Doamna Lidia Staniloae a raspuns întrebarilor redactorilor Ziarului Lumina despre cum era praznuita sarbatoarea Învierii în familia marelui teolog, despre relatia parintelui profesor Dumitru Staniloae cu mitropolitul Nicolae Balan, o alta mare personalitate a Bisericii noastre, sau despre cum vedea parintele Staniloae legatura dintre trairea duhovniceasca si cultura laica. Iata câteva dintre raspunsurile primite.Doamna Lidia Staniloae, cum era atmosfera din familia Staniloae, la sarbatoarea Învierii Domnului?Era foarte frumos, era Pastele cu adevarat, era sarbatoare, era Învierea Domnului. La Sibiu, slujba Învierii se savârsea la ora 4:00 dimineata si mergeam cu totii la biserica. Mitropolitul Nicolae Balan slujea cu totul deosebit si avea o prestanta aparte. Niciodata nu am întâlnit slujbe atât de frumoase, atât de emotionante si atât de solemne ca cele oficiate de mitropolitul Balan. Lânga mitropolit era tata, era parintele Cioran, tatal lui Emil Cioran, si când se spunea „Hristos a Înviat!“ simteai cu adevarat ca nu era doar o vorba… era ceva nemaipomenit, nemaipomenit! Ne îmbratisam, ne bucuram. Veneam acasa cu mama, un pic mai devreme, apoi venea si tata. Apoi ciocneam oua, iar tata reusea, de fiecare data, sa le sparga pe-ale noastre. Sarbatoarea Pastilor, asa cum am trait-o în copilaria mea, nu am mai întâlnit-o dupa aceea.Apoi, când am venit la Bucuresti, tot frumos era, pentru ca tata era foarte blând si modest. Nu cânta foarte bine, dar predica foarte frumos. Avea un dar de a predica foarte simplu, dar în acelasi timp extrem de adânc. Pastile în vremea aceea erau foarte linistite, foarte frumoase, foarte solemne. Era sarbatoare cu adevarat. Chiar simteai ca se întâmplase ceva deosebit. Învierea este un lucru pe care nu-l poti descrie. Este un lucru care exista, iar daca îl traiesti, bine, daca nu îl traiesti e mare pacat, pentru ca a trecut pe lânga tine. Acum venim în fiecare an cu ocazia acestei sarbatori în România, pentru ca în Germania Pastile înseamna iepurasi, cadouri, daruri... Au pierdut notiunea sacrului.Cum este astazi cunoscut parintele Staniloae?Foarte multa lume scoate carti si vorbeste despre tatal meu. Toata lumea spune cum a fost, ce a facut. Cartea aceea pe care am scris-o spre tata (n.r: „Lumina faptei din lumina cuvântului“) am scris-o mai întâi de toate pentru a mai restabili niste adevaruri si a contrazice unele enormitati. De exemplu, s-a scris la un moment dat ca tatal meu ar fi fost extremist de dreapta. Tatal meu nu a fost extremist de nici un fel si a fost totdeauna de parere ca preotii trebuie sa faca doar „politica lui Dumnezeu“. De aceea a si patimit foarte mult în viata si cariera sa, pentru ca el a zis ca preotii trebuie sa defileze cu crucea si nu cu pistolul.Prietenia cu mitropolitul Nicolae BalanCare a fost relatia parintelui Staniloae cu mitropolitul Nicolae Balan?Relatia cu mitropolitul Nicolae Balan a fost una foarte buna. Mitropolitul Balan l-a adus la catedra, l-a sprijinit si l-a încurajat. Erau foarte buni prieteni. Mitropolitul Balan l-a aparat pe tatal meu în acele vremuri grele chiar cu riscul de a fi dat el jos din scaunul mitropolitan, dar la un moment dat s-a pus în discutie desfiintarea Institutului. Exista un document publicat, o scrisoare a mitropolitului Balan, imediat dupa ce parintele Staniloae a fost dat jos de la Rectorat de la Sibiu, în care mitropolitul a protestat violent atât împotriva imixtiunii politice în problemele Bisericii, cât si împotriva felului în care consiliul profesoral s-a comportat atunci.Când tatal meu a fost înlaturat de la catedra, s-a facut un consiliu profesoral, iar tata a fost tratat ca un dusman al poporului, ca un element periculos. În 1944-1945, pentru aceste acuzatii riscai puscaria. Toti intelectualii asteptau în acea vreme sa fie luati în orice clipa la puscarie. A fost un val de teroare, iar dumneavoastra, cei tineri, ar trebui sa cunoasteti prin ce a trecut România. În acele timpuri, fiecare nu stia cum sa se ascunda, cum sa fuga, cum sa scape. Şi nu prea puteai scapa. Era ca si cum fugi de o umbra pe o suprafata plata, unde nu ai unde sa te ascunzi. Era o stare de disperare, pentru ca din fiecare familie de intelectuali era cineva la puscarie si în fiecare dimineata spuneam ce bine ca a trecut noaptea si nu l-a arestat si în fiecare seara spuneam ce bine ca a trecut ziua si nu l-a arestat. Dar în â58 a fost arestat împreuna cu unii din „Rugul aprins“. Tatal meu nu a facut parte din „Rugul Aprins“, dar a fost solicitat sa tina câteva conferinte.Ma mira lipsa de profesionalism si onestitate a multor dintre cei care vorbesc despre tata. E bine, totusi, ca exista si carti care stabilesc adevaruri, scrise de oameni si cu oameni care au trait acele vremuri si cunosc adevarul. Sa stiti ca cel mai bun lucru este sa spui adevarul, pentru ca adevarul este cel mai palpitant si nici nu risca sa fie dezmintit dupa o vreme.„Era un crestin si un ortodox din convingere“Cum vedea parintele profesor Dumitru Staniloae legatura dintre trairea crestina si cultura laica?Tata a fost foarte deschis la literatura. Citea foarte multa literatura laica, Dostoievski, Camus, Bernanos, atât cât se putea, pentru ca nu existau foarte multe carti. Când venea cineva din Occident cu o carte, o treceam de la unii la altii, pentru ca era un triumf sa mai ai o carte din Occident. În ceea ce priveste muzica, era un mare iubitor de muzica, avea compozitorii lui preferati, mergeam împreuna la concerte. Un teolog si un om al credintei nu trebuie sa nege aspectele acestea, pentru ca si acestea sunt lasate de Dumnezeu. Nu trebuie ca oamenii sa aiba impresia ca religia si credinta nu sunt legate si de cultura. Toate fenomenele culturale trebuie selectate si, în masura posibilitatilor, apropiate de credinta noastra.As vrea sa mai subliniez rolul foarte mare al acestui ziar. Este nevoie de o astfel de publicatie care sa stabileasca niste jaloane si stiu ca acest ziar este citit de foarte multi oameni, clerici sau mireni. Va spun ca am primit multe semnale de la persoane stabilite în toata Europa, care mi-au spus ca-l citesc pe internet.Cum se raporta parintele Staniloae la problema ecumenismului?Parintele Staniloae nu a fost un fanatic al ecumenismului, dar, în nici un caz nu a fost un antiecumenist! El era un crestin si un ortodox veritabil, dar a acceptat sa poarte un dialog cu celelalte confesiuni. Într-o discutie cordiala cu cei de alte confesiuni se gasesc totusi niste puncte de apropiere. Trebuie sa pastram niste relatii civilizate din care fiecare are ceva de câstigat. Dar din pacate fiecare ia din scrierile tatalui meu doar câte o fraza si, daca lipsesc si urmatoarele fraze care sa explice, se poate întelege altfel. Fiecare ia bucatica ce-i convine, ca sa recompuna apoi ceva, chipurile, original.(Articol publicat în Ziarul Lumina din 17 aprilie 2009)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 709

Id: 35604

Data: Nov 16, 2013

Imagine: