L-am cunoscut pe parintele Victorin Cotet cu cateva luni in urma, la Spitalul Providenta din Iasi. M-am facut atunci mesagerul rudelor sale duhovnicesti din manastirea unde se nevoieste, care-i trimiteau un pachetel, semn al dragostei lor. Era intr-o zi de vineri, la orele amiezii, iar parintele cugeta, in salon, la Patimirile Domnului.Refuzase orice imbucatura, chiar daca urma un tratament medicamentos, dintr-un motiv foarte drept, dupa cum s-a justificat: era zi de vineri. Cum pot eu sa mananc fara sa-mi pese, cand Hristos e pironit pe cruce? Cum as putea sa-I fac eu una ca asta? Asa a raspuns parintele Victorin dojenii prin care i se explica ca pastilele nu trebuie luate pe nemancate. Un raspuns care rusineaza pe cei cu putina credinta, care pune pe ganduri.Asa este parintele Victorin Cotet de la Manastirea Sihastria. Simplu, curat, demn si cu multa credinta. Anul acesta implineste 88 de ani. Vine dintr-o familie longeviva - parintii sai, Vasile si Elena, au trait 92 de ani. S-a nascut la Bosia, judetul Iasi.Filele din viata Sfantului Eufrosin BucatarulL-am vizitat mai apoi pe parintele Victorin si la manastire. Se mira ca ai venit sa-i calci cotetul (aluzie la numele de familie) si te intreaba daca nu cumva ai nimerit acolo din greseala. Eu sunt Cotet, mergeti la Palat (n.r. - adica la staret, pe care il cheama tot Victorin), dansul le stie mai bine, eu sunt monah simplu, spune in saga parintele Victorin. Vioi, copilaros, iti pune apoi in mana un album cu familia lui, pe care il tine sub perna, ca pe cea mai de seama comoara a baranetilor. Ii am aici, pe toti, si ma rog pentru ei. Oameni frumosi, au ajuns departe, fac cinste familiei, nu ca mine, batran prapadit, se caina parintele Victorin.Ca orice monah, si parintele Victorin are o poveste speciala, pe care o impartaseste celor care doresc sa o cunoasca - povestea intrarii in manastire. Cum am intrat in manastire? Uite cum a fost: cand am venit din evacuare, dupa ce s-a terminat razboiul, am gasit pe acasa cateva file din viata Sfantului Eufrosin Bucatarul. Şi citindu-le, mi-am zis asa, in sine, ca dupa ce ma duc si fac armata plec la manastire. Aveam 24 de ani cand m-am liberat din armata. Au trecut doi ani, am inceput sa lucrez, dar tot la manastire ma gandeam. I-am scris apoi unei verisoare, care e maica la Agapia, si am intrebat-o cum e viata de manastire. Mi-a raspuns doar: «Vino si vezi!», isi aminteste batranul monah.Şi tanarul Vasile a plecat sa vada cum e viata de manastire. A mers intai la Agapia, la maica Heruvima, verisoara sa, iar de acolo s-a dus direct la Sihla si acolo i-a ramas inima. S-a reintors totusi acasa ca sa puna niste treburi la punct. In timpul acesta a intalnit-o pe mama maicii Heruvima, care, uimindu-se ca-l vede acasa, i-a spus hotarat: Ce mai stai, frate Vasile? Pleaca acolo unde ti-ai pus in gand. Mai-nainte, preotul paroh ii spusese, asa, la ceas de taina, mamei sale: Ei, matusa Ileana, ia-ti grija de Vasile! Mamei i-a parut bine ca am ales manastirea. Şi ea isi dorise sa imbratiseze aceasta viata, dar n-au lasat-o parintii... La scurt timp dupa vorba matusii si dupa ce am primit binecuvantarea mamei, mi-am luat bagajelul si dus am fost, povesteste parintele Victorin. Dumnezeu i-a randuit sa inceapa cu ascultarea la trapeza, asa cum citise in viata sfantului bucatar. La 30 de ani primea deja mantia calugariei. S-a nevoit zece ani la Sihla, de unde a fost scos, prin Decretul din a59. Dupa decret, a stat un timp in lume si a lucrat in apropierea manastirilor nemtene, de care nu se putea desparti. Aveam colegi de munca care mergeau la hora, se intalneau cu cate o fata... Eu am dus si atunci o viata ca in manastire. Aveam in fata ochilor un gard, stiam ca nu pot trece de el. Cand veneau ispitele tineretii, imediat auzeam glasul constiintei: «Fii atent ca esti calugar, tu ai alte obligatii fata de Dumnezeu». M-au chemat la Militie de doua ori. Erau cu ochii pe mine, sa vada pe ce drum o iau. M-au intrebat de ce nu ma insor. Şi le-am zis ca sunt bolnav, nu pot sa mai nenorocesc un suflet pe langa mine. A doua oara, cand am vazut ca ma sacaie, le-am spus hotarat ca ma voi intoarce in manastire, isi aminteste parintele Victorin cate ceva din perioada aceea sumbra, cu multe privatiuni pentru Biserica.In Sihastria vietuieste din '66. A trecut prin toate ascultarile, a mers la muncile campului pana acum, la batranete. Eu si alti cativa parinti eram primii cosasi. Coseam unua intr-un loc, altua mai departe; asa ne punea staretul, la distanta, ca sa nu uitam de rugaciune, povesteste parintele.Pe placul lui DumnezeuActualul Arhiepiscop al Romanului, Inaltpreasfintitul Eftimie, apreciind destoinicia parintelui Victorin, a vrut sa-l ia cu dansul, sa-l faca preot. Monahul Victorin a raspuns atunci cu intelepciune ca de cand a intrat in manastire nu si-a dorit decat sa fie pe placul lui Dumnezeu si ca monah vrea sa-L slujeasca pana la moarte. Spunea Preasfintitul atunci: ce-i suta de ani. Şi uite ca am ajuns sa traim aceste vremuri..., isi aminteste parintele Victorin despre intalnirea pe care a avut-o in tinerete cu ierarhul de la Roman. I s-a propus in trei randuri, in vederea hirotoniei, sa urmeze cursuri seminariale, dar nimeni nu a facut fata statorniciei gandului sau curat.Acum il gasesti in fiecare zi in bucataria manastirii. Da o mana de ajutor parintilor care pregatesc bucatele de obste. Am curatat vagoane de ceapa. Fac si eu ce mai pot. Mi s-a spus ca pot sa ajut aici si asta fac, ca sa nu ma gaseasca moartea stand. In manastire eu am pus pe primul plan ascultarea. Am inteles de la inceput ca daca fac ascultare fara cartire, o sa ma ajute mult Dumnezeu; ascultarea e viata, neascultarea e moarte, spune parintele Victorin, pe care Dumnezeu il rasplateste cu viata lunga pentru ascultarea sa. De altfel, se simte impacat cu Dumnezeu si vorbeste cu seninatate de moarte, pe care o asteapta in fiecare zi. Trebuie sa-ti fie frica intai de pacat, apoi de moarte. Eu de acua, vorba parintelui staret, sunt cu ziua. Nu mai sunt cu anul. Am intrat in anii durerii, cum spune Cartea. Asa sta scris in Sfanta Scriptura, ca anii vostri saptezeci, daca va fi cu putere optzeci, iar ce este mai mult decat acestia osteneala si durere, spune surazand parintele.Cele mai frumoase bucurii le-a trait la slujbele Bisericii - la Sfanta Liturghie indeosebi si la privegheri. I-a placut mult sa citeasca din Pateric, de unde a invatat sa fie cu pricepere si cumpatare in toate. Am trecut prin toate cu Dumnezeu, iar cand mi-a fost mai greu, am fugit la ajutorul duhovnicului. La inceput l-am avut duhovnic pe parintele Ioil Gheorghiu, apoi pe parintele Paisie Olaru. De parintele Paisie am fost apropiat, sfintia sa m-a inteles cel mai bine. Ma duceam si noaptea la dansul sa ma marturisesc, mergeam de fiecare data cand era nevoie, povesteste parintele Victorin. Un monah care a inteles cat este de bine sa traiesti aproape de Dumnezeu... (Reportaj realizat de Nicoleta Olaru si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 1 august 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 730

Id: 32854

Data: Aug 1, 2013

Imagine: