La Catedrala Patriarhala din Bucuresti, luni 9 aprilie 2012, a fost oficiata, incepand cu ora 17:00, Denia din Sfanta si Marea Marti. Conform Sinaxarului citit la aceasta slujba in Sfanta si Marea Marti se face pomenire de cele zece fecioare din Sfanta Evanghelie .Sfanta slujba a fost oficiata de Preasfintitul Parinte Varsanufie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, in prezenta a numerosi credinciosi. La final, Preasfintia Sa a adresat celor prezenti un cuvant de invatatura in care a evidențiat ințelesurile duhovnicești ce se desprind din Pilda celor 10 fecioare: Noi sa ințelegem ca trebuie sa insoțim aceste puține zile care ne-au mai ramas pana la Invierea Domnului cu fapte bune și cu milostenie. Acesta este ințelesul untdelemnului pe care il purtau fecioarele ințelepte in candelele lor. Noaptea despre care vorbește pilda este moartea vremelnica pana la inviere. Untdelemnul reprezinta faptele pe care cele ințelepte le aveau, iar cele neințelepte, din pricina iubirii de arginți, nu le-au savarșit atat cat erau pe pamant. Iubiți frați și iubite surori, sa ne ajute Preabunul Dumnezeu ca aceste zile sa le traim in sfințenie, sa ne curațim sufletele, sa cautam sa ne marturisim, sa nu indepartam postul, ci sa il desavarșim prin fapte bune, ca atunci cand vom primi pe Hristos Cel Inviat sufletele noastre sa se bucure impreuna cu toata faptura .In cadrul acestei slujbe s-au citit pericopele evanghelice de la Sfantul Evanghelist Matei capitolul XXII, versetele 15 la 46 si capitolul XXIII, versetele de la 1 la 39.Evanghelia din aceasta seara ne-a prezentat raspunsul pe care Mantuitorul il da fariseilor si irodianilor la intrebarea daca se cuvine sa se dea sau nu dajdie Cezarului, ni s-au oferit raspunsuri cu privire la casatorie si la cea mai mare porunca din Lege. Totodata, Mantuitorul a intarit adevarul ca este Fiul lui Dumnezeu.In continuare, din Evanghelie am aflat mustrarea pe care Mantuitorul o adreseaza fariseilor si carturarilor. De asemenea, textul evanghelic ne infatiseaza mustrarea Ierusalimului de catre Domnul Hristos si prezicerea darmarii lui.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 574
Id: 21187
Data: Apr 9, 2012
Imagine:
Sub genericul: Pe Cel ce S-a rastignit pentru noi, veniti toti sa-L laudam!, in Duminica Floriilor, la 8 aprilie 2012, incepand cu orele 18:00, la biserica parohiei Sf. Nectarie Taumaturgul din Coslada, Spania a avut loc un concert de muzica religioasa si poezie crestina dedicat .....
Data: Apr 9, 2012
Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, a oficiat Sambata, 7 aprilie 2012, alaturi de un sobor de preoti si diaconi, Sfanta Liturghie in incinta Complexului de servicii sociale Casa Noastra din Zagujeni. Il rog pe Bunul Dumnezeu sa va ocroteasca, dragi copii si tineri, .....
Data: Apr 9, 2012
Praznicul Invierii Domnului va fi sarbatorit anul acesta, duminica, 15 aprilie. Pastile a fost praznuit de la inceput in toata lumea crestina, insa, intotdeauna au existat deosebiri regionale in ceea ce priveste data si modul sarbatoririi.Mai multe informații a oferit pentru TRINITAS TV, .....
Data: Apr 9, 2012
La parohia Sf. Nectarie Taumaturgul din Coslada, Spania, sambata 7 aprilie 2012, in cadrul activitatilor scolii parohiale Sfintii Martiri Brancoveni , copiii, indrumati de dra. profesoara Florentina Craiu si de dna. preoteasa Gina Cimpoca, au desfasurat traditionala activitate de incondeiere .....
Data: Apr 9, 2012
Credincioşii din Botoşani au participat în Duminica Floriilor la slujba Sfintei Liturghii oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Biserica „Duminica Mare“. Mitropolitul .....
Data: Apr 9, 2012
Tradiţia pelerinajului de Florii a continuat anul acesta şi în comuna Belceşti din judeţul Iaşi. La procesiune au participat preoţii din cele opt parohii ale comunei Belceşti, ce aparţin de Protopopiatul Hârlău. Pelerinajul dedicat Intrării Domnului în .....
Data: Apr 9, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
IPS Bartolomeu Anania - Duminica lasatului sec de carne - a Infricosatoarei Judecati - 02 03 2003
IPS Bartolomeu - Duminica a 7-a dupa Pasti - a Sf. Parinti de la Sinodul I Ecumenic - 12 06 1994
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 2-a dupa Rusali - a Sf. Romani - Chemarea primilor Apostoli - 25 06 2006
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 3-a dupa Pasti - a mironositelor - 15 05 2005
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 06 05 2000
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 25-a dupa Rusalii - Pilda samarineanului milostiv - 12 11 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).