictul de toleranta din anul 313, catacombele si mormintele martirilor au fost primele locuri de pelerinaj, iar Sfânta Elena, mama împaratului Constantin cel Mare, a mers în Ţara Sfânta pentru a afla lemnul Cinstitei Cruci pe care a fost rastignit Mântuitorul Hristos. Aceasta rânduiala veche a Bisericii Ortodoxe, ce are ca rol apropierea oamenilor între ei si a tuturor de Dumnezeu, este considerata o calatorie în emotie si rugaciune, cu dorinta de a fi asemenea sfintilor cu care sau spre care calatoresc. Într-un pelerinaj, credinciosul trebuie sa se schimbe, sa aiba o alta simtire întrucât intra în pridvorul sfinteniei.Pelerinajul este vazut o stare de jertfa, un efort de cautare a ajutorului divin, în care Dumnezeu apreciaza si rasplateste conlucrarea noastra. Poate fi considerat o multumire adusa divinitatii, fiind o forma de jertfa a timpului si energiei, în functie de care se cunoaste masura dragostei. Aceasta forma de regasire si de socializare trebuie sa fie o întâlnire sub semnul sfinteniei, convinsi fiind ca darul lui Dumnezeu este bogat. Se spune ca atunci când omul este necajit, se apropie mai mult de Dumnezeu. De aceea, nicio lipsa nu este o piedica în calea pelerinajului, decât lipsa credintei, întrucât Dumnezeu nu-i lasa lipsiti pe cei care vin în pelerinaj, la fel ca în episoadele biblice. Într-un pelerinaj Îl cautam pe Dumnezeu, iar cele materiale se adauga vietii noastre; nimeni nu ramâne în lipsa când Îl cauta pe Dumnezeu pentru ca El este atotputernic, dar si bun.

Pelerinajul este o cale în care si drumul este extrem de important, nu doar destinatia

O astfel de calatorie mistica reuseste sa strânga oamenii în numele lui Dumnezeu, având în acelasi timp si o dimensiune misionara, esenta misiunii Bisericii fiind cautarea sfinteniei. Este un loc propice pentru catehizare pentru ca aici oamenii sunt dornici sa învete. În drum spre Emaus, Mântuitorul le-a tâlcuit din Scripturi celor doi ucenici si abia apoi L-au cunoscut, la Frângerea Pâinii. Pelerinajul presupune miscare (fizica) catre Dumnezeu, dinamism, puterea lui Dumnezeu acolo unde se aduna mai multi în numele Lui. El ne ofera si directia de mers, drumul spre Hristos fiind un drum sigur, tocmai telul diferentiind pelerinajul de turismul simplu.Este adevarat ca pelerinajul este o cale în care si drumul este extrem de important, nu doar destinatia. În acest fel avem ocazia sa ne punem în ordine gândurile si putem sa ne gândim mai mult la ceilalti. De asemenea, trebuie sa transformam energia fizica în energie spirituala, pelerinajele pe verticala ajutându-ne sa acumulam anumite elemente de sprijin pentru marele pelerinaj pe orizontala, de la moarte la viata.Ţelul comun si starea speciala de împartasire a conditiei de pelerin îl ajuta pe om într-o anumita forma de educare a trupului. Pelerinajul se învata, iar motivatia si sustinerea este asigurata si de grup. De aceea, se spune ca rândul te transforma în pelerin, te face sa intri în starea bucuriei libere de întâlnire cu sacrul. Comunitatea apropiata, bazata pe credinta, emotie si dialog, îl ajuta pe pelerin sa stabileasca niste relatii total diferite fata de viata sa obisnuita. Prin comunicare se ajunge la comuniune, creându-se astfel comunitatea. Ştiindu-se ca în racla cu sfintele moaste este concentrat foarte mult sacru, nerabdarea, tensiunea si emotia din rând sunt foarte mari, iar persoanele implicate sunt depasite uneori de aceasta stare.Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 719

Id: 44761

Data: Oct 16, 2014

Imagine: